Laura Cosoi dezvăluie cum a trecut peste despărţirea de Smiley: „M-am apropiat de Dumnezeu şi m-am rugat adânc”

La cei 30 de ani împliniţi, Laura Cosoi se consideră o femeie puternică şi foarte sigură pe ea.

separator

Actriţa a realizat recent un pictorial şi un interviu pentru revista VIVA în care a vorbit despre mai multe lucruri, printre care stil, modă, blog şi despărţirea de Smiley. Laura a declarat pentru VIVA că a trecut peste neplăcutul moment cu ajutorul credinţei.

„Eu m-am apropiat foarte mult de Dumnezeu în ultima perioadă. Întotdeauna am avut o relaţie bună, dar parcă în ultimii ani relaţia noastră a devenit mai strânsă ca niciodată. Ori de câte ori am avut un moment de rătăcire, de cădere, m-am rugat mult. Şi nu oricum, ci din adâncul sufletului. Am crezut în fiecare cuvânt rostit sau gândit. Cred că este foarte important să existe cineva sau ceva în viaţa ta care să te menţină pe linia de plutire. Echilibrul meu este credinţa”, a spus Laura.

Actriţa este o persoană foarte activă şi în blogosferă.

„Prin posturile mele raspund prietenilor sau prietenelor care au tot felul de curiozităţi legate de cum mă îmbrac, ce mănânc, cum mă întreţin sau altfel de întrebări. Nu sunt chiar atât de pasionată de fashion, dar dacă sunt persoane care îmi admiră stilul, mi se pare important să le răspund. Trebuie să recunosc că blogul este ca un fel de jurnal interactiv şi da!, îmi face o deosebită plăcere să cunosc oameni noi cu care să pot comunica şi cu care să împărtăşesc experienţe frumoase din viaţa mea”,a spus ea…

Sursa: http://www.cancan.ro/

 

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Jennifer Aniston «Iubitul meu nu este bun la pat!»
Articolul anterior
Pamela Anderson, plină de celulită!
Articolul următor