După Marea Unire din 1918 Basarabia a înregistrat un puternic progres economic, cultural și social-politic. Opinia aparține doctorului habilitat în istorie, Nicolae Enciu, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Drama civilizațională a basarabenilor din anii 1940-1941”, organizată de Agenția de Presă IPN. Potrivit istoricului, după Marea Unire, oamenilor din Basarabia le-a fost oferită posibilitatea de a participa la alegerea organelor reprezentative, de asemenea, fiind asigurat principiul pluripartidismului politic. Situația s-a schimbat brusc după ce în 1940, în urma înțelegerilor secrete dintre Stalin și Hitler, Basarabia a fost preluată în sfera de influență sovietică.
Potrivit istoricului Nicolae Enciu, cei 22 de ani de existență a Basarabiei în cadrul statului român au reprezentat o perioadă de glorie și progres economic, cultural, social și politic, fiind demarate mai multe reforme, printre care cea agrară și electorală. Potrivit istoricului, timp de 22 de ani Basarabia a fost ferită de teroarea roșie, de deportările și foametea care au urmat după preluarea teritoriului de către Uniunea Sovietică.
„Sfatul Țării a fost constituit într-o anumită conjunctură, în contextul destrămării Imperiului Țarist și în contextul necesității afirmării unei autorități naționale. Sfatul Țării a fost ales cu reprezentarea tuturor categoriilor sociale, profesionale, reprezentanții tuturor partidelor din acea perioadă, etniilor. Prin urmare, Sfatul Țării a fost singura entitate capabilă să decidă în numele întregii populații. Având în vedere că în ianuarie 1918 Basarabia a fost la un pas de a cădea în mâinile unor grupări anarhiste, bolșevice, care voiau să instaureze o dictatură bolșevică aici, Sfatul Țării, în acea conjunctură foarte complicată, a găsit soluția de a aduce populația la un liman mult așteptat. Reformele realizate chiar în primii ani de la Marea Unire au stabilizat situația social-economică și politică din Basarabia. Au fost realizate reforme importante care vor oferi Basarabiei un progres economic. Nu a existat foamete sau deportări, a existat libertatea de a alege, populația participa la alegerea organelor locale, naționale, existau opțiuni politice”, a spus doctorul habilitat în istorie, Nicolae Enciu.
Potrivit istoricului, anul 1940 a fost marcat de ultimatumul sovietic care a dus la cedarea Basarabiei de către România. Odiosul pact Ribbentrop-Molotov conținea un protocol adițional secret, care prevedea împărțirea sferelor de influență între URSS și Germania nazistă, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Articolul 3 menționa interesul părții sovietice pentru Basarabia şi dezinteresul politic al Germaniei față de sud-estul Europei.
„În 1940, ca urmare a înțelegerilor dintre Uniunea Sovietică a lui Stalin și Germania nazistă a lui Hitler, Basarabia a fost atribuită sferei de influență a Uniunii Sovietice. Nu a fost o alegere a populației de pe acest teritoriu. A fost o împărțire dintre două state dictatoriale. În 1940 s-a produs o agresiune militară a URSS împotriva României. Este demonstrat faptul că URSS avea pregătite la hotarul cu România forțe suficiente pentru a asigura materializarea celor prevăzute în anexa secretă a pactului Ribbentrop-Molotov. Ideologia bolșevismului a fost și rămâne inumană, deoarece nu recunoaște tuturor locuitorilor din spațiul respectiv dreptul la existență fizică. Cei care nu încăpeau în această societate imaginată de Marx, Engels, Lenin, Stalin, pur și simplu, erau exterminați sau deportați, așa cum s-a întâmplat în primul an de ocupație sovietică, în iunie 1941”, a explicat istoricul.
Preluarea Basarabiei și nordului Bucovinei de către sovietici a însemnat începerea terorii în rândul populației băștinașe. Numai în primul val al deportărilor, început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, zeci de mii de familii au fost ridicate cu forţa de NKVD-ul sovietic, urcate în trenuri şi deportate în Siberia şi Kazahstan.
„Categoriile de oameni care au fost deportați în primul val și care nu încăpeau în această nouă societate sovietică erau reprezentante de așa-ziși „membrii partidelor politice burgheze românești”. Cei care au făcut parte dintr-un partid în România interbelică au fost deportați sau exterminați fizic. De asemenea, erau deportați așa-zișii moșieri, care aveau proprietăți, polițiștii, jandarmii, ofițerii armatei țariste care locuiau aici, ofițeri ai armatei române, comercianții. Au fost deportați peste 400 dintre marii proprietari de case, cei care aveau case mai arătoase, pentru că erau considerați înstăriți, chiaburi. Au fost deportați primarii. E vorba de cei care au fost considerați dușmani ai noii orânduiri. Sovieticii au mai recurs la naționalizări, fapt care a nemulțumit populația, iar România s-a aflat atunci într-o conjunctură internațională extrem de complicată și prin câteva ședințe ale Consiliului de Coroană a decis să se retragă din aceste teritorii, din Basarabia, nordul Bucovinei, teritorii care erau pretinse de Uniunea Sovietică”, a mai spus istoricul Nicolae Enciu.
