Sophie a devenit Jake cu acordul părinţilor, fiind în istorie cel mai tânăr caz de schimbare de sex.
Incredibil! Nici nu a învăţat bine să vorbească şi la doi ani Sophie le-a zis părinţilor ei, Sarah, de 37 de ani, şi Yuri Brown, de 40 de ani, că este băiat, chiar dacă trupul este de fată.
Disperaţi, părinţii au dus-o pe Sarah la psiholog. Diagnosticul a căzut ca un trăsnet: fetiţa chiar era băiat din punct de vedere psihologic. La 3 ani a început să poarte tricouri băieţeşti şi să îi strice jucăriile surorii ei mai mari, Olivia, de 8 ani.
„Nu a fost deloc uşor, dar vedeam cum se chinuie. Aşa că în ziua când a împlinit 4 ani i-am împlinit visul. Am botezat-o Jake şi a devenit băiat”, a declarat Yuri Brown pentru „The Sun”.
Părinţii strâng acum bani pentru a-şi ajuta copilul să treacă şi prin procedurile hormonale şi chirurgicale de schimbare de sex, dar asta peste 15 ani.
Schemă de delapidare la un Centrul de Excelență din Capitală: 9 persoane bănuite, printre care și directorul instituției
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță desfășurarea a 45 de percheziții într-un dosar ce vizează o schemă de delapidare a banilor publici de către factori de decizie și angajați ai Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”. Patru persoane, printre care directorul instituției, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție, au fost reținute pentru 72 de ore, în total 9 persoane având statut de bănuit în cauza menționată,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Potrivit probatoriului acumulat, factorii de decizie din cadrul Centrului de Excelență sunt cercetați pentru organizarea și aplicarea unei scheme de delapidare a mijloacelor bănești aflate la balanța instituției, prin angajarea fictivă în diverse funcții a unor persoane fizice, care de fapt nu se prezintă la locul de muncă și nu desfășoară activitate de serviciu. De asemenea urmare a măsurilor speciale de investigație efectuate pe caz, au fost relevate probe privind colectarea banilor de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea unor agenți economici, dar și utilizarea resurselor instituției în interesele unor terți precum darea în locațiune a încăperilor și utilajului instituției pentru confecționarea dinților și protezelor dentare.
În această dimineață, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a PCCOCS, au efectuat 45 de percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor implicate, fiind ridicate carduri bancare, obiecte și documente importante pentru cauza penală și mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Cele 4 persoane reținute și 5 bănuite urmează a fi escortate la CNA pentru audieri.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Un individ, reținut pentru comiterea unui furt din debaraua unui bloc de la Ciocana
Ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Ciocana au reținut un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea unui furt din debaraua unui bloc de pe bd. Mircea cel Bătrân din capitalǎ, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În cursul nopții, individul ar fi pătruns în încăpere prin forțarea ușii și ar fi sustras mai multe bunuri personale. Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 15 700 de lei.
În urma măsurilor operative, polițiștii au identificat suspectul și au reușit să recupereze parțial bunurile sustrase.
Bărbatul este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de pânǎ la 240 de ore sau până la 4 ani de închisoare.
Un copil, plângând pe o stradă din Chișinău, depistat azi dimineață în jurul orei 07:00 de către polițiști
Astăzi dimineațǎ, în jurul orei 07:50, polițiștii aflați în serviciu au observat un copil plângând pe str. Mihail Sadoveanu din capitalǎ, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
”Acesta le-a spus că, în drum spre școală a adormit în transportul public și s-a trezit la o stație pe care nu o cunoaște.
Colegii noștri au stabilit că acesta este elev în clasa a II-a într-un liceu din sectorul Ciocana. Bǎiatul a fost însoțit pânǎ la instituția de învățământ unde era așteptat de dirigintǎ.
Dragi părinți, discutați cu copiii să ceară ajutorul poliției sau a unui angajat al transportului public, dacă se rătăcesc!
Mulțumim colegilor noștri Ion și Dumitru pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă!”, se arată în comunicat.