Laborator din Cernobîl, distrus, iar probele – confiscate. Mostre periculoase ar fi ajuns la militarii ruși

Militarii ruși au distrus un laborator din Cernobîl care valora circa șase milioane de euro, anunță Agenția ucraineană pentru Administrarea Zonei de Excluziune. Specialiștii din cadrul entității efectuau mai multe proceduri strategice, inclusiv analiza indicatorilor fizici și chimici a deșeurilor radioactive, scrie realitatea.md.

Autoritatea ucraineană precizează că pe lângă investigațiile corespunzătoare, în cadrul laboratorului se dezvoltau tehnici de control și standartizare, dar și se efectuau analize în domeniul securității nucleare, iar responsabilii ofereau administrației publice consultații referitoare la modalitățile de implementare a conceptului de dezvoltare a zonei de excludere.

„Laboratorul conținea specimene extrem de active și mostre de radionuclid, care sunt acum în mâinile inamicilor. Sperăm să își facă rău decât lor, nu și lumii civilizate”, conchide Agenția.

Precizăm că zona de la Cernobîl a devenit punct strategic pentru armata rusă și ucraineană de la debutul războiului în țara vecină. Kievul a vorbit de mai multe ori despre eventuale pericole legate de obiectiv, în special după ocuparea lui de către militarii ruși. Între timp, se pare că militarii invadatori au ales poziția, fiind siguri că ucrainenii nu vor trage în zonă.

La început se vorbea despre probleme legate de ridicarea nivelului de radiații, dar s-a constatat că de vină ar fi praful ridicat de tehnica militară grea. Au urmat mai multe acuzații referitoare la aprovizionarea centralei cu electricitate, Kievul menționând că în lipsa curentului electric ar putea apărea emisii radioactive periculoase, însă punctul a fost pus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care informa că, potrivit datelor furnizate anterior de ucraineni, riscurile sunt minime.

Totuși, rușii li ucrainenii nu au oprit aici acuzațiile. Ulterior fiecare dintre ei a declarat că partea inamică ar pregăti anumite provocări la Cernobîl, veridicitatea acestor informații, care se făceau cu referire la servicii interne de securitate, fiind greu de probat.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Echipa lui Zelenski este convinsă că Ucraina va câștiga războiul împotriva Rusiei
Articolul anterior
Trupele ruse înaintează din Harkiv și Mariupol. În ce punct au ajuns luptele care vizează capturarea Kievului – evaluarea militară britanică
Articolul următor