Un italian din provincia Vicenza a rămas alături de soţia lui pentru 31 de ani, timp în care femeia a fost în comă profundă. Bărbatul nu a părăsit-o niciodată, vizitând-o o dată sau de chiar două ori pe zi la azilul unde a fost internată. Joi, 11 mai 2023, soția sa a murit, iar bărbatul a vorbit despre durere lui și despre povestea lor de dragoste.
În iunie 1990, Angelo Farina și Miriam Visintin și-au promis iubire veșnică în fața altarului, dar doar la an și jumătate după căsătorie, în ajunul Crăciunului din 1991, s-a produs un eveniment care a marcat în mod teribil viața celor doi tineri îndrăgostiți. Miriam a avut un accident rutier în Mussolente (Vicenza), în timp ce se afla la volanul unei mașini Fiat Panda: a supraviețuit, dar a rămas în comă vegetativă.
De atunci, pentru 31 de ani și jumătate, a zăcut într-un pat de azil. Până joia trecută, când a închis ochii pentru totdeauna, la vârsta de 57 de ani, din cauza unor complicații pulmonare, relatează rotalianul.com, conform Corriere della Sera.
Dar Miriam nu a fost niciodată singură, deoarece soțul ei, Angelo, nu a încetat niciodată să fie alături de ea. A reușit să o viziteze în fiecare zi, cu excepția celor doi ani în care au fost impuse restricții din cauza pandemiei. Și acum, la puțin timp după înmormântare, spune fără nicio îndoială: „Dacă aș putea da timpul înapoi, aș face la fel”.
„Simt o ușurare acum, știind că Miriam nu mai suferă. Ultimele 40 de zile au fost teribile: întâi un efuziune pleurală, apoi o serie de complicații și chiar două stopuri cardiace”, a povestit el pentru sursa citată.
La momentul accidentului cei doi aveau ambii 26 de ani, o vârstă tânără, dar la care bărbatul a dovedit o maturitate extraordinară. El a decis să rămână alături de soția lui:
„Am decis imediat să rămân lângă ea, pentru totdeauna, până în ultima ei zi. Aș fi putut să cer anularea căsătoriei, dar nu am vrut niciodată să fac asta. Și Miriam a rămas soția mea. A fost foarte dificil, nu a fost o situație ușoară de acceptat. Aveam atâta furie în mine! O fată atât de frumoasă, bună și specială nu ar fi trebuit să sfârșească în acest fel!”
Angelo (ce nume predestinat!) o vizita pe Miriam în fiecare zi:
„Mă duceam în fiecare zi, în timpul pauzei de prânz, cel puțin 15 minute. Uneori reușeam să mă duc și seara, înainte de cină, și atunci rămâneam mai mult. Apoi erau și surorile Rosanna și Carmen, cu soții lor, și mama Maria, care ne-au fost alături în toți acești ani. Îi vorbeam, îi povesteam despre ce mi s-a întâmplat peste zi, la fel cum aș fi făcut-o dacă o găseam pe divan, în sufragerie, la întoarcerea mea acasă.”
Conform soțului său, Miriam ar fi avut și reacții uneori:
„Potrivit medicilor, nu exista activitate cerebrală, dar noi credeam că dădea unele semne mici din când în când. Când intram eu în cameră, făcea o anumită grimasă și la mai multe ocazii i-am văzut chiar și o lacrimă curgând.”
El nu s-a gândit niciodată la suicidul asistat, deși avea dreptul de a hotărî în privința aceasta:
„Nu aș fi putut niciodată să decid eu pentru ea. Dacă ar fi existat un testament biologic, ar fi fost diferit”.
Înmormântarea Miriam Visintin a avut loc sâmbătă, 13 mai, la biserica parohială Spineda di Riese Pio X.
„Ceea ce m-a impresionat foarte mult – a spus Aldo Maroso, primarul din Cassola – pe lângă tragedia unei vieți vegetative care a durat 31 de ani, este și apropierea constantă a soțului ei, perpetuată prin gesturi de iubire zilnice de-a lungul atâtor ani. Nu știu câți ar fi capabili de asta! Într-o lume foarte concentrată pe sine, acest exemplu oferă un motiv să credem că umanitatea încă există.”
