Zeci de producători de mere se vor reuni la Soroca, pe 15 septembrie 2019, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului. Evenimentul are drept scop promovarea producătorilor de mere autohtoni și impulsionarea dezvoltării sectorului pomicol din țară, inclusiv, promovarea tehnologiilor moderne de producere a merelor și materialului săditor pomicol.
Tradițional, producătorii de mere vor merge într-o paradă, alături de colectivele artistice din raion și reprezentanții instituțiilor de învățământ, iar principalele activități de pe agenda Festivalului se vor desfășura în preajma Cetății Soroca. De asemenea, și în acest an vizitatorii vor participa la o expoziție cu vânzare a celor mai gustoase mere, la un târg de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, precum și o expoziție a materialului săditor.Potrivit organizatorilor acțiunile au drept obiectiv popularizarea și dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de mere, precum şi a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol.Totodată, în cadrul evenimentului vor fi organizat mai multe concursuri, iar câștigătorii vor fi decernați cu diplome și premii speciale la nominalizările:– Lider în producerea merelor – 2019 ”;
– Exportatorul de mere – 2019”;
– Promotorul merelor pe piața locală – 2019 ”;
– Procesatorul de mere – 2019”;
– Livada anului 2019, pentru agenții economici de tip corporativ;
– Livada anului 2019, pentru producătorii agricoli de tip familial;
– Investiția anului 2019;
– Infrastructura postrecoltare 2019.