Îndrăgita interpretă de muzică populară de la noi, Lenuța Gheorghiță, spune că trece prin schimbări majore în vață, lucru care este și vizibil, informează unica.md. Pe lângă faptul că a trecut printr-o transformare frumoasă, iar acum are o siluetă de invidiat, artista a împărtășit celor care-i urmăresc activitatea și despre unele proiecte cu care urmează să-i surprindă în viitorul apropiat.
Lenuța Gheorghiță a venit și cu un mesaj profund și motivațional pentru femei.
”Femeia după 45 de ani cu siguranță vrea schimbări majore în viața ei. Nu mai contează ce casă ai, ce mașină ai, ce carieră! Contează doar oameni potriviți și vise împlinite. E perioada când îți dai seama că ai un gol în suflet și ai nevoie de timp ca să poți opta pentru ceea ce te face fericită!”, scrie artista într-o postare.
Ea a recunoscut că trece printr-o perioadă de schimbări majore:
”E perioada mea de schimbări majore! Încep să recuperez clipele pe care le voi colora tare intens.
Îmi voi acorda mai mult timp și atenție și dragoste și respect. Deci, reese că fiecare-și trăiește viața frumos și se adună doar cu oameni dragi sufletului. Vă iubesc pe toți, oamenii mei dragi, cei care-mi urmăresc viața și activitatea mea!”, mai scrie Lenuța Gheorghiță în postarea sa.
Recent, artista și-a intrigat publicul cu segvențe din filmările la câteva videoclipuri care urmează să fie lansate. Despre ce este vorba vom afla în curând. Unica.md o felicită pe această cale și îi urează mult succes artistei.
Recent, artista a lansat o melodie cu care a topit multe inimi, dedicată dragostei și dorului unei mame pentru fetița sa. În videoclip, artista apare alături de fiica sa, Magda.