Macaulay Culkin și Brenda Song nu au angajat bonă pentru copil: „Mie și partenerului meu ne place să fim lângă el”. Cine îi ajută

Brenda Song și Macaulay Culkin s-au logodit în ianuarie, la nouă luni după ce au devenit părinții unui băiețel pe care l-au numit Dakota. Acum, într-un interviu pentru The Cut, actrița în vârstă de 33 de ani a vorbit despre cum ea și partenerul ei se descurcă pentru prima oară în postura de mamă și tată. 

Brenda a mărturisit că ea și Culkin sunt părinții foarte implicați, care preferă să facă totul, motiv pentru care nu au angajat o bonă. 

„Mie și partenerului meu ne place să fim mereu cu cel mic. Nu avem bonă, ne ajută mama când e nevoie”. „Când m-am întors la lucru, mama îl aducea pe fiul meu pe platou, ca să-l pot alăpta și să-l văd în timpul zilei.”

Vedeta a revenit pe platourile de filmare de la „Dollface”, la 12 săptămâni după ce a născut.

Fostul star Disney a declarat că „oamenii îți spun multe despre sarcină și naștere, dar nimic despre al patrulea trimestru. „Prietenlor mele care sunt însărcinate le spun atât: asigurați-vă ca aveți ajutor. Pentru că instinctul vă îndeamnă să faceți voi totul, dar fizic nu prea aveți cum”.

„Să-mi descopăr propriile limite în timp ce încercam să am grijă de fiul meu și de familia mea – a fost greu. Dar am avut un sistem de sprijin grozav și știam mereu că Dakota este îngrijit. Mă doare când lipsesc câteva ore și nu sunt lângă el, dar la sfârșitul zilei, mama trebuie să pună mâncare pe masă. Trebuie să faci sacrificii. Să sperăm că va înțelege.”

Macaulay (41 de ani) și Brenda sunt împreună din 2017. S-au cunoscut pe platourile de la Changeland.

sursa

Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău! Evenimentul va dura trei zile, în Grădina Botanică

Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce anul acesta, în capitala Republicii Moldova, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, Festivalul Tradițiilor Românești va avea loc în perioada 17 – 19 mai 2024, în Grădina Botanică din Chișinău.

Publicul va avea acces gratuit la evenimentele cuprinse în program: expoziții de obiecte tradiționale, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, dar și din noul val al muzicii românești. 

Astfel, patrimoniu din regiuni precum Moldova, Transilvania, Dobrogea, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Bucovina va fi prezentat și explicat publicului din Republica Moldova într-un cadru de voie bună și prietenie. În cele trei seri de Festival, pe scenă vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună de Fanfara Zece Prăjini, Stelu Enache și Diana Bucșa, Robin and The Backstabbers, cu Domino în deschidere, și Direcția 5. 

Alături de cei peste 30 de artizani din România, la Grădina Botanică din Chișinău vor fi prezenți și artiști populari din Republica Moldova. 

Tehnica meșteșugurilor, obiceiurile populare, caracteristicile zonelor istorice românești și alte detalii despre programul Festivalului pot fi găsite pe site-ul evenimentului, www.festivalultraditiilorromanesti.md, și pe paginile dedicate acestuia pe rețelele de socializare. 

Proiectul inițiat și finanțat de DRRM are drept scop promovarea valorilor românești în Republica Moldova și consolidarea dialogului cultural la nivelul celor două țări.

Celine Dion surprinde cu o apariție fenomenală pe coperta Vogue. Artista a făcut dezvăluiri despre starea ei de sănătate

Celine Dion arată fenomenal, la 55 de ani, pe coperta revistei Vogue. Apariția vine la câteva luni după ce sora ei a spus că starea de sănătate a artistei este gravă.  Legendara cântăreață a vorbit într-un interviu despre sindromul persoanei rigide, boala autoimună rară si incurabilă care i-a pus stop carierei, scrie digi24.ro

Totuși, artista este optimistă și speră că va găsi un tratament miracol cu ajutorul cercetărilor științifice. „Nu am învins boala, este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca prin cercetare științifică, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea. Deci asta sunt eu acum, cu sindromul persoanei rigide. Cinci zile pe săptămână fac terapie atletică, fizică și vocală. Lucrez degetele de la picioare, genunchii, gambele, degetele de la mâini, cânt, lucrez vocea… Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu mă mai întreb de ce. La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut? Asta e din vina mea? Viața nu îți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”, a spus ea într-un interviu pentru Vogue.

Un bărbat din Hâncești, reținut după ce și-ar fi omorât fratele

Procuratura raionului Hâncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hâncești, a unui bărbat, acuzat de omorul fratelui său, scrie punctul.md.

Suspectul, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de faptul că, la data de 25 aprilie 2024, în intervalul de timp cuprins între orele 15:00 – 17:00, aflându-se la domiciliul său situat în satul Buțeni r-nul Hîncești, pe fonul consumului băuturilor alcoolice, în urma unei cerți ce s-a iscat între el și fratele său în vârstă de 51 de ani, care treptat a trecut în bătaie, acționând cu intenție directă, i-a aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat. 

Potrivit oamnilor legii, după comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită. 

Pe fapt, a fost pornită o cauză penală conform bănuielii rezonabile de comitere a omorului intenționat (art. 145 alin. (2) Cod penal al RM).

Procurorii urmează să înainteze în instanța de judecată un demers de aplicare a măsurii preventive – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința persoanei reținute.

Victorie la CEDO pentru Ghimpu și Chirtoacă: Le-au fost lezate demnitatea și reputația
Articolul anterior
Percheziţii şi reţineri la o companie de turism din Capitală. Peste 40 de clienţi, înșelați de aproape două milioane de lei
Articolul următor