Legislația rutieră urmează a fi modificată

Legislația rutieră urmează a fi modificată. La Parlament s-au desfășurat astăzi audieri publice în cadrul cărora au fost propuse noi reglementări în domeniul circulației rutiere, informează Moldpres.

În timpul unei conferințe de presă, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul Lilian Carp, a specificat că reglementările vizează mai multe legi din domeniul securității rutiere și comunitare. „În timpul dezbaterilor am stabilit că este nevoie de realizarea unui program privind securitatea rutieră în instituțiile de educație. La fel, este nevoie de a stabili mai multe norme privind infrastructura rutieră. Totodată, ne propunem să combatem consumul de alcool și al stupefiantelor la volan, întrucât în ultimii trei ani numărul cazurilor este în creștere”, a spus Lilian Carp.

De asemenea, parlamentarul a remarcat că urmează a fi modificate standardele privind siguranța intersecțiilor și a trecerilor pentru pietoni, siguranța cicliștilor, crearea echipamentelor reflectorizante destinate copiilor. Măsurile vor fi realizate cu suportul partenerilor externi.

Prezent la eveniment, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a menționat că audierile parlamentare reprezintă o platformă utilă ce evidențiază problemele existente în domeniu și propune soluții. „Astăzi s-a convenit să îmbunătățim cadrului normativ pentru a crea un climat de siguranță în societate. Urmează a fi înaintate propunerile ce vor fi consultate cu societatea civilă. Deja timp de două săptămâni lucrăm în echipe mixte pentru a crea un proiect de lege care va avea un impact pozitiv asupra societății”, a afirmat Viorel Cernăuțeanu.

Proiectul urmează a fi dezbătut public și înregistrat în Parlament.

La începutul lunii septembrie curent, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a anunțat că urmează să fie desfășurate acțiuni la nivel național privind creșterea nivelului de siguranță rutieră. Totodată, MAI va veni cu o serie de propuneri de ajustare a cadrului normativ cu privire la înăsprirea pedepselor pentru combaterea abaterilor de la regulile de circulație. Modificările sunt necesare în contextul majorării numărului de încălcări ale regulilor de circulație de către participanții în trafic; riscurile la care sunt expuși oamenii și consecințele grave generate de consumul substanțelor interzise, viteza excesivă și conducerea agresivă.

Fără hârtie, fără pierdere de timp și proces mai rapid pentru operatorii economici: Serviciul Vamal lansează versiunea digitală a certificatului de origine preferențială

Începând cu 17 martie 2025, operatorii economici vor putea solicita certificatul de origine preferențială a mărfurilor exclusiv electronic, fără hârtie și fără pierdere de timp, într-un proces rapid și transparent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Acest lucru va deveni posibil prin lansarea, în regim pilot, a versiunii modernizate a modulului SICOM (Sistemul Informațional Certificate de Origine Mărfuri) din Sistemul Informațional „ASYCUDA World”, în cadrul proiectului „Digitalizarea Serviciului Vamal din Republica Moldova”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și implementat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei inițiative este eliminarea totală a documentelor pe hârtie. Operatorii economici nu vor mai fi nevoiți să depună cereri sau acte justificative în format fizic. Toate documentele vor putea fi transmise și procesate electronic, economisind astfel timp prețios și reducând volumul de muncă. Mai mult, comunicarea între autoritatea vamală și operatori va avea loc exclusiv prin intermediul mesageriei Sistemului Informațional, iar orice solicitare de informații suplimentare va putea fi făcută rapid, în regim online.

Prin digitalizarea procesului, timpul de procesare a cererilor va scădea considerabil, iar procedurile vor deveni mult mai transparente și eficiente. Operatorii economici vor avea acces instantaneu la informațiile necesare, iar întregul flux de lucru va fi mult mai bine organizat.

Pentru o implementare eficientă, Serviciul Vamal a elaborat Normele tehnologice privind digitalizarea procesului de eliberare a certificatelor de origine preferențială. De asemenea,  în procesul de pilotare participă atât funcționarii vamali cât și reprezentanți ai mediului de afaceri, fapt ce va contribui activ la testarea pilot a sistemului și va oferi feedback pentru optimizarea acestuia.

Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, a declarat:
„Digitalizarea proceselor vamale este o prioritate strategică, iar trecerea la un sistem complet electronic pentru solicitarea certificatului de origine preferențială va aduce un real beneficiu mediului de afaceri. Vom reduce semnificativ timpul de procesare, vom elimina complet documentele pe hârtie și vom asigura transparență maximă, aliniind Serviciul Vamal la cele mai bune practici internaționale.”

Prin această inițiativă, Serviciul Vamal continuă să modernizeze procesele, să sprijine eficiența comerțului și să consolideze parteneriatele cu mediul de afaceri.

Peste 115 milioane de lei vor fi alocate pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale de anul trecut

Localitățile afectate de ploile torențiale, vântul puternic și grindina din lunile iunie-septembrie 2024 vor beneficia de ajutor financiar de peste 115 milioane de lei, pentru remedierea pagubelor. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Executiv, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fondurile vor fi distribuite către raioanele Rezina, Hîncești, Florești, Telenești, Ialoveni, Strășeni, Cantemir și Leova, unde, din cauza ploilor torențiale au fost înregistrate distrugeri masive ale infrastructurii rutiere și ale unor gospodării particulare. 

Circa 114 milioane de lei vor fi destinate pentru reabilitarea drumurilor publice deteriorate, iar alte 331 de  mii de lei vor fi alocate pentru reparația a 21 de imobile din comuna Cania și satul Stoianovca, raionul Cantemir.

Implementarea proiectului se va realiza de către autoritățile administrației publice locale din regiunile afectate. 

Un adolescent de18 ani și doi bărbați de 23 și 36 de ani, bănuiți de comiterea unui furt de proporții dintr-o locuință din satul Rublenița

Polițiștii Inspectoratului din Soroca au reținut trei bărbați cu vârstele de 18, 23 și 36 de ani, bănuiți de comiterea unui furt dintr-o locuință din satul Rublenița, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspecții au pătruns în locuință prin geam și au sustras o boxă, un telefon mobil, un notebook și mijloace bănești. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 25.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice și să rețină suspecții la scurt timp, iar o parte din bunurile furate au fost deja recuperate. Doi dintre bărbați au antecedente penale și au fost reținuți pentru 72 de ore.

Bănuiții riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 4 ani.

ATENȚIE! La iarnă, Guvernul îi va verifica minuțios pe toți beneficiarii de compensații pentru căldură
Articolul anterior
Mai puțini adolescenți din R. Moldova au relații sexuale și apelează mai des la contracepție
Articolul următor
Close menu