Israel, prima țară din lume anulează toate restricţiile impuse de Coronavirus

Ministerul Israelian al Sanatatii confirma anularea restricţiilor impuse de coronavirus începând cu luna iunie 2021.

Ministerul Israelian al Sănătății confirma anularea restricţiilor impuse de Coronavirus începând cu luna iunie 2021, ca urmare a succesului înregistrat de programul de vaccinare la nivel naţional, transmite Mediafax.

Numărul actual de cazuri zilnice (bazat pe o medie săptămânală) a scăzut de la 8.600 în vârful crizei sănătăţii la doar 27 săptămâna aceasta, cu 510 infecţii active.

Rutina de dinainte de pandemie va fi reluată treptat, începând cu accesul în anumite locaţii fără dovada vaccinării până la eliminarea măștii în spaţiile închise.

Cerinţa de a purta măşti în interior rămâne însă în vigoare cel puţin în următoarele două săptămâni, timp în care experţii din domeniul sănătăţii vor evalua dacă vor renunţa şi la această directivă.

Turismul redevine accesibil călătorilor străini, Israel deja a iniţiat şi un program pilot dedicat turiștilor din afara ţarii.

Începând cu luna mai, Ministerul Turismului permite primelor grupuri internaţionale să viziteze Tara Sfântă cu condiţia ca toți turiștii ce trec granița să fie vaccinați şi să se supună unui test PCR înaintea îmbarcării. Momentan, copiii nu sunt incluși în această acțiune.

De ce aplicația Skype se închide?

Skype se va închide pe 5 mai. Gigantul tehnologic a explicat că această decizie vine în contextul unei strategii de simplificare a ofertelor sale de comunicații și de concentrare pe platforma Teams.

Lansat în 2003, Skype a revoluționat industria telecomunicațiilor prin introducerea apelurilor audio și video online. Skype număra sute de milioane de utilizatori. Totuși, în ultimii ani, platforma a pierdut teren în fața unor aplicații precum Zoom, Slack și Google Meet.

O nouă medalie de argint la Tirana. Vezi cine

Participant la Jocurile Olimpice de la Paris, Valentin a început turneul cu o victorie în fața norvegianului Morten Thoresen. În drumul său către medalie, luptătorul moldovean a dispus de chinezul Lei Li și kazahul Bagdat Sabaz, iar în finală a fost învins de kîrgîzul Razzak Beishekeev.

Ocupant al locului 7 la Paris, Valentin este la a doua medalie în 2025, după argintul cucerit la Zagreb.

Trebuie să știi asta despre obezitate. Adevărul despre micșorarea stomacului de la experți

Chirurgia obezității, un subiect controversat, cu multe păreri și informații greșite, iar în un episod #DEZminte de pe unica.md îl vom analiza împreună cu Dr. Dumitru Cazacu, chirurg specializat în acest domeniu.

În acest episod vei afla dacă: ✔ Operația este soluția ușoară pentru pierderea în greutate ✔ După operație, nu te mai îngrași niciodată? ✔ Operația lasă cicatrici mari și vizibile. ✔ După operație, nu mai ai nevoie de controale medicale.

Un fermier de lângă Chișinău invită doritorii să mănânce gratis cireșe
Articolul anterior
Trei moldoveni au intrat în țară cu teste Covid false pentru care ar fi plătit câte 800 lei
Articolul următor