Hotărârea Curții Constituționale cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare. Astfel, Constituția țării va fi completată cu un nou titlu: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, scrie tvrmoldova.md.
Conform documentului, preambulul legii supreme va fi completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”, relatează Moldpres.De asemenea, va fi introdus titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ și va avea următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.Magistrații Curții Constituționale au confirmat joi, 31 octombrie, rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie.
Scopul documentului este de a transpune prevederile Codului vamal nr. 95/2021 și cerințele UE privind eliberarea garanțiilor, cu specificarea condițiilor și termenilor pentru asumarea angajamentelor de către garant.
Modificările prevăzute includ ajustarea cererii de autorizare a utilizării garanției globale, cu posibilitatea unui cuantum redus sau exonerare de garanție, precum și a autorizației de utilizare a garanției globale, în conformitate cu cerințele Regulamentul (UE) 2447/2015. O prevedere nouă permite eliberarea de către autoritatea vamală a certificatului de garanție globală sau a celui de exonerare de garanție, atunci când este necesară pentru continuitatea procedurii de tranzit.
Noile reglementări stabilesc, de asemenea, procedura de calculare a cuantumului de referință al garanției globale, indicând elementele de bază care contribuie la determinarea acesteia și procedura de monitorizare a cuantumului de referință.
Aceste modificări urmăresc o aplicare mai eficientă și transparentă a reglementărilor vamale privind garanțiile, facilitând activitatea operatorilor economici și interacțiunea între vamă și mediul de afaceri.
Condiții mai bune de studii pentru studenții de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, grație unui proiect finanțat de Baca Mondială
Studenții și studentele de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău beneficiază de condiții mai bune de studii grație renovării și dotării cu echipamente digitale a mai multor săli educaționale. Modernizarea s-a făcut în Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială, în cadrul căruia universitatea beneficiază de două granturi în valoare totală de peste 3 mil 320 de mii de euro,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Din resursele alocate, universitatea a reușit să modernizeze 15 spații multifuncționale în cadrul Facultății de Științe ale Educației și a Facultății Filologie și Istorie. În total au fost renovate și dotate cu echipamente necesare 10 clase, 4 centre și un hub de care se bucură atât studenții, cât și cadrele didactice universitare.
„Ceea ce vedem astăzi la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” este modul în care ar trebui să arate o universitate în secolul 21. Este ceea ce merită orice student și orice cadru didactic într-o instituție de învățământ astăzi. Mă bucur foarte mult că reușim încetul cu încetul să facem în așa fel încât universitățile noastre să ajungă la acest standard”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul evenimentului de lansare a spațiilor multifuncționale. Ministrul a menționat despre faptul că proiectul urmează a fi extins în anul viitor cu 30 de mil de euro, care vor fi direcționați pentru cercetare și renovarea spațiilor, în special a căminelor studențești, inclusiv și a UPSIC.
Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii, Universitatea a realizat în cadrul proiectului și modernizarea programelor de studii pentru creșterea atractivității acestora în corespundere cu cerințele pieței forței de muncă. În total au fost evaluate și îmbunătățite 45 de programe de studii, au fost lansate 3 programe de licență și 5 programe de masterat, care au devenit atractive pentru tineri chiar din primul an de lansare. De asemenea, au fost deschise și 10 programe de studii la distanță.
„Pentru noi ceea ce am realizat în cadrul proiectului Băncii Mondiale este să aibă o sustenabilitate. Ceea ce ne dorim noi este îmbunătățirea calității educației, dezvoltarea unui sistem educațional dinamic, creșterea atractivității profesiei de pedagog și sporirea angajării în câmpul muncii a absolvenților”, a notat Alexandra Barbăneagră, rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Reconceptualizarea programelor de studii pentru a le aduce cât mai aproape de cerințele pieței muncii, asigurarea calității, digitalizarea procesului de învățământ, facilitarea tranziției studenților absolvenți pe piața muncii, creșterea gradului de atractivitate a programelor de studii care formează pedagogi și evident, consolidarea resurselor și capacităților UPSIC sunt obiectivele propuse în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” finanțat de Banca Mondială.
„A fost un efort conjugat din partea echipei Ministerului și a Universității, cu suportul Băncii Mondiale. Scopul proiectului este de a crește atractivitatea și relevanța studiilor universitare în Republica Moldova. Dorim ca de aceste spații să beneficieze cât mai mulți studenți și profesori”, a menționat Ion Gonța, specialist educație, Oficiul de țară a Băncii Mondiale în Republica Moldova.
În total, 7 instituții de învățământ superior și 6 colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii cu sprijinul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” în perioada 2020-2025. Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 de milioane de euro.
Un val de aer otrăvitor a lovit un oraş cu 14 milioane de locuitori. Nivelul de poluare – de 80 de ori mai mare decât cel acceptabil
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, care depăşeşte 14 milioane de locuitori, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ori mai mare decât cel considerat acceptabil de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Începând de luni, jumătate dintre angajaţii din sectorul public şi privat ar trebui să lucreze de acasă, iar şcolilor li s-a interzis să organizeze activităţi sportive în aer liber până la sfârşitul lunii ianuarie. Indicele calităţii aerului a atins un vârf de 1.067, înainte de a scădea înapoi la aproximativ 300 sâmbătă dimineaţa. Aerul este considerat „rău” la un indice de peste 180 în acest clasament global, aminteşte AFP.
„Nu am atins niciodată un nivel de 1.000″ în Lahore. În condiţiile vântului care suflă din India către Lahore şi a nivelurilor (de poluare) care ating cote maxime, instituţiile pentru preşcolari şi cele primare vor fi închise timp de o săptămână”, a declarat la o conferinţă de presă Marriyum Aurangzeb, ministru în guvernul statului Punjab.S-a decis suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ până la nivelul primar, timp de o săptămână, pentru a se evita expunerea a milioane de copii la smogul care atinge în prezent, în fiecare zi, niveluri record, informează Agerpres.
În document se precizează că situaţia va fi reevaluată sâmbăta viitoare pentru a se stabili dacă măsura suspendării cursurilor necesită reînnoire. India şi Pakistanul, ţări vecine dar ale căror relaţii s-au fragilizat, se acuză reciproc, în mod regulat, că provoacă niveluri crescute de poluare.Smogul este un amestec de ceaţă şi emisii poluante provenite de la gazele de eşapament ale motoarelor diesel, dar şi de la fumul rezultat în urma arderii sezoniere a miriştilor, în condiţiile scăderii temperaturilor.
Expunerea prelungită la smog poate provoca accidente vasculare cerebrale, boli de inimă, cancer pulmonar şi afecţiuni respiratorii, în special la copii. Sâmbătă, concentraţia de microparticule PM2,5 prezente în aer în Lahore a depăşit de peste 40 de ori nivelul considerat acceptabil de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Duminică, acest prag a fost depăşit în cursul dimineţii, înainte de a scădea uşor.Lahore a interzis deja tuk-tuk-urile poluante, grătarele şi unele şantiere în zona centrală. Iarna trecută, programul orelor de curs a fost redus în Punjab din cauza smogului, vacanţa a fost prelungită, iar purtarea măştii a devenit obligatorie. Nivelul de smog este deosebit de ridicat iarna, când aerul mai rece şi mai dens reţine la nivelul solului emisiile provenite de la combustibilii de slabă calitate utilizaţi pentru alimentarea autovehiculelor şi fabricilor din oraş.Pakistan, a cincea cea mai populată ţară din lume, este din ce în ce mai vulnerabilă la fenomene meteorologice extreme, pe care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.