Liderii Lituaniei și Letoniei cer o prezență militară NATO sporită în regiune

Preşedinţii Lituaniei şi Letoniei au cerut marţi, înaintea unei vizite a cancelarului german Olaf Scholz la Vilnius, o prezenţă militară a NATO mai solidă în statele baltice, în contextul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei, relatează DPA și Agerpres.

Vilnius, LituaniaFoto: Pixabay.com

Şeful statului lituanian Gitanas Nauseda şi omologul său leton Egils Levits s-au pronunţat pentru desfăşurarea de trupe suplimentare ale Alianţei Nord-Atlantice în regiunea baltică.

”Summitul NATO de la Madrid trebuie să fie summitul deciziilor”, a declarat Gitanas Nauseda, care a adăugat că Lituania speră ca, în cadrul reuniunii ce va avea loc la sfârşitul lui iunie în capitala Spaniei, să ajungă la un acord cu aliaţii săi cu privire la ”trecerea de la descurajare la apărare activă, de la batalion la brigadă, de la poliţie aeriană la apărare aeriană”.

La rândul său, Egils Levits şi-a exprimat speranţa că vizita cancelarului german la Vilnius va aduce ”propuneri concrete” pentru consolidarea apărării flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice.

În timpul vizitei la Vilnius, Scholz va avea discuţii cu Nauseda şi cu premierii celor trei ţări baltice, agenda fiind marcată de problema întăririi securităţii în flancul estic al NATO în contextul agresiunii ruse din Ucraina.

Ulterior, Olaf Scholz va vizita soldaţii germani staţionaţi în baza militară de la Rukla, unde Germania conduce un grup de luptă al NATO. Grupul a fost consolidat cu trupe germane şi norvegiene înaintea începerii războiului din Ucraina, numărul total al militarilor NATO desfăşuraţi la Rukla sporind de la 1.200 la 1.600.

”Suntem recunoscători pentru contribuţia lor la securitatea ţării noastre şi a întregii regiuni. Suntem gata să primim mai multe trupe prin furnizarea întregului sprijin şi infrastructurii necesare”, a mai declarat preşedintele Lituaniei. Lituania are frontieră comună cu enclava rusă Kaliningrad, dar şi cu Belarus, ţară al cărei teritoriu a fost folosit de armata rusă pentru a-şi lansa invazia împotriva Ucrainei.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Trei bărbați au fost arestați pentru escrocherie în proporție de aproape un milion de lei. Ce schemă au pus la cale

Trei bărbați de 25, 27 și 30 de ani, originari din Chișinău, Bălți și Căușeni au fost arestați, fiind învinuiți de escrocherie în valoare de aproape un milion de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.  

Ofițerii de investigație ai Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Principal, au documentat timp de două luni activitatea infracțională  a bărbaților. Aceștia au creat o societate comercială prin intermediul căreia au convins un reprezentant al unei companii despre existența unui lot de grâu de 350.000 de kg, destinat realizării,  eliberând fraudulos acte administrative.  Ca urmare, persoana juridică a efectuat o tranșă pe contul persoanelor vizate, în sumă de 900.000 de lei.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, fiind efectuate  percheziții autorizate, de unde au fost ridicate mai multe carduri bancare, stick-uri, ștampile, purtători de informație, dar și alte acte false.

Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, bărbații au fost reţinuţi, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost arestați preventiv pe un termen de 30 de zile.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de  la 8 la 15 ani.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul mascaților din cadrul  BPDS „Fulger”.

Cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță

Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică de la distanță. Raportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi, 26 noiembrie, a Comisiei juridice, numiri și imunități, scrie stiri.md.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Modificările legislative sunt necesare întrucât, în prezent, Legea cu privire la avocatură nu reglementează forma electronică a mandatului, iar formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar trebuie să fie imprimat pe suport de hârtie, cu aplicarea ștampilei.

Astfel, autorii propun modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă, a Codului de executare, a Codului administrativ și a Codului fiscal, pentru a integra complet utilizarea formei electronice a mandatului avocatului. 

Astfel, se va oferi posibilitatea de a certifica împuternicirile avocatului prin mandat în formă electronică și copia certificată a acestuia pe suport de hârtie. Mandatul avocatului va trebui semnat cu semnătură electronică calificată. 

Acest lucru va permite avocaților să încheie contracte de asistență juridică la distanță, iar de acest lucru vor beneficia inclusiv cetățenii din diasporă, care au nevoie de asistență juridică pentru soluționarea litigiilor care apar pe teritoriul Republicii Moldova.

De menționat că reglementarea formei electronice a mandatului avocatului va asigura și implementarea soluției E-dosar judiciar din cadrul Sistemului informațional judiciar, care presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică. Respectiv, avocații și avocații stagiari vor putea depune cererile în instanța de judecată prin intermediul Sistemului Informațional Judiciar.

Proiectul de lege privind forma electronică a mandatului avocatului va fi propus spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Lilibet, surprinsă la prima aniversare. Ce poză au publicat Harry și Meghan
Articolul anterior
Vladimir Zelenski, în linia întâi a frontului din Donbas: ”Clovnul” a mers în prima linie. Iar ”curajosul” Putin se ascunde într-un buncăr
Articolul următor