Invazie de papagali într-un oraş din Argentina

Oraşul Hilario Ascasubi, situat în apropierea coastei argentiniene de la Oceanul Atlantic, în estul ţării, se confruntă cu o invazie a papagalilor, informează Reuters citat de stirileprotv.ro.

Mii de păsări colorate în verde, galben şi roşu au invadat, din cauza defrişărilor, dealurile din apropierea oraşului, potrivit biologilor. Păsările ciugulesc cablurile electrice provocând pene de curent, iar ţipetele lor şi depunerile de excremente au întins la maximum nervii localnicilor.

”Dealurile dispar, iar asta îi determină să vină mai aproape de oraşe pentru a căuta hrană, adăpost şi apă”, a declarat biologul Daiana Lera, explicând că mare parte din pădurea argentiniană a dispărut treptat de-a lungul anilor.

În ultimii ani, papagalii s-au înmulţit, căutând refugiu în oraş pe perioada toamnei şi a iernii. Sunt perioade când, potrivit localnicilor, acest oraş cu 5.000 de rezidenţi numără până la 10 papagali pe cap de locuitor. Pe perioada verii, păsările migrează spre sud, în zonele stâncoase din Patagonia, în timpul sezonului de împerechere.

Imaginile surprinse recent în acest oraş arată sute de păsări care stau cocoţate pe cabluri electrice şi pe stâlpi, siluetele lor putând fi văzute şi în lumina amurgului în timp ce zboară peste clădiri şi peste o biserică, amintind în mod straniu de scenele din filmul clasic din 1963 al regizorului Alfred Hitchcock, ”The Birds” („Păsările”).

Peste 400 de profesori din sudul țării revoluționează educația și viitorul elevilor din regiune

Programul „Tekwill în Fiecare Școală” își continuă misiunea de a racorda educația la imperativul prezentului și viitorului și continuă să contribuie la dezvoltarea capitalului uman datorită sprijinului acordat de către Inotek – EU Innovation Centre Cahul în cadrul grantului „Inotek4Cahul” finanțat de Suedia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest an, 103 profesori din regiunile Taraclia, Cahul, Cantemir și Leova s-au înscris și participă în cadrul programului de formare „Tekwill în Fiecare Școală”, care include două etape: programul de instruire, care a avut loc în lunile iulie – august 2024 și programul de mentorat care se va desfășura pe parcursul anului de studiu 2024 – 2025. 

Profesorii înscriși în program studiază și vor preda cursuri precum Programarea Algoritmilor în C/C++, Proiectare și Dezvoltare Web, Design Grafic, Inteligență Artificială ș.a. în calitate de discipline opționale sau extracurriculare.

Vă rugăm să găsiți atașat comunicatul de presă privind impactul și oportunitățile educaționale posibile prin intermediul Programului „Tekwill în Fiecare Școală” în regiunea de sud a țării.

Teren de minifotbal și altul de fitness, la Greblești

Un Complex muntifuncțional ce include un teren de minifotbal și unul de fitness, a fost construit în comuna Greblești, raionul Strășeni, prin Programul Național „Satul European”, ediția I. Proiectul a prevăzut construirea, amenajarea și dotarea cu echipamente sportive a Complexului, care a devenit rapid un punct de atracție nu doar pentru copii ci și pentru adulți, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, de noile facilități se bucură acum cca 900 de locuitori, dintre care 150 sunt copii, din comună, precum și alte în jur de 3.000 de persoane din satele învecinate, care vin aici să participe la diverse competiții.

💡Totodată, prin Programul Național „Satul European Expres”, localitatea a beneficiat de un proiect de modernizare a iluminatului stradal. Extinderea rețelei de iluminat public la Greblești a prevăzut construirea unei noi rețele, cu o lungime de 2,2 km, instalarea a 13 piloni noi și montarea a 50 de corpuri de iluminat LED.

Potrivit primarului comunei Greblești, Aliona Chircu, aceste inițiative au adus un suflu nou localității, contribuind la atragerea familiilor tinere și permițând, totodată, organizarea diverselor activități socio-culturale, precum festivaluri, competiții regionale și întruniri locale.

„Aceste proiecte au fost concepute pentru a fi durabile. Sistemul de iluminat, care ne oferă mai multă siguranță în orele nocturne, utilizează tehnologii eficiente energetic, ceea ce ne permite să facem economii la bugetul local. De asemenea, Complexul multifuncțional, care oferă un spațiu modern pentru activități sportive în aer liber și promovează un stil de viață sănătos, este construit din materiale rezistente, asigurându-i o durată de viață îndelungată și siguranță pentru utilizatori.

Impactul acestor inițiative este deja resimțit în întreaga comunitate. Pentru oportunitățile create exprimăm recunoștință autorităților statului și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor proiecte”, a adăugat primarul.

Autoritățile simplifică procedura de acordare a concediului suplimentar pentru persoanele afectate de catastrofa de la Cernobîl

Persoanele care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor putea beneficia mai simplu de concediul suplimentar. Printr-o hotărâre aprobată, ieri, de Cabinetul de miniștri, a fost eliminată necesitatea depunerii personale a cererii, dar și digitalizate procedurile aferente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.  

Potrivit noilor modificări, acordarea din oficiu a concediului suplimentar de 14 zile calendaristice va fi oferită în baza informațiilor furnizate de angajatori prin sistemul electronic de raportare. Astfel, beneficiarii nu vor mai trebui să depună personal cereri sau alte documente justificative la casele teritoriale de asigurări sociale, ceea ce va reduce birocrația și va facilita accesul beneficiarilor la acest drept. 

Această măsură face parte din eforturile de digitalizare și modernizare a serviciilor publice, prevăzute în Planul național de dezvoltare pentru anii 2024-2026.

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, pe parcursul anului trecut, 72 de persoane afectate de catastrofa de la Cernobîl au beneficiat de concediul suplimentar prevăzut de legislația în vigoare. 

Peste 400 de profesori din sudul țării revoluționează educația și viitorul elevilor din regiune
Articolul anterior