Italia scade temperatura în toate clădirile publice, pentru a economisi energie. Iarna nu vor fi mai mult de 19 grade

Parlamentul italian a aprobat miercuri o lege cu ”măsuri urgente” de limitare a creşterii preţului la energie, una dintre acestea fiind scăderea cu două grade a temperaturii în toate clădirile publice pentru a economisi energie, scrie Agerpres.

Concret, pe timp de iarnă temperatura interioară în aceste clădiri nu va trebui să depăşească 19 grade Celsius, cu permisiunea totuşi de a o creşte cu cel mult două grade, iar pe timp de vară, când este nevoie de aparatele de aer condiţionat, nu va fi permisă o temperatură sub 27 de grade Celsius, dar tot cu o toleranţă de două grade.

Noua lege mai cuprinde măsuri economice şi sociale menite să ajute populaţia vulnerabilă să facă faţă creşterii preţurilor la energie, care vor costa statul italian circa 8 miliarde de euro, dintre care 5,5 miliarde vor fi destinate măsurilor menite să oprească creşterea accentuată a acestor preţuri.

Italia a demarat în paralel o strategie de reducere a dependenţei sale energetice faţă de gazele naturale, întrucât importă 90% din gazele consumate, 40% provenind din Rusia. Guvernul condus de Mario Draghi încearcă de asemenea să reducă ponderea gazelor ruseşti în aceste importuri, astfel că a semnat luni cu Algeria un acord pentru sporirea volumului de gaze naturale importate din această ţară printr-un gazoduct care mai traversează Tunisia până în Sicilia.

Prima imagine a oligarhului Vladimir Plahotniuc, după 6 ani de când a fugit din Republica Moldova

Oligarhul Vladimir Plahotniuc, dat în căutare internațională pentru arest și extrădare, a obținut acte de identitate mexicane, scrie adevarul.ro.

Informația că Vladimir Plahotniuc ar avea un nou pașaport a apărut, recent, pe site-ul oficial al Interpol.  Recent, a fost adăugată informația că Plahotniuc ar avea și cetățenie mexicană. 

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției a spus că „cetățeanul Plahotniuc este căutat pentru mai multe nume. Dacă nu greșesc este căutat pentru patru nume de familie pe care le deține sau le-a deținut, trei dintre ele deja fiind cunoscute. Conform unor măsuri speciale de investigații realizate și a unor informații parvenite, ar deține și cetățenia unui stat de peste ocean. Da, este vorba despre deținerea unui nume al statului mexican”, scrie zgd.md.

Potrivit șefului IGP, Plahotniuc ar avea acte mexicane cu numele de familie Gonzalez.„Cu siguranță nu poate să fie un pașaport legal obținut. În acest context se petrec și la moment măsuri cu partenerii. Cu părere de rău nu pot să dau multe detalii pentru că sunt măsuri de investigație în desfășurare”.

Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, care figurează în mai multe dosare penale, inclusiv în cel al „fraudei bancare”, a fost dat în căutare internațională de Interpol, decizia fiind luată după ce Chișinăul a solicitat revizuirea refuzului în acest sens din 2020.

Vladimir Plahotniuc, om de afaceri și fost lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fost unul dintre cei mai influenți politicieni de la Chișinău în deceniul 2010-2020. Poreclit „Păpușarul”, Plahotniuc a fost acuzat de trafic de influență asupra întregii clase politice de la Chișinău. Acesta este fugar din vara anului 2019, atunci când formațiunea pe care o conducea, PDM, a rămas fără putere. 

,,Comisia de Control a Fișierelor a decis în sesiunea din 27-31 ianuarie 2025, pe baza informației acumulate în dosarul ,,INTERPOL” de către Procuratura Anticorupție, să revizuiască decizia sa din iulie 2020, care a blocat solicitarea Republicii Moldova de anunțare în căutare. Acum, mandatul de arest este vizibil în 196 țări care fac parte din INTERPOL”, au informat reprezentanții Procuraturii Anticorupție. 

Corespondenta de la Pervîi Kanal, Anna Prokofieva, una dintre propagandistele de top ale Kremlinului, a fost ucisă la Belgorod

Corespondentul postului de televiziune Pervîi Kanal, Anna Prokofieva, a murit pe frontul din Belgorod după ce a fost aruncată în aer de o mină, împreună cu echipa de filmare, scrie adevarul.ro.

În timp ce își îndeplinea sarcinile de serviciu, corespondentul militar de la Pervîi Kanal TV, Anna Prokofieva, a murit, în regiunea Belgorod, la granița cu Ucraina, unde echipa de filmare de la Pervîi Kanal TV a fost aruncată în aer de o mină inamică. Cameramanul Dmitri Volkov, care era cu Anna, a fost rănit”, a precizat Serviciul de presă al Pervîi Kanal într-un comunicat.

În vârstă de 35 de ani, femeia se ocupa de știrile cu privire la războiul din Ucraina pentru Pervîi Kanal încă din 2023. În ultima ei postare pe Telegram de marți, apare ​​stând într-o pădure purtând haine militare și o cameră montată pe cap.

Prin prezentarea știrilor de război, aceasta a răspândit propaganda promovată de Kremlin, justificând agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Luni, în regiunea ocupată Lugansk, au murit corespondentul ziarului Izvestia, Aleksandr Fedorciak, cameramanul TV Zvezda, Andrei Panov, și șoferul echipei de filmare a postului, Aleksandr Sirkeli.

„Încă o dată, (Rusia) și-a imaginat că pozițiile profunde din spate sunt de neatins. Am dovedit că nimic nu este dincolo de raza Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei”, a transmis unitatea într-un comunicat.

Regiunea Belgorod, care se învecinează cu regiunile ucrainene Sumî, Harkov și Lugansk, este folosită în mod regulat de forțele ruse drept loc de lansare a unor atacuri asupra teritoriului ucrainean.

Rusia a acuzat Ucraina în repetate rânduri că lansează atacuri în regiune și în orașul cu același nume încă din 2022. Recent, Moscova a susținut că a dejucat o incursiune ucraineană în regiune, ceea ce Kievul a negat.

Incendiul devastator la Bălți unde arde un depozit de reciclare a plasticului: După 4 ore de intervenție, efectivul a fost schimbat, iar în regim de alertă au fost ridicate echipele de rezervă

Peste 50 de angajați IGSU continuă să lupte cu flăcările în municipiul Bălți după ce un depozit a luat foc în această dimineață, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Peste 50 de angajați IGSU continuă să lupte cu flăcările în nordul țării după ce un depozit a luat foc în această dimineață. După 4 ore de intervenție în luptă cu flăcările, efectivul IGSU a fost schimbat, pentru continuarea misiunii de lichidare a incendiului, iar în regim de alertă au fost ridicate echipele de rezervă.

La fața locului sunt antrenate 16 autospeciale de intervenție, fiind formate patru sectoare de luptă cu focul.

Conform informaților preliminare, arderea are loc într-un depozit de reciclare a materialelor din plastic cu suprafața de circa 2200 metri pătrați.

Pe lângă activități de localizare și lichidare a incendiului sunt antrenate și echipajele de poliție și carabinieri, pentru asigurarea securității zonei. Totodată, mai mulți agenți economici acordă suport cu implicarea tehnicii grea din dotare.

În continuare efectivul IGSU din nordul țării efectuează acțiuni de localizare și lichidare a incendiului.

Amintim, că incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 26 martie 2025, la ora 07:07 într-un depozit de tip angar de pe strada Ștefan cel Mare 193 din municipiul Bălți.

UPDATE: Cu puțin timp în urmă, pompierii au reușit localizarea incendiului.

Rușii cer daune în valoare de 60 de milioane de ruble de la Netflix
Articolul anterior
Rusia își pierde programatorii. Inginerii ruși își lasă salariile locale și pleacă în alte țări
Articolul următor
Close menu