Jurnalul Anei, supravieţuitoare a violenţei în familie: ,,Sper ca experiența mea să ajute și alte femei”!

Ana este una dintre femeile care au trăit experiența abominabilă a violenței în familie. ,,Jurnalul Anei” are la bază istoria reală a unei femei care a supravieţuit agresiunilor și umilinței, viața acesteia fiind divizată în două etape. Din fericire, Ana a acționat, iar soarta ei și-a schimbat cursul spre o viață normală, fără abuzuri. Ana dorește să își împărtășească povestea ei, în speranța că va ajuta și alte femei să sesizeze la timp semnalele de alarmă, să învingă frica și să ia decizii binevenite.

separator

Jurnalul Anei:

,,Sunt Ana, am 38 ani și sunt mama unui copil de 5 ani. Istoria mea de viață este una cu 2 etape: la început, plină de încredere în viitor, apoi – plină de îndoială și frică. Da-da, FRICĂ…
Sunt una dintre victimele violenței în familie. Soțul a încercat să mă sugrume.
Am trăit zile de durere, spaimă, deznădejde…
Apoi, m-am trezit. Și am acționat. Mi-am luat viața în mâini. Astăzi sunt aici, împărtășindu-mi cu voi istoria. Vreau să știți că un sunteți singure!
Sper ca experiența mea să vă ajute.”

Întâlnirea

,,M-am cunoscut cu Andrei la locul de muncă acum 10 ani. Am absolvit amândoi Facultatea de Drept, însă ne-am întâlnit într-o casă de avocatură. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar ne-am înțeles bine din prima.

Totul a început într-o zi când m-a chemat să coborâm amândoi la bucătărie, să servim un ceai. Îi plăcea să-mi povestească diverse, despre dosare și clienți, iar mie îmi plăcea să-l ascult. De 8 martie țin minte că mi-a adus flori. Și ciocolată. I-am apreciat gesturile. Eram foarte fericită. De ce n-aș fi fost: aveam un bărbat puternic alături, cu studii superioare, care mă și iubea”.

,,Ieșeam tot mai des împreună. Eram plină de speranță. Viitorul arăta bine în ochii mei. Deși, îmi amintesc un incident, pe care l-am ignorat atunci, dar trebuia să fie un semnal de îngrijorare…

La BAR

Era final de săptămână de muncă. Am găsit un local care ne-a plăcut și am intrat. Am vrut să ieșim undeva, doar noi doi. Și eu sunt bucuroasă că suntem împreună”.

,,- Știi că te iubesc, nu-i așa? – De câte ori îmi spui, cum să nu știu ASTA!

– Bună ziua! Ce serviți? – Eu aș vrea un suc… Andrei, tu ce dorești?… O bere? – Adu-mi o bere!

– Parcă te-a supărat cu ceva… Ce s-a întâmplat?

– Mucosul acesta ar face bine să se uite la CINE trebuie și să întrebe CUM trebuie…

– De ce te-ai enervat, Andrei? Chelnerul m-a atins întâmplător. …

– Ne-a stricat seara, nemernicul. De-l mai întâlnesc o dată, ajunge la spital.

Eram șocată… Nu-l mai văzusem să se comporte așa. A lovit fără ezitare şi nu a avut vreun regret. Apoi, mi-a venit un gând: dacă e gelos, înseamnă că mă iubește – așa se spune la noi. Acest gând m-a ajutat să-mi alung neliniștea. Mă pregăteam de nuntă, de o viață frumoasă înainte.

Fără prietene

Incidentul din bar l-am uitat destul de repede…
Ziua în care Andrei m-a cerut de soție a fost una specială. Eram fericită. Am decis să locuim împreună. Iar el îmi demonstra zilnic că are grijă de mine și că vrea să-mi ia orice povară de pe umeri…”

,,- Andrei, după serviciu, voi merge la magazin, vreau să fac niște cumpărături. Și, după asta, mă văd cu Silvia.

– Probabil iar vrea ceva de la tine… – Nu, vrea doar să mai vorbim! Suntem prietene, nu ne-am văzut de mult timp… – Dar tu pentru mine ai timp? – Sigur că am, dar.. ce fac atunci cu Silvia? – Scrie-i că a intervenit ceva și ești ocupată… – Dar… – Vei fi, într-adevăr, ocupată cu mine. Și vom trece și pe la magazin. Nu ai de ce să cari greutăți, singură.

– Mă sună Angelica, o să răspund, scuze.. – Lasă pe mai târziu. De ce să stricăm momentul? Toate prietenele tale te sună că le trebuie lor. Tu ai familie, ele sunt cu capul încă plin de paie.

– De ce spui așa? Sunt prietenele mele de ani buni, sunt de încredere. Mă simt bine cu ele. – Cine sunt mai importante: eu sau ele? Te întâlneai cu ele atunci când erai singură. Iar acum ești cu mine. Sau vrei ca eu .. să mă înscriu la rând?

– O-o-o, nu-nu, nu te supăra în zadar! Înțeleg ce zici… ok.. Nu mi-am dorit să-mi pierd prietenele, dar așa s-a întâmplat, treptat. Treptat, am renunțat la ceea ce însemna viața mea de până ATUNCI. Prietenele au înțeles și au încetat să mă … ” deranjeze”.

Renunțarea la stilul propriu

După ce ne-am mutat împreună s-a schimbat şi felul în care mă îmbrăcam. Nu pot să spun că eram o mare fană a pantalonilor, dar mă simțeam comod în ei. Și la serviciu, și acasă. Sunt o friguroasă, așa că în timpul rece, pantalonii erau, pentru mine, o piesă de vestimentație de fiecare zi.”

,,- Ana, alte haine în garderobă nu ai? În blugi arăți ca o studentă. – Și ce e rău în asta? – Nu mai ești studentă, ești femeie aproape măritată! – Să înțeleg că nu-ți plac pantalonii?

– Cred că îți stă mai bine în fustă. Și blugii sunt prea strânși pe tine, evidențiază fiecare linie a corpului. Cred că se potrivește mai bine la tinerele, necoapte…

Nu am fost de acord cu el, dar am vrut să-i fac pe plac. Pe placul LUI,, ce-i rău în asta?… Aproape fără să-mi dau seama, am trecut la fuste. Nu prea le aveam în garderoba mea, așa că mi le-a ales Andrei, când am ajuns la cumpărături… În tot ce-mi cerea Andrei, vedeam grijă și semne de atenție. Și nu observam cum mă leg cu mii de fire de Andrei, de voința lui, de deciziile lui.

Eram în centrul atenției lui – și asta mă bucura. În același timp, tot ce a însemnat viața mea de până la Andrei dispăruse undeva: ieșiri cu prietenele, plimbări prin oraș, teatru, discuții la telefon… Eram orbită…

– La ce îți trebuie machiajul? Știi că te face să arăți mai bătrână? – Vorbești serios? Râde. – Vorbesc destul de serios. – Hmmm… Nu știu ce să zic. Mă surprinzi….

Și, iarăși fără să observ, am început să mă abțin de la machiaj. Ca să-i fac pe plac.. soțului meu. Ce-i rău în asta? Pe atunci încă nu uitasem să râd… și luam totul mult mai ușor…

Căsătoria

Am avut cea mai frumoasă nuntă și am fost cea mai frumoasă mireasă – pentru că mă măritam cu bărbatul pe care îl iubeam. Zilele treceau una după alta, noi eram nedespărțiți. De fapt… la serviciu eram împreună pentru că lucram în aceeași firmă, după serviciu – împreună, pentru că Andrei alt scenariu nu admitea. Mă ruga să fiu cu el… Dar oare mă RUGA? … măcar acum să fiu sinceră cu mine… cred că nu-mi amintesc după căsătorie să mă fi rugat ceva… totul era decizia lui”.

,,- Ana, știi ceva, nu te mai duci tu la serviciu, nouă ne ajung banii pe care îi câștig eu. – Andrei, de unde ți-a venit această idee? Nu se poate! Mie îmi place locul meu de muncă, e un colectiv bun… Și suntem împreună!

– Eu mă gândesc la tine, ai nevoie de o pauză. Vei putea să te ocupi de casă, apoi vor veni copiii… vei avea timp să te întâlnești cu prietenele. – Dar ele vor fi la serviciu în timpul zilei….

– Veți găsi voi timp, veți vorbi la telefon. Spune sincer, doar vrei asta? – Nu cred că e o idee bună să las serviciul, chiar și pentru o perioadă… Va fi greu să revin… – O să-mi bat eu capul atunci. Rezolvăm.

Nu-mi doream asta, dar dacă zicea el.. Credeam că mă voi odihni o perioadă, apoi o să-mi găsesc un loc de muncă cu un program mai scurt… De ce oare mi-e trist? Parcă mă simțeam bine…

De data asta, nu am mai reușit să mă liniștesc, ca altă dată. De ce nu mă lasă pe mine să decid? Nu e prima dată când nu mă întreabă ce cred eu”.

Copilul

,,Când a apărut copilul nostru, m-am considerat împlinită ca femeie. Copilul era în centrul atenției mele. Aveam mari dificultăți. Plângeam din orice, simțeam că lucrurile mă depășesc… și aveam nevoie de sprijin. L-am căutat în Andrei. Dar el nu a reacționat așa cum m-am așteptat… Ceva se schimbase în el. De fapt, nu mai era Andrei pe care îl cunoșteam… Plânsul copilului îl enerva. Nu era mulțumit de nimic… …Până într-o zi… acea zi nu o voi putea uita niciodată…”

,,- Andrei, eu voi ieși cu copilul la plimbare. – Plimbare? Nu vă trebuie. Ai de făcut curățenie, nu se vede prin casă că e mână de gospodină aici… – Andrei, eu nu reușesc… – Toate femeile ca femeile, numai tu ai probleme… ai un copil, nu o sută! Ce nu-ți ajunge? – Ajutorul tău… – Eu muncesc ca un cal, vin acasă obosit și tu îmi spui că mai trebuie să te și ajut? Poate să mă ocup și de copil ai vrea? Poate să fac și de mâncare? Poate să și mătur?

Când am primit prima palmă am simțit că sufletul îmi amorțește. Nu mă puteam mișca. Durerea din sufletul meu m-a blocat. NU am putut plânge și nici să mă apăr. În acel moment mă gândeam la copilul meu. M-am aplecat să-l pun în pătuț. Mă temeam să nu treacă durerea mea la el… să mi-o simtă… El nu avea nicio vină…

Discuția cu mama. Părerea ei

Din acea zi, nu am mai fost eu… Am simțit pentru prima dată FRICA. El m-a lovit fără nicio ezitare… Apoi, mi-am amintit de acel episod în care Andrei a lovit chelnerul. Tot fără nicio ezitare… Sentimentul fricii îl simțeam de fiecare dată când îmi aminteam de furia din ochii lui. Eu nu știusem până atunci ce înseamnă frica față de omul pe care îl iubești… Singurul om căruia puteam să-i povestesc prin ce trec era MAMA. Am sunat-o când Andrei nu era acasă și am mers apoi la ea …”

,,- Mamă, Andrei m-a lovit, aseară… – Anișoara, nu se poate! Era cumva beat? – Nu… M-a acuzat de multe lucruri pe care le fac rău, s-a enervat când i-am răspuns… – Ana, da vorbește și tu mai puțin… E și el obosit, poate că nu și-a dat seama… – Cum nu și-a dat seama, mamă? I-am spus că aștept ajutor de la el, ca și soț și tatăl copilului… Nu mă simt bine mamă, am nevoie de sprijin…

– Ana… așa e viața de familie… Poate era obosit… iartă-l! Ai un copil cu el, aveți de toate. Suntem cu toții oameni, se mai întâmplă… Cred că trebuie să-l ierți.. Și, nu uita, băiatul are nevoie de tată, iar tu ai nevoie de soț…

– Mama, dar mi-e frică de el.. mi-e FRICĂ… – Liniștește-te… A trecut… Nu cred că o să se mai repete…poate chiar o să-ți ceară scuze…

Poate mama avea dreptate? Poate ”așa” e viața de familie, iar eu un ar trebui să mă gândesc la ceea ce simt, la ceea ce mi se întâmplă… și să ascult mai mult de ce-mi zice Andrei. Și să învăț să mă descurc mai bine… Într-adevăr, el muncește mult… dar și eu muncesc, acasă… Nu, nu o să mă mai gândesc la asta… Vroiam doar să cred că regretă și că-i pare rău.. Atunci, în acea zi, mi-am amorțit sufletul și așa am putut să merg mai departe…

Gravidă cu al doilea copil

Ceva s-a rupt în mine când Andrei m-a lovit… Simțeam frică, dar încercam să nu o arăt. Mă străduiam să fac tot numai sa nu-l enervez. Dar el oricum găsea motive pentru a striga la mine, mai ales când venea beat acasă… Ah, da, avem și o noutate – eram iar gravidă… Într-o zi, el venise acasă beat…”

,,- Ce-i asta? De câte ori ți-am spus să nu văd lucruri împrăștiate prin casă… – Dar s-a jucat copilul… -Vorbeam despre tine, nu despre copil! – Ah…

Am simțit că s-a întâmplat ceva foarte rău… știam că am nevoie de medic… Andrei nu m-a oprit… era și el speriat din cauza sângelui

Spital

Sunteţi în afara pericolului. Din păcate, nu am putut salva fătul. Povestiţi-mi, ce s-a întâmplat?

– Am urcat pe scară și am căzut. Am simțit o durere mare în burtă. Când m-am ridicat, pe picioare curgea sânge. Am sunat la ”Salvare”… – Luați medicamentele prescrise. Sunteți în afara pericolului acum.

Am observat posterul și știam că este despre mine. Refuzam să accept că sunt o victimă. Oare de ce nu mi-am dat seama? Cum am nimerit în această capcană? Am ieșit din spital cu o tristețe de nedescris. Să mă adresez la poliție? Nu înțeleg nimic… un cred că vreau să-i fac vreun rău lui Andrei… de ce totul mi se întâmplă mie? De ce mă simt ca într-o cușcă în care mă sufoc? Eu nu mai pot… nu mai pot… Doamne, copilul meu.

Revenirea acasă

M-am întors acasă de la spital. Însă eram alt om… În fața mea era un alt Andrei: rece, nepăsător la ce simt eu, pentru care contează doar ce crede el… Simțeam doar ură, furie. Îmi doream o viață în care eu și copilul meu să trăim în siguranță. Și i-am spus despre asta…”

,,- Andrei, am decis să plec… nu mai pot trăi așa… – Să pleci? Asta ce mai înseamnă? De unde ți-a venit așa idee? Nu te juca cu focul – eu nu glumesc, pot face și moarte de om… Tu știi asta! – Iar amenințări… Te rog, încetează… am obosit… – Eu nu grăiesc în gol… Îți iau copilul și vezi după aceea ce vei face… să nu crezi că te duci la alt bărbat. Îl ucid și te ucid!

Și atunci… nu m-am așteptat că va ajunge la … ASTA. Dar s-a întâmplat… Și nu a fost singura dată când a încercat să mă sugrume… Șirul de amenințări a fost lung… Frica mea nu scădea, știam cum își poate pierde cugetul. Nu aveam încredere în el, știam că nu se mai poate controla dacă era beat sau furios…

Doamne, şi dacă îi reuşea să mă sugrume.. cu cine avea să rămână copilul meu? Cu el? Atunci am înțeles că nu există cale de întoarcere.Trebuia să acționez, trebuia să SCHIMB ceva. Lucrurile mergeau din rău în mai rău. Știam ce crede despre asta mama. Însă aveam nevoie de sprijin. Eu nu mai puteam să risc cu viața copilului meu… deja pe unul l-am pierdut… durerea din sufletul meu nu se putea ogoi.

E timpul să acționez

Gândurile nu-mi dădeau pace. Înţelegeam foarte bine că eram în pericol şi eu şi copilul. Ceva mă oprea în loc, dar simţeam că lucrurile nu mai puteau fi amânate. Am reușit să iau copilul și să ies din casă. Nu puteam rămâne acolo. Trebuia să mă adun. Pe drum, gândurile mele s-au clarificat și mai mult. În special, atunci când am văzut-o pe mama aceea cu copilul ei…Mi-e greu pe suflet… o să-mi treacă…
Mă uit la alţi copii şi îi văd cum zâmbesc. Citesc bucurie în ochii lor. Băiatul meu..el oare este fericit? Dar dacă mâine… mă lovește cumva și.. e grav? Ce va fi cu el, cu copilul meu? …”


,,El nu merită asta… e un copil și nu a făcut nimănui nici un rău… Chiar nu pot să-i ofer o viață mai bună, în care să-l văd râzând, fără frică… când se deschide ușa? Țin minte că acel gând m-a înmărmurit. Nu puteam nici să mă mișc. Mă întorceam într-o casă în care nu mă simțeam în siguranță…

La poliție

Mi-a trebuit o zi să mă decid. Am așteptat ca Andrei să plece de acasă. Eram foarte agitată, nu știam încă dacă fac rău sau bine. Mi-am amintit de mămica aceea – femeie de vârsta mea – și de copilul ei fericit şi am ales să merg până la capăt. Îmi tot repetam că o fac pentru copilul meu. Am pus pâna pe tefelon şi am sunat la poliţie.

Poliția.

– Cu ce vă putem ajuta? – Am fost agresată de soțul meu. A încercat să mă sugrume. Acum e plecat, a ieşit din casă. Vă rog să veniţi cât mai repede. – Cât de des ați fost supusă actelor de violență? – S-a repetat de câteva ori de când suntem căsătoriţi. De obicei mă lovea, dar a încercat să mă sugrume. – Ați fost abuzată în timpul sarcinii? Da, s-a întâmplat să mă lovească…”

,,Pentru a asigura protecția dvs. și a copilului dvs. voi emite ordinul de restricție de urgență. Soțul dvs. va fi obligat să părăsească locuința pe un termen de 10 zile. Între timp, puteți să vă adresați în instanța de judecată pentru a obține o ordonanță de protecție. Aici sunt datele de contact ale organizațiilor care vă pot ajuta să obțineți ordonanța de protecție și să beneficiați de consiliere psihologică.

Sunt obligat să vă înmân acest document. Aveţi o oră să vă adunaţi lucrurile necesare şi să părăsiţi locuinţa pentru 10 zile. Este interzis să vă apropiaţi de soţia şi copilul dvs. Dacă încălcaţi ordinul de restricţie de urgenţă vor urma noi sancţiuni.

– Este incredibil. Cine a decis asta? N-o să las lucrurile aşa. Totul abia începe.

Când a plecat Andrei, am știut că lucrurile se vor schimba pentru mine și copil.
Mă voi descurca? Dar oare Andrei se va răzbuna în vreun fel?

Peste o lună

Azi se împlineşte o lună de când am obţinut ordonanţa de protecţie. Au fost 30 de zile de liniște pentru mine și copilul meu. Am avut timp să reflectez și să înțeleg ce am de făcut. Andrei nu știu unde s-a aflat în acest răstimp. Am mers și la psiholog. Îmi dădeam seama că nu voi putea să revin la ce a fost. Abia acum viața mea și a copilului a devenit o prioritate.”

,,Dragile mele! Dacă ai fost abuzată în familie, sună la 112. Violența în familie este o infracțiune!

Sună la poliţie de fiecare dată când eşti supusă oricărei forme de violenţă: fizică, psihologică, economică, sexuală sau spirituală. Poliția poate emite ordinul de restricție de urgență, iar agresorul nu va avea dreptul să se apropie de tine şi de copii.

Nu te opri aici, poţi depune o cerere în instanța de judecată pentru a obține ordonanța de protecție. Agresorul va pleca din locuință, iar orice contact cu tine și copiii va fi interzis.

Caută în internet serviciile centrelor care ajută victimele violenţei în familie. Orice ţi s-ar spune, ţine minte că nu eşti singură. Bate la toate uşile – poliţie, asistent social, medic de familie, centre de plasament sau de zi şi fii sigură că vei fi ajutată. Meriți să trăiești în siguranță!”Materialul este realizat de Centrul de Drept al Femeilor, organizație non-guvernamentală ce pledează pentru egalitatea de șanse dintre femei și bărbați în viața publică și cea de familie și contribuie la prevenirea și combaterea violenței în familie și a violenței în bază de gen împotriva femeilor.

Date de contact: telefon (consiliere juridică, apel gratuit): 0 800 80000.

Adresa: str. Kogălniceanu 87, Chișinău, R. Moldova, tel.: +373 22 811 999; +373 68 855 050; www.cdf.md, Facebook.

O femeie de 49 de ani a murit de Coronavirus. Cine sunt celelalte victime răpuse astăzi?
Articolul anterior
Lanul cu levănțică care ar prezenta pericol pentru răspândirea Covid-19. Accesul a fost interzis
Articolul următor
Alte articole interesante