Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu pentru câștigul la alegerile prezidențiale

Președintele american, Joe Biden, i-a transmis un mesaj de felicitare Maiei Sandu, după ce lidera de la Chișinău a câștigat un nou mandat. Biden numește realegerea ei „istorică” și spune că „Rusia a eșuat”, scrie digi24.ro.

„Duminică, cetățenii R. Moldova s-au dus la urne și au votat pentru viziunea președintelui Sandu privind o Moldovă sigură, prosperă și democratică. Realegerea președintelui Sandu vine la doar două săptămâni după ce cetățenii moldoveni au votat „pentru” la referendumul constituțional în susținerea statutului de membru al UE.”, se arată în comunicatul transmis de Casa Albă.

Președintele american a mai adăugat: „Luni la rând, Rusia a încercat să submineze instituțiile democratice ale R. Moldova și procesele electorale. Dar Rusia a eșuat. Cetățenii moldoveni și-au exercitat dreptul lor democratic de a-și alege propriul viitor și au ales un drum aliniat cu Europa și democrațiile de peste tot”. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, arată rezultatele preliminare după numărarea tuturor voturilor de la cele 2.219 secții din țară și străinătate, la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică, 3 noiembrie. În total, au votat aproape 1,7 milioane de cetățeni moldoveni, Maia Sandu obținând peste 55% din voturi, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova.

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate: PA și PCCOCS ar putea fi desființate

Președintele Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), scrie ZdG citat de politik.md. Membrii CSS s-au întrunit în ședință la ora 13:00 și ar discuta lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit Ziarului de Gardă, în locul celor două procuraturi s-ar vrea crearea unei noi instituții.

PCCOCS a fost creată în 2016, iar PA în 2002 în baza unui ordin al Procurorului General

Anterior, autoritățile discutau despre crearea unui Tribunal Anticorupție, care va judeca în primă instanță cauzele penale trimise în judecată de Procuratura Anticorupție, demersurile și plângerile împotriva hotărârilor și acțiunilor procurorilor și va asigura controlul judecătoresc în perioada urmăririi penale.

În martie 2023, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Argumentul șefei statului a fost că atât timp cât avem corupție în justiție, atât timp „eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”.

Incendiu uriaș într-un depozit din Chișinău. Șapte echipaje de pompieri au intervenit la fața locului

În după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2025, pompierii IGSU au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Tudor Vladimirescu 70/B, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47. Potrivit informațiilor primite, un depozit a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise 7 echipe de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o clădire cu trei nivele. Potrivit salvatorilor, focul a afectat o încăpere cu suprafața de 80 m² de la primul etaj, unde erau depozitați saci cu plastic. Nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat, iar în total 4 echipe de pompieri au fost implicate în procesul de stingere a incendiului.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 13:09 , incendiul fiind lichidat complet la ora13:20. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, focul nu a obținut răspândire spre etajele superioare, fiind salvată suprafața de 160 m² a depozitului.

Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Tragedie într-o cafenea din Edineț: un bărbat a murit după ce i s-a făcut brusc rău

Un incident tragic a avut loc pe 19 ianuarie, în jurul orei 11:00, într-o cafenea din municipiul Edineț. Poliția a fost alertată de medici despre decesul unui bărbat de 50 de ani, fără semne vizibile de moarte violentă, scrie tvn.md.

Potrivit informațiilor, victima, originară din raionul Briceni, se afla în cafenea împreună cu un prieten, când i s-a făcut rău brusc. Un echipaj medical a fost solicitat de urgență, însă, la sosirea acestuia, s-a constatat decesul bărbatului.

Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului.

O femeie și fetița ei de 8 ani, scoase dintr-un incendiu devastator la Ungheni: Fetița era inconștientă
Articolul anterior
Filip Kirkorov rămâne interzis în Moldova! Starul rus nu va putea face show-uri la noi în țară pe banii oligarhilor
Articolul următor