Inspectoratul General al Poliției a recepționat un lot de automobile din partea UNHCR și Ambasadei SUA

Inspectoratul General al Poliției a recepționat astăzi un lot de 32 de automobile din partea Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) și a Ambasadei SUA la Chișinău.

IGP a recepționat un lot de automobile din partea UNHCR și Ambasadei SUA

Acestea vor înlocui o parte din automobilele din dotare care au un grad înalt de uzură, transmite IPN.

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat că, de la declanșarea războiului din Ucraina, a crescut considerabil numărul automobilelor care tranzitează Republica Moldova, precum și numărul celor care rămân în țară pentru o perioadă îndelungată, iar aceasta pune multă presiune pe drumurile publice, crescând riscul de accidente. 

Lotul donat de automobile este binevenit întrucât va face ca polițiștii să fie mai mobili și mai receptivi la solicitările cetățenilor.

„În timpuri mai încordate noi știm să facem un front comun, să lucrăm în comun pentru binele cetățeanului. Aceste automobile vor merge către cei care lucrează în Inspectoratul Național de Securitate Publică, cei care lucrează în localități. Vreau să fim un exemplu al unui lucru bine făcut, împreună cu parteneri de dezvoltare. 

Doar împreună putem asigura acel indice de siguranță care să ne facă să ne mișcăm înainte. Respectarea regulilor de siguranță, în primul rând, salvează vieți omenești. De aceasta, eu cer Poliției să fie în continuare vigilentă. Eu sper că acest eveniment va contribui la faptul ca Poliția să fie mai aproape de cetățean”, a declarat Ana Revenco.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, a declarat că SUA se angajează să colaboreze cu cetățenii și cu Guvernul Republicii Moldova pentru a ajuta în continuare refugiații ucraineni care rămân să locuiască în Moldova sau tranzitează țara. 

„Aceste automobile reprezintă respectarea acestui angajament. Lotul de automobile este doar un exemplu al sprijinului nostru pentru MAI pentru a ajuta refugiații ucraineni care fug din calea războiului. În timp ce asistența externă este vitală, acțiunile Guvernului Republicii Moldova și ale cetățenilor sunt cele care au făcut diferența. Sunt încrezător că Republica Moldova împreună cu partenerii de dezvoltare vor continua să susțină categoriile vulnerabile, în mod special femeile și copiii”, a declarat ambasadorul SUA.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat în cadrul evenimentului că riscurile de securitate apărute în anul 2022 au scos în evidență problemele cu care se confruntă Poliția Națională și necesitățile pe care le are. 

„Odată cu începerea războiului din Ucraina, colegii din Poliție au fost la datorie, fiind înlăturate provocările. Noi cunoaștem problemele și riscurile cu care se confruntă refugiații în Moldova. Aceste mijloace de transport vor fi direcționate către activitatea în teren. Nu-mi este rușine să spun că multe unități de transport (din dotare) sunt vechi, iar aceste noi unități de transport sunt un element important pentru noi”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a dat asigurări că Poliția va acționa în conformitate cu așteptările societății în vederea oferirii siguranței depline atât cetățenilor moldoveni, cât și oricărei persoane care vine în Republica Moldova.

Corea de nord a devenit cel mai mare furnizor de artilerie pentru armata rusă. Între 4 și 6 milioane de obuze livrate

Majoritatea proiectilelor de artilerie utilizate de forțele ruse în războiul din Ucraina în anul 2024 au fost fabricate în Coreea de Nord, dezvăluie o investigație comună a agenției Reuters și a Open Source Center (OSC), publicată marți, 15 aprilie.

Phenianul a devenit un aliat militar cheie al Rusiei, furnizând obuze de artilerie, rachete și, conform informațiilor serviciilor secrete din Coreea de Sud și a celor ucrainene, chiar soldați pentru câmpul de luptă, în schimbul produselor petroliere și al tehnologiei avansate de producție de rachete, notează The Kyiv Independent și The Moscow Times.

Rapoartele tehnice interne ale Ministerului rus al Apărării, obținute în ancheta de presă, indică faptul că, în unele unități militare ruse, între 75% și 100% din obuzele de artilerie sunt fabricate în Coreea de Nord.

În general, Phenianul furnizează aproximativ jumătate din toate proiectilele de artilerie utilizate de trupele ruse, potrivit agenției ucrainene de informații militare (HUR), citată de Reuters.

Livrările de arme din Coreea de Nord către Rusia au început cel târziu în septembrie 2023, după o vizită efectuată la Phenian, în iulie, de către ministrul rus al Apărării de atunci, Serghei Șoigu, a constatat ancheta de presă.

Între septembrie 2023 și 17 martie 2025, patru nave rusești de marfă – Angara, Maria, Maya-1 și Lady R – au transportat încărcături militare de 64 de ori din portul nord-coreean Rajin către porturile rusești de la Dunăre și către portul Vostochny.

Conform imaginilor din satelit, navele au transportat cel puțin 15.809 containere în total. De asemenea, livrările din Coreea de Nord au fost transportate pe calea ferată numită „Podul Prieteniei”, peste râul Tumanna (Tumen), în Primorie.

Livrările au atins vârful în ianuarie 2024, cu șapte loturi pe lună, iar navele de marfă transportă în prezent aproximativ trei loturi de proiectile pe lună, potrivit anchetei jurnalistice.

Open Source Center, organizație cu sediul în Regatul Unit, estimează că cele 64 de transporturi au inclus între 4 milioane și 6 milioane de obuze de artilerie.

Proiectilele au fost transportate pe calea ferată la depozite din apropierea frontierei ruso-ucrainene, în principal la Tikhoretsk, în Krasnodar Krai din Rusia.

Anterior, președintele rus Vladimir Putin a descris Coreea de Nord drept un „partener” și a menționat că tratatul de cooperare militară dintre Moscova și Phenian, semnat anul trecut, a intrat în vigoare.

De asemenea, pe 27 martie, Putin a sugerat că țările „prietene” cu Rusia, inclusiv Coreea de Nord, ar putea lua parte la procesul de pace și la negocierile care să pună capăt conflictului din Ucraina.

Câte locuri de muncă estimează ONU că va afecta inteligența artificială: „AI modelează viitorul economic al lumii”

Se estimează că piața globală a inteligenței artificiale va atinge 4.800 de miliarde de dolari, un nivel comparabil cu economia Germaniei, până în anul 2033, a declarat recent ONU, avertizând că ar putea fi afectate aproape jumătate dintre locurile de muncă din întreaga lume, relatează AFP.

Inteligența artificială (AI) transformă economiile și creează oportunități vaste, însă riscul să se adâncească inegalitățile existente, avertizează UNCTAD, agenția ONU pentru comerț și dezvoltare, într-un raport.

„AI ar putea afecta 40% dintre locurile de muncă din întreaga lume”

„AI ar putea afecta 40% dintre locurile de muncă din întreaga lume, oferind câștiguri de productivitate, dar ridicând și îngrijorări referitoare la automatizare și înlocuirea locurilor de muncă”, se arată în raport.

Potrivit UNCTAD, economiile cele mai avansate vor fi și cele mai afectate, însă tot ele sunt poziționate mai bine decât economiile în curs de dezvoltare pentru a valorifica beneficiile aduse de AI.

„Beneficiile automatizării bazate pe AI favorizează adesea capitalul în detrimentul muncii, ceea ce ar putea extinde inegalitatea și ar putea reduce avantajul competitiv al forței de muncă la costuri reduse din economiile în curs de dezvoltare”, a explicat UNCTAD.

Șefa UNCTAD, Rebeca Grynspan, a subliniat că oamenii trebuie să fie în centrul dezvoltării AI și a îndemnat la o cooperare internațională mai intensă pentru a „muta atenția de la tehnologie la oameni, permițându-le țărilor să co-creeze un cadru global de inteligență artificială”.

„Istoria a arătat că, deși progresul tehnologic stimulează creșterea economică, el nu asigură în sine o distribuție echitabilă și nici nu promovează dezvoltarea umană incluzivă”, a afirmat Grynspan în raport.

În 2023, așa-numitele tehnologii de frontieră, cum ar fi internetul, blockchain-ul, 5G, imprimarea 3D și AI, au reprezentat o piață de 2.500 de miliarde de dolari și se estimează că numărul va crește de șase ori în următorul deceniu, la 16.400 de miliarde de dolari, conform raportului.

UNCTAD consideră că AI va deveni tehnologia de vârf din acest sector până în 2033, cu o valoare prognozată de 4.800 de miliarde de dolari.

UNCTAD le cere țărilor „să acționeze acum”

Agenția a avertizat că accesul la infrastructura și expertiza AI a rămas concentrat în doar câteva economii, în condițiile în care doar 100 de firme, în principal din SUA și China, reprezintă la ora actuală 40% din cheltuielile globale de cercetare și dezvoltare corporative.

„Țările ar trebui să acționeze acum”, susține agenția, care a insistat că „investind în infrastructura digitală, construirea de capacități și consolidarea guvernanței AI” ar putea „valorifica potențialul AI pentru dezvoltare durabilă”.

„AI nu înseamnă numai înlocuirea locurilor de muncă”, a adăugat agenția, care a explicat că tehnologia ar putea „de asemenea să creeze noi industrii și să le dea putere lucrătorilor”.

„Investirea în recalificare, perfecționare și adaptarea forței de muncă este esențială pentru a ne asigura că AI îmbunătățește oportunitățile de angajare în loc să le elimine”, se mai arată în raportul UNCTAD.

Agenția din cadrul ONU a subliniat că este necesar să participe toate țările la discuțiile despre modul de guvernare a AI.

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE

Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transparency International, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Proteste ample au izbucnit în noiembrie, după ce guvernul, despre care criticii spun că se îndreaptă într-o direcţie pro-rusă şi autoritară, a declarat că îngheaţă negocierile de aderare la UE până în 2028. Oprirea bruscă a unui obiectiv naţional popular şi de lungă durată a provocat o furie generalizată în ţara cu 3,7 milioane de locuitori. Angajaţii mai multor agenţii guvernamentale au semnat scrisori deschise prin care au denunţat măsura, iar diplomaţi de rang înalt de la mai multe ambasade străine au demisionat în semn de protest.

La începutul lunii decembrie, prim-ministrul Irakli Kobahidze a declarat că scrisorile deschise reprezintă „o autoepurare” a ceea ce el a numit elemente neloiale din administraţia publică.

Protestele, care încă mai continuă, au atras o represiune violentă din partea autorităţilor georgiene, pe care ţările occidentale au condamnat-o.

De la începutul protestelor, partidul de guvernământ Visul Georgian a modificat în mod repetat legile care reglementează funcţia publică, slăbind protecţia juridică a angajaţilor din sectorul public. Transparency International a declarat că printre departamentele cele mai afectate de concedieri se numără Ministerul Apărării şi Primăria Tbilisi.

Un purtător de cuvânt al guvernului nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

Tradiţional printre cele mai pro-occidentale state succesoare ale Uniunii Sovietice, relaţiile Georgiei cu Occidentul s-au deteriorat în ultimii ani, pe măsură ce Tbilisi a încercat să aprofundeze legăturile cu Moscova, în special după invazia Rusiei în Ucraina din 2022.

Partidul de guvernământ Visul Georgian, considerat a fi controlat de fostul prim-ministru miliardar Bidzina Ivanişvili, a fost reales după scrutinul parlamentar din octombrie, despre care opoziţia afirmă că au fost fraudate.

În ultimii ani, partidul a introdus o serie de legi, inclusiv limitări ale drepturilor LGBT şi o lege controversată care impune organizaţiilor care primesc bani din străinătate să se înregistreze ca „agenţi străini”, altfel riscând să se confrunte cu sancţiuni dure.

Visul Georgian spune că doreşte în continuare să adere în cele din urmă la UE, dar pledează şi pentru relaţii echilibrate cu fosta putere imperială Rusia şi pentru menţinerea valorilor tradiţionale.

O fetiță de trei ani a fost găsită moartă în mașina de spălat. Părinții nu știau ce făceau copiii lor
Articolul anterior
Fotomodelul Tatjana Patitz s-a stins la vârsta de 56 de ani
Articolul următor
Close menu