Probleme la concertul susținut de Irina Loghin și Fuego la Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Constănțenii se revoltă după petrecerea dată de Primăria orașului în cinstea Zilei Seniorilor, de la începutul lunii octombrie.
Oamenii îi acuză pe șefii municipiului din cauza proastei organizări a concertului.
Intrarea a fost liberă, iar pensionarii au venit în număr mare ca să-i vadă pe Fuego și Irina Loghin.
Nu au lipsit, însă, incidentele. O femeie a plecat cu mâna ruptă de la concert.
„Am auzit voci care au spus că de la ora 9.00, dimineața, au stat acolo pensionarii că, doar pentru ei era dedicat spectacolul, fiind Ziua Pensionarului! Organizare sub orice critică! Evident, românul în goana după chilipir, pentru că, intrarea era liberă, trebuia să mă aștept la așa o situație, dar, nu este normal…! Dacă Primăria a dorit să ofere acest cadou pensionarilor, trebuia să organizeze în aer liber o scenă, unde veneau, cred, 1000 de pensionari!
În plus, am mers la intrarea artiștilor, a personalului, în latura opusă! Am văzut Salvarea! Ca să aflu că o doamnă… în vârstă, pensionară, a suferit un accident la intrarea principală, în momentul când s-au deschis ușile pentru public.
I-au rupt mâna, undeva de la cot! Ori, așa ceva nu este admisibil! Regret enorm că am fost la timp la intrarea, dar… ce ne facem cu organizarea defectuoasă”, a spus o constănțeancă pentru Replicaonline.
Primăria orașului Constanța a transmis pentru sursa citată că a anunát din timp unde va avea loc evenimentul și că locurile vor fi limitate.