Kremlinul anunță discuții ruso-americane luni în Arabia Saudită

Oficialii ruși și americani se vor întâlni luni, 24 martie, în Arabia Saudită, la Riad, pentru noi discuții privind războiul din Ucraina, a declarat joi, 20 martie, consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, în timp ce președintele american Donald Trump este hotărât să obțină o încetare rapidă a focului, scrie BFM TV citat de g4media.ro.

Volodimir Zelenski a anunțat în cursul zilei că o delegație ucraineană se va întâlni cu reprezentanți americani la această reuniune. „Echipele noastre tehnice vor fi prezente”, a dat asigurări președintele ucrainean.

Președintele american Donald Trump, hotărât să obțină o încetare rapidă a focului în Ucraina, a discutat săptămâna aceasta cu omologul său rus Vladimir Putin și cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Dar Moscova și-a expus cerințele pentru orice armistițiu, acceptând doar un moratoriu de 30 de zile limitat la obiectivele energetice, ceea ce nu a frânat atacurile aeriene.

Marea Neagră, pe ordinea de zi

Consilierul rus Iuri Ushakov și consilierul pentru securitate națională al lui Donald Trump, Mike Waltz, au organizat o întâlnire a „grupurilor de experți” din țările lor, potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin.

Kievul reacționează la condițiile lui Putin pentru un tratat de pace

Oficiali de la Kiev au reacționat, vineri, la propunerea președintelui rus Vladimir Putin ca Ucraina să fie plasată sub o formă de administraţie temporară pentru a permite organizarea de noi alegeri şi semnarea de acorduri-cheie pentru a ajunge la o înţelegere în cadrul războiului, relatează Politico. Șeful Centrului de Contrainformaţii al Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei și un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski critică declarațiile lui Putin, scrie digi24.ro.

Vladimir Putin a declarat că o „administrație temporară” ar putea fi instituită pentru a organiza alegeri democratice, care să aducă la putere un guvern ce se bucură de încrederea poporului și care ar putea apoi negocia un tratat de pace, a relatat vineri agenția rusă de stat TASS.

„În principiu, desigur, o administraţie temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi partenerilor noştri”, a fost citat Putin ca spunând în timpul unei vizite în portul Murmansk.

„Acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un tratat de pace”, a susţinut el. Andri Kovalenko, şeful Centrului de Contrainformaţii al Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, a criticat planul, considerând că este parte a eforturilor Moscovei de a „tergiversa negocierile de pace”, fără intenția reală de a pune capăt invaziei.

„Putin face tot ce poate pentru a întârzia și bloca orice progres spre pace, pentru că nu are niciun interes să încheie războiul. De aceea continuă să vină cu aceste cereri și propuneri absurde”, a scris Kovalenko pe Telegram.

„Singura modalitate de a-i limita opțiunile este prin sancțiuni economice mai dure asupra Rusiei și prin consolidarea Ucrainei. Sper că până la Paște va deveni clar acest lucru, dacă Rusia nu va înceta luptele până atunci”, a adăugat el.

Dmitro Litvin, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, i-a recomandat liderului rus să revină la realitate.

„Dacă Putin încă mai are dificultăți în a înțelege cu cine trebuie să discute serios pentru a pune capăt acestui război, poate ar trebui să ia niște pastile care să-i stimuleze activitatea cerebrală – presupunând că mai au vreun efect asupra lui”, a scris Litvin într-o postare pe X.

Legea ucraineană nu permite organizarea de alegeri în timpul legii marțiale, care a fost declarată pe 24 februarie 2022, când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă. Declarațiile lui Putin vin la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a recunoscut că Rusia „ar putea tergiversa” un acord de încetare a focului cu Ucraina.

Echipa lui Trump încearcă de câteva săptămâni să stabilească termenii unui armistițiu, însă Putin refuză să renunțe la ambițiile sale maximaliste în privința Ucrainei.

Ultima șansă pentru a cumpăra polița medicală la preț redus

Cetățenii care se asigură în mod individual vor putea achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și în zilele de odihnă, pe 29 și 30 martie, prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay. 31 martie este ultima zi în care prima de asigurare medicală obligatorie pentru anul 2025 poate fi achitată cu facilități, transmite IPN.

Până pe 31 martie inclusiv, cetățenii care se asigură  în mod individual achită de la 1 264 de lei până la 5 054 de lei, în funcție de categoria din care fac parte.

Din 1 aprilie, prima de asigurare medicală se va plăti în mărime integrală: 12 636 de lei. La această sumă se va adăuga penalitatea de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în perioada 1 ianuarie-27 martie 2025, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă a fost achitată de peste 128 de mii de persoane.

Crește numărul amenzilor pentru fumatul în locuri interzise

În primele luni ale acestui an, au fost aplicate aproape 490 de amenzi pentru fumatul în locuri interzise, de două ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere a sancțiunilor vine în contextul unei legi mai stricte, care vizează protejarea sănătății publice și alinierea legislației naționale cu normele Uniunii Europene, scrie ipn.md.

Ana Chiseliță, ofițer de presă la Inspectoratul Național de Securitate Publică, a precizat că amenzile variază între 1500 și 2100 de lei pentru persoanele fizice care fumează în locuri interzise, cum ar fi mijloacele de transport public, parcurile de distracție sau terenurile de joacă pentru copii.

Amenzile pot ajunge până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, iar în cazul încălcărilor repetate, se pot aplica și sancțiuni suplimentare, cum ar fi privarea dreptului de a desfășura anumite activități.

Parlamentul a votat recent un proiect de lege care extinde lista locurilor unde fumatul va fi interzis, inclusiv în apropierea clădirilor publice, pe plaje, în stațiile de transport public și în scările blocurilor. Noul proiect prevede și o majorare a amenzilor, ajungând până la 2250 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru cei care comercializează produse din tutun în locuri interzise sau minorilor, amenzile pot ajunge până la 20 000 de mii de lei.

Un judecător și un avocat, trimiși în judecată pentru corupție
Articolul anterior
Vadim Krasnoselski: ”Chișinăul se înarmează, dar nu cred că vrea să atace Tiraspolul”
Articolul următor
Close menu