Învățătoarea din Râșcani care a pălmuit un elev a fost demisă

Ministerul Educației și Cercetării a demis o învățătoare din raionul Râșcani, acuzată de agresiune verbală și fizică asupra unui elev din clasa a II-a. Incidentul a avut loc în timpul orei, iar copilul, un băiat de 9 ani, a fost lovit și umilit în fața colegilor. Plângerea a fost depusă de mama copilului, care a aflat despre întâmplare abia după ce alt părinte i-a relatat despre incident, transmite IPN.

După aflarea circumstanțelor incidentului, mama băiatului a solicitat vizionarea înregistrărilor camerelor de supraveghere ale clasei.

Potrivit declarațiilor făcute de către mama copilului pentru tvn.md, în imagini se observă cum copilul a fost lovit de mai multe ori de către învățătoare, iar acesta a început să plângă.

Violeta Sacaliuc, învățătoarea acuzată, a spus pentru tvn.md că regretă comportamentul său, precizând că este greșeala ei că nu a anunțat din start mama copilului despre cele întâmplate.

Anul trecut, două familii au retras copiii din clasa respectivă, acuzând comportamente similare. Incidentele anterioare nu ar fi fost abordate de conducerea școlii deoarece plângerile nu au fost depuse în scris.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, pe lângă demiterea învățătoarei, va fi desfășurată o anchetă de serviciu pentru a evalua circumstanțele incidentului.

Ministerul reiterează angajamentul său în combaterea violenței în școli, subliniind politica de „toleranță zero” față de orice formă de abuz în instituțiile de învățământ.

Totodată, structura Teritorială de Asistență Psihopedagogică Râșcani va organiza întâlniri cu părinții pentru a discuta despre siguranța și sprijinul necesar copiilor, iar sesiunile de asistență pentru profesori vor include teme precum crearea unui mediu educațional bazat pe respect și siguranță emoțională.

De mâine se indexează pensiile: Cu cât vor crește

Începând cu 1 aprilie 2025, pensiile din Republica Moldova vor fi indexate cu 10%. Astfel, pensia minimă va fi în sumă de 3055 de lei.

„Coeficientul de indexare de 10 % va fi aplicat pentru partea pensiei care nu depășește cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2025, în mărime de 16 100 de lei, scrie unimedia.info

Acest mecanism va proteja, pe de о parte, puterea de cumpărare a pensiilor care nu depășesc salariul mediu și, pe de altă parte, va reduce decalajul dintre pensiile mari și cele mai mici. Pensia minimă va fi în sumă de 3055 de lei”, comunică responsabilii.

Pe 25 februarie, președinta Maia Sandu a semnat legea care prevede majorarea pensiei minime pentru persoanele care au contribuit la Fondul de pensii 40 de ani sau mai mult, dar și anunță indexarea pensiilor cu 10%.

Pensiile vor fi indexate cu 10 %. Parlamentul a aprobat proiectul de lege cu privire la indexarea pensiilor la 1 aprilie 2025, fără întrebări din partea deputaților, în ședința plenară din 6 martie.

Răspunsul șefei Băncii Centrale Europene la noile taxe anunțate de Trump: „Trebuie să arătăm că nu suntem gata să cedăm”

Războiul comercial demarat de preşedintele SUA, Donald Trump, ar trebui să antreneze „un marş spre independenţă” în Europa, a afirmat luni preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, scrie digi24.ro

Foto: digi24.ro

Trump ar urma să anunţe miercuri un set de tarife vamale, în ceea ce liderul de la Casa Albă a denumit deja „Liberation Day” (-Ziua Eliberării-n.r.), după ce a implementat deja tarife la importurile de aluminiu, oţel şi automobile, precum şi majorarea tarifelor pentru toate produsele din China, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„El a numit asta „Liberation Day” în SUA şi eu consider că este un moment în care ar trebui să decidem, împreună, să ne luăm destinul în mâinile proprii şi cred că este un marş spre independenţă”, a afirmat preşedinta BCE, într-un interviu pentru postul francez de radio France Inter, în care a vorbit despre un „moment existenţial pentru Europa”.

„Pentru a adopta o poziţie bună de negociere, trebuie să arătăm că nu suntem gata să cedăm”, a adăugat Christine Lagarde, într-un moment în care UE se pregăteşte să riposteze la tarifele americane.

Potrivit estimărilor BCE, PIB-ul zonei euro ar putea fi amputat cu 0,3% din cauza războiului comercial declanşat de Donald Trump, şi cu 0,5% în caz de ripostă europeană, în primul an.

„Un război comercial nu creează decât pierzători”, a insistat luni Christine Lagarde.

Cu privire la inflaţie, preşedinta BCE a subliniat că acesta este o luptă continuă. „Suntem aproape de nivelul la care ar trebui să fim dar trebuie să rămânem acolo, de aceea spun că este vorba de o luptă continuă”, a subliniat Christine Lagarde.

Gardienii euro au redus dobânda de referinţă în şase reprize, fiecare de câte 25 de puncte de bază, începând din luna iunie a anului trecut, însă în prezent nu există un consens cu privire la ce se va întâmpla la şedinţa de politică monetară din 17 aprilie. Unul dintre factori este şi incertitudinea creată de politica comercială a administraţiei americane.

„Suntem decişi să ajungem la ţinta de inflaţie de 2%. Cu privire la traiectoria pe care ar trebui să o urmăm pentru a ajunge acolo, unii vor să meargă foarte repede. Alţii spun să mergem mai încet, să aşteptăm să vedem ce obstacole sunt pe parcurs”, a precizat Lagarde.

Aceste declaraţii vin cu o zi înainte de publicarea datelor preliminare privind rata anuală a inflaţiei în zona euro, în luna martie. Analiştii se aşteaptă la progrese foarte mici comparativ cu situaţia din luna februarie, ceea ce ar oferi ambelor părţi argumente cu privire la necesitatea de a reduce şi/sau a menţine dobânzile la următoarea şedinţă de politică monetară.

Doi străini și-au ticsit bagajele cu țigări încercând să le transporte în Londra, dar au fost opriți la Aeroport

Doi cetățeni străini, cu vârstele de 25 și 47 de ani, au fost surprinși încercând să transporte ilegal 290 pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova spre Marea Britanie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Incidentele au fost înregistrate la postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cadrul verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la cursa spre Londra.

Controlul de specialitatea efectuat de funcționarii vamali, în colaborare cu polițiștii de frontieră, a scos la iveală faptul că cei doi călători au tăinuit câte 100 și, respectiv, 190 pachete de țigări în bagajele personale, pentru a le transporta ilicit.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.

În acest weekend trecem la ora de vară!
Articolul anterior
Program suplimentar la Autoritatea Națională de Integritate! Instituția va oferi consultații la telefon în acest weekend
Articolul următor
Close menu