Justiția britanică aprobă decuplarea de la aparate a unui copil de 12 ani. Băiatul a ,,participat la o provocare prin care și-a ținut respirația până a leșinat”

Justiţia britanică a respins luni un recurs de ultim moment împotriva opririi îngrijirilor unui băiat în vârstă de 12 ani – considerat în stare de moarte cerebrală de către medici -, iar lupta părinţilor săi prezintă un mare interes în Regatul Unit.

Justiția britanică aprobă decuplarea de la aparate a unui copil de 12 ani. Și-a ținut respirația până a leșinat

Archie Battersbee este menţinut în comă, într-un spital din Londra, din aprile, potrivit News.

El este considerat de către medici în moarte cerebrală, iar justiţia britanică a autorizat spitalul, la jumătatea lui iulie, să pună capăt îngrijirilor care-l menţin în viaţă.

Părinţii săi – susţinuţi de către o organizaţie creştină – spun că vor să-i lase toate şansele posibile şi că au constatat semne de viaţă.

Tratamentele urmau să fie întrerupte luni, la ora 14.00, însă părinşii au sesizat, într-un recurs al ultimei şase, Comitetul ONU al Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, care a cerut vineri Guvernului britanic ”să se abţină să-i retragă lui Archie orice tratament de menţinere în viaţă” pe peroada în care-i studiază dosarul.

Guvernul britanic a refuzat să se implice în acest caz

Guvernul – care refuză să se implice în acest caz – a transferat de urgenţă această cerere a ONU justiţiei.

Însă Curtea de Apel a refuzat luni să amâne hotărârea peste ora 12.00, marţi, oferind astfel o mică amânare pentru ca familia dă formuleze alte recursuri.

”Sistemul său, organele sale şi inima sa sunt pe cale să se stingă”, estimează judecătorul Andrew McFarlane.

Avocatul părinţilor, Edward Devereux, a estimat, înainte de pronunţarea hotărârii, că o respingere a cererii Comitetului ONU – a cărui Convenţie a fost semnată şi ratificată de către Guvernul de la Londra în urmă cu aproape 15 ani – ar constitui o ”încălcare flagrantă şi inacceptabilă a dreptului internațional”.

Însă tratatul ”nu face parte din legea Regatului Unit (…) şi nu este potrivit ca această Curte să aplice un tratat internaţional neîncorporat (în lege) în procesul său decizional”, a subliniat judecătorul.

A participat la o provocare prin care și-a ținut respirația până a leșinat

Archie Battersbee a fost găsit inconştient acasă, la 7 aprilie nu şi-a mai recăpătat cunoştinţa de atunci.

Mama sa, Hollie Dance, spune că el ar fi participat la o provocare online care consta în a-şi ţine respiraţia până la leşin.

Ea consideră că oprirea îngrijirilor este o hotărâre de o ”cruzime extraordinară”.

”Archie are dreptul să vadă hotărârile cu privire la viaţa şi la moartea sa (…) examinate de către un organism internaţional de apărare a drepturilor omului”, a declarat ea.

În cinci ani, Republica Moldova ar urma să aibă un stadion național

În cinci ani, Republica Moldova ar urma să aibă un stadion național. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul țării, Dorin Recean, care s-a întâlnit cu jucătorii naționalei de fotbal la Centrul de Pregătire de la Vadul lui Vodă, scrie tvrmoldova.md.

DORIN RECEAN, prim-ministru, Republica Moldova: „În cinci ani, vom avea un stadion de categoria patru UEFA, cu o capacitate de 20-25 mii de spectatori. Realist vorbind, din punct de vedere tehnic, toate etapele pe care trebuie să le realizăm, în cinci ani vom avea stadionul conform standardelor UEFA.”Totuși, Dorin Recean nu a oferit alte detalii, iar pe rețelele sociale a notat că săptămâna viitoare, Dan Perciun, ministrul Educației, și Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii, vor prezenta mai multe informații despre acest proiect.Acum, naționala de fotbal a Republicii Moldova își desfășoară meciurile de acasă pe stadionul „Zimbru” din Chișinău, pe care Federația îl administrează din 2016. Contractul de chirie ar urma să expire peste doi ani.Arena „Zimbru”, cu o capacitate de aproximativ zece mii de spectatori, va fi gadza și următoarelor două partide ale „tricolorilor”. Pe 8 și 11 iunie, echipa pregătită de Serghei Cleșcenco va juca cu Cipru și Ucraina. Ambele dueluri sunt amicale și reprezintă o etapă de pregătire înainte de campania din Liga Națiunilor.Reprezentativa Republicii Moldova se află în ultima divizie valorică a turneului continental, alături de Malta și Andorra. Pentru a promova în eșalonul următor, „tricolorii” trebuie să ocupe fotoliul de lider sau să se claseze pe treapta secundă, dar într-un astfel de scenariu va trebui să treacă de partida de baraj cu una dintre ultimele echipe din a treia divizie.

Moldova, în statistica penitenciarelor din Europa

Republica Moldova face parte din grupul de țări cu cea mai mare rată de încarcerare la 100.000 de locuitori – 242 (conform datelor din 31 ianuarie 2023).

Cele mai multe persoane în detenție sunt în Turcia (408), Georgia (256) și Azerbaidjan (244), după care vine și Republica Moldova, citează IPN un comunicat al Consiliului Europei întocmit în baza Anuarului statisticii populației din penitenciare.

Fără a ține cont de țările cu o populație mai mică de 500.000 de locuitori, cele mai scăzute rate de încarcerare s-au înregistrat în:

  • Finlanda (52), 
  • Țările de Jos (52), 
  • Norvegia (55), 
  • Germania (69), 
  • Slovenia (68), 
  • Danemarca (71), 
  • Elveția (73), 
  • Armenia (79), 
  • Suedia (80),
  • Irlanda (85).

Republica Moldova este cap de listă în statistica țărilor cu o populație mai mare de 500.000 de locuitori, unde rata încarcerării a crescut cel mai mult: +52,1% față de anul trecut. Moldova e urmată de:

  • Macedonia de Nord (+25,5%), 
  • Cipru (+24,8%), 
  • Turcia (+15%), 
  • Azerbaidjan (+12,5%), 
  • Irlanda (+11,7%), 
  • Muntenegru (+11,3%), 
  • Armenia (+10,6%), 
  • Croația (+10,4%), 
  • Ungaria (+8,7%), 
  • Irlanda de Nord (Marea Britanie) (+8,3%),
  • Georgia (+8,2%), 
  • Bulgaria (+8,1%), 
  • Austria (+6,8%), 
  • Italia (+5,7%),
  • Suedia (5,1%).

Doar administrațiile penitenciare din Lituania, Estonia și Grecia au raportat o scădere a ratelor de încarcerare (-8,9%), (-8,8%) și, respectiv, (-5,2%).

Cât privește vârsta medie a deținuților, Moldova face parte din țările cu deținuți relativ tineri (35 de ani), alături de Bulgaria (33), Suedia (34), Danemarca (35), Macedonia de Nord (35) și Franța (35). 

Numai 1,5% dintre aceștia sunt cetățeni ai altor state, în timp ce per total, în Europa, la 31 ianuarie 2023, 27% din populația penitenciarelor era străină.

Companiile japoneze, invitate să investească în Moldova

Valorificarea oportunităților economice și investiționale, ultimele evoluții din regiune și consolidarea relațiilor apropiate cu Japonia au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu viceministrul pentru Afaceri Internaționale în cadrul Ministerului Finanțelor din Japonia, Masato Kanda, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, în perioada 5-6 iunie.

Șeful Executivului a apreciat susținerea consecventă pe care Japonia o acordă țării noastre de-a lungul anilor, ceea ce ajută Republica Moldova să realizeze obiectivele de creștere a calității vieții oamenilor. În acest sens, premierul a accentuat cooperarea în domeniul agricol, cel al sănătății, dar și alte sectoare cheie pentru modernizarea țării. În același timp, premierul Dorin Recean s-a referit la importanța valorificării potențialului de cooperare economică dintre cele două state, reiterând interesul țării noastre pentru atragerea de noi investiții nipone în sectorul IT și industria creativă, industria auto, energia regenerabilă, producerea și prelucrarea produselor agricole, medicină și electronică. „Guvernul construiește infrastructura și condițiile necesare pentru antreprenorii care vin să investească în Republica Moldova. Suntem o țară sigură pentru dezvoltarea unor afaceri prospere, oferim acces la piața Uniunii Europene și muncim pentru a face activitatea de afaceri cât mai simplă și profitabilă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean. Oficialii s-au mai referit la cooperarea în domeniul turismului și la succesele înregistrate în domeniul comercial. În anul 2023, volumul comerțului bilateral moldo-nipon a crescut, iar exporturile de produse moldovenești pe piața japoneză s-au majorat cu 27%. Printre mărfurile exportate se regăsesc articolele textile, vinurile, iar din cele importate fac parte autoturismele pentru transportul persoanelor, echipamentul agricol și medical. 

Potrivit premierului Dorin Recean, participarea Republicii Moldova la Expo Osaka 2025 va impulsiona promovarea produselor „Made in Moldova” pe piața japoneză și va face mai cunoscute oportunitățile de afaceri din Moldova pentru mediul de afaceri nipon.

Un opozant rus nu exclude ca Anatoli Ciubais, o persoană apropiată lui Vladimir Putin, să fi fost otrăvit
Articolul anterior
O fetiță de 14 ani din Germania, găsită moartă într-un lac la 8 zile de la dispariţie. Ar fi fost ademenită de un pedofil
Articolul următor