Învățământul dual va fi implementat și în universități

Începând cu anul viitor de studii, învățământul dual va fi extins în universități. Aceasta va permite studenților din anul III sau IV, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT, să îmbine studiile cu activitatea într-o companie/organizație. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către cabinetul de miniștri, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Un obiectiv important pentru Guvern și pentru Ministerul Educației și Cercetării este să asigurăm relevanța studiilor, inclusiv a studiilor universitare pentru piața muncii. Prin aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior, vom oferi studenților noștri posibilitatea să lucreze în companii și totodată să învețe, fiind salarizați. Totodată, timpul petrecut la locul de muncă va fi contabilizat din contul studiilor pe care le desfășoară”, a notat ministrul Dan Perciun în cadrul ședinței de Guvern. 

Obiectivul principal al acestei prevederi este să contribuie la o mai mare angajabilitate în câmpul muncii după încheierea studiilor universitare, la creșterea relevanței programelor de studii și racordarea acestora la piața muncii.

Această practică este implementată cu succes în învățământul vocațional tehnic din țară, unde peste 1600 de elevi lucrează și învață simultan. 

Elevii din 5 școli din țară vor avea acces la educație și servicii de sănătate, precum și produse de igienă menstruală gratuite

Elevii din 5 școli din Republica Moldova vor avea acces la educație și servicii de sănătate, un mediu prietenos de învățare, precum și produse de igienă menstruală gratuite în cadrul Programului Școala EduLIFE, care este extins în baza unui parteneriat public privat dintre Ministerul Educației și Cercetării, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) și Fundația Felicia, al cărei fondator este o compania privată din domeniul farmaceutic, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest sens, un memorandum de colaborare pe termen de trei ani a fost semnat, astăzi, între cele trei părți.

Programul “Școala EduLIFE” a fost pilotat de UNFPA și Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineret și Platforma Suntparinte.md în patru instituții de învățământ general în anul 2023. Programul presupune investiții într-un mediu prietenos elevilor prin modernizarea unei săli de clasă, renovarea cabinetului medical și a biroului psihologului școlar, acces la educație pentru sănătate sexuală și reproductivă și access la produse de igienă menstruală gratuite.

Ca urmare a acestui parteneriat, Fundația Felicia va contribui la extinderea modelului în alte două școli prin investiții în renovarea cabinetelor medicale. Totodată, cele două școli și altele trei vor fi echipate cu dispensere și absorbante gratuite pentru întregul an școlar.

Activității cadastrale în Republica Moldova, eficientizate

Guvernul continuă să eficientizeze domeniul activității cadastrale în Republica Moldova. În acest scop, Executivul a aprobat, astăzi, extinderea termenului de implementare a Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară până în anul 2026, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul proiectului va fi asigurată finalizarea înregistrării primare a proprietății private și a lucrărilor de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, precum și corectarea erorilor comise anterior în procesul de transmitere în proprietate a terenurilor. Odată finalizat procesul, acesta va permite autorităților publice locale, dar și centrale, să gestioneze mai corect terenurile pe care le au în proprietate, cu posibilități sporite de a-și crește veniturile proprii și îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor.

Delimitarea proprietăţii publice a fost deja finalizată în 57 de unități administrativ-teritoriale, înregistrarea proprietății private – în 98 de localități, iar corectarea erorilor admise anterior a fost făcută în 252 de localități. 

Responsabilă de implementarea proiectului este Instituția Publică „Cadastrul bunurilor Imobile”, ca urmare a reformei instituționale a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru.

Proiectul de înregistrare şi evaluare funciară este realizat în cadrul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a demarat în anul 2019.

Resursele de apă vor fi gestionate mai eficient pentru a reduce riscul de inundații

Resursele de apă vor fi gestionate mai eficient, iar exploatarea acestora va fi strict monitorizată, pentru a reduce riscurile de producere a inundațiilor, dar și de poluare a apei. Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului privind procedura de elaborare și de revizuire a Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, pentru prevenirea și minimalizarea riscului de inundații, este introdusă obligativitatea efectuării expertizei tehnice a construcțiilor hidrotehnice construite până în anul 1991, dar și obligativitatea administratorilor de baraje de a transmite trimestrial Registrul de observație asupra nivelului apei în lacurile de acumulare, iazuri și heleștee. 

De asemenea, sunt stabilite modul de transmitere în folosință pentru amplasarea prizelor de apă, stațiilor de pompare și a instalațiilor mobile de pompare; înregistrarea regulamentelor de exploatare și a fișelor tehnice la autoritatea administrativă de gestionare a apelor și introducerea datelor în Sistemul informațional automatizat „Cadastrul de stat al apelor”. 

În ședința de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat și Metodologia privind analiza presiunilor și evaluarea riscurilor activității umane pentru districtele bazinelor hidrografice. Aceasta va specifica inclusiv modul de stabilire a corpurilor de apă care se află sub risc de neîndeplinire a obiectivelor de mediu. Rezultatele evaluării vor fi reprezentate pe hărți, prin atribuirea pentru fiecare corp de apă a unei culori, în funcție de tipul de risc. 

În context, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că aceste acțiuni erau necesare de mult timp și vor ajuta autoritățile să gestioneze mai bine situațiile de criză provocate de calamitățile naturale: „Îmi pare rău că am ajuns să se întâmple o nenorocire ca noi să atragem atenția cuvenită resurselor de apă și, în mod special, cum administrăm bazinele de apă”, a spus premierul.

Povestea unei foste profesoare din R. Moldova care a devenit consilieră de orientare profesională în Suedia
Articolul anterior
Resursele de apă vor fi gestionate mai eficient pentru a reduce riscul de inundații
Articolul următor