Judecătoarea Tamara Mereuță nu va fi prezentă la ședință. Potrivit avocatei acesteia, magistrata se află în greva foamei

Magistrații urmează să se pronunțe vineri dacă vor admite arestul preventiv în cazul magistratei Tamara Mereuță de la Judecătoria Hâncești, și a fiului acesteia, Victor Mereuță, care activează în calitate de avocat. Ambii au fost reținuți într-un dosar de corupție, potrivit tvrmoldova.md

„Este o răzbunare pe familia mea, nu putem face declarații. Nu am împuternicire, este o răzbunare ca să îmi defaimeze familia”, a spus avocatul Victor Mereuță, înainte de începerea ședinței de judecată.

„Pledăm nevinovați, considerăm că organul de urmărire penală nu dispune de probe, este o acuzație nefondată și neîntemeiată”, a spus Sergiu Tabără avocatul lui Victor Mereuță.

Tamara Mereuță nu va fi prezentă la ședință. Potrivit avocatei acesteia, Oxana Eșanu, magistrata se află în greva foamei și este imposibil să se deplaseze din cauza sănătății precare.

„În timpul percheziției, nu au fost depistate niciun mijloc financiar ilicit, ceea ce să servească temei de a fi reținută persoana. CEDO condamnă să reținem o persoană doar pentru o bănuială rezonabilă, ceea ce se întâmplă în cazul nostru.

Mai mult ca atât doar pentru niște materiale operative obținute nu știu în ce circumstanțe deoarece apărarea până la ziua de astăzi nu au adus la cunoștință ce probe și în ce circumstanțe sunt obținute, nu putem să reținem un judecător în măsură de reținere sau eventual arest.”, a spus avocata Tamarei Mereuță.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au efectuat, în mai multe regiuni din Republica Moldova, în decursul zilei de miercuri, circa 30 de percheziții în cadrul a 12 cauze penale pe fapte de corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență în circumstanțe agravante.

Pe 19 martie 2025, a fost solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea acordului pentru efectuarea perchezițiilor și tragerea la răspundere penală a 4 judecători.Un judecător și un avocat au fost reținuți și plasați în izolatorul CNA. Ceilalți suspecți vizați vor fi cercetați în stare de libertate.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

O femeie a încercat să scoată din țară 30 de mii de euro, dar a rămas fără bani

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au documentat o tentativă de scoatere ilicită a valutei din țară, urmare a verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la ruta ”Chişinău – Nürnberg”.

În cadrul controlului de specialitate, în bagajul unei femei în vârstă de 53 de ani, care nu este cetățeancă a Republicii Moldova, au fost depistate 30 000 de euro, bani nedeclarați autorității vamale.

Drept urmare, mijloacele bănești au fost ridicate, cazul fiind preluat pentru investigare de către ofițerii Serviciului Vamal.

Meteorologii anunță pentru astăzi vreme frumoasă. Mâine, însă, pregătiți umbrelele

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, sâmbătă, vreme frumoasă, în general fără precipitații.

Vântul va bate moderat din sud-est. Temperatura aerului va urca până la 19 grade Celsius. Pentru mâine, duminică, meteorologii prognozează ploi slabe, din cauza unui front atmosferic. De asemenea duminică și luni vor fi intensificări ale vântului.

Amenzi pentru dezinformarea în mediul online
Articolul anterior
Putin îi obligă pe cetățenii ucraineni să se legalizeze în Rusia pînă la 10 septembrie
Articolul următor
Close menu