Elevii alolilngvi vor primi certificate care să confirme că știu limba română. Liceenii care au nivelul B2 ar putea solicita nota 10 din oficiu la examenul de Bacalaureat, scrie realitatea.md.

Reglementările urmează să fie stipulate în Codul Educației. Un proiect de modificare a documentului a fost deja aprobat în prima lectură de către deputați.
Conform noilor reglementări, vor exista standarde naționale privind evaluarea competențelor de cunoaștere și comunicare în limba de stat. Autoritățile își propun să îmbunătățească astfel educația și și să ofere mai multe oportunități minorităților, pentru a le facilita accesul pe piața muncii.
Pentru implementarea inițiative sunt necesari peste 191.000 de lei. Cheltuielile vor fi acoperite de Ministerul Educației pentru elaborarea materialelor de examinare, evaluarea lucrărilor scrise și a celor orale.
Anual, aproximativ 400 de cetățeni vor participa la sesiunile de evaluare a competențelor de comunicare în limba română, precizează serviciul de presă al Legislativului.