MAE rus avertizează Grecia asupra consecinţelor livrării de sisteme de apărare aeriană S-300 către Ucraina

Potenţiala livrare de către Grecia, Kievului, a unor sisteme de apărare aeriană S-300 de fabricaţie rusească ar fi o încălcare flagrantă a acordurilor dintre Moscova şi Atena şi orice echipament militar trimis în Ucraina va fi „urmărit şi distrus” de armata rusă, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, citată luni într-un comunicat oficial publicat pe site-ul ministerului, scrie Agerpres.

Zaharova odgovorila šefici britanske diplomatije: Čiji je uticaj na Balkanu  pogubniji? - JMU Radio-televizija Vojvodine

„Considerăm planurile provocatoare de a furniza regimului de la Kiev S-300 şi alte sisteme de apărare aeriană ruso-sovietice ca fiind în mod deschis ostile Rusiei”, a subliniat ea, potrivit site-ului de informaţii rbc.ru.

Potrivit lui Zaharova, astfel de livrări vor reprezenta o încălcare flagrantă a prevederilor acordurilor interguvernamentale ruso-elene privind cooperarea militaro-tehnică din 30 octombrie 1995 şi furnizarea de produse militare din 3 decembrie 2013, care interzic Atenei să reexporte echipamente militare furnizate de Rusia către o terţă parte fără coordonare cu Moscova.

„În sfârşit, nimeni nu ar trebui să se îndoiască că toate echipamentele militare trimise Kievului vor fi urmărite şi distruse de forţele armate ale Federaţiei Ruse. Deşi nu este prea târziu, puteţi abandona aceste planuri periculoase”, a mai declarat reprezentanta Ministerului de Externe de la Moscova.

Ministrul grec al apărării Nikos Panagiotopoulos a anunţat anterior disponibilitatea ţării sale de a furniza Ucrainei sisteme S-300 ruseşti, dar numai dacă Statele Unite vor instala sisteme antirachetă Patriot în Insula Creta.

El a clarificat că ar putea fi vorba şi despre înlocuirea altor sisteme mai vechi de apărare antiaeriană de producţie rusească pe care Statele Unite ar dori să le trimită în Ucraina. Ediţia Pronews.gr a scris că cuvintele sale înseamnă oportunitatea de a trimite Tor-M1, precum şi Osa-AKM Kievului în schimbul sistemelor americane.

Ce spune astrologul Prințesei Diana despre soarta Prințesei Kate, care urmează un tratament pentru cancer. A citit în stele și ce îl așteaptă pe Prințul William

Debbie Frank a colaborat cu prinţesa Diana ani la rând, după ce a cunoscut-o în 1989. Cele două femei au devenit prietene apropiate până la finalul vieţii prinţesei de Wales, în 1997. Astrolog de profesie, Debbie a făcut mai multe previziuni legate de familia regală, iar acum vorbește despre soarta Prințesei Kate.

În 2022, Debbie Frank a descris perfect ce o așteapta pe Kate Middleton în acel an. „Kate este gata să strălucească în lumina reflectoarelor. Oamenii rezonează cu aura ei calmă și constantă, ea având toate elementele pentru a fi o viitoare regină”, spunea astrologul. Când Prințesa de Wales a împlinit 40 de ani, pe 9 ianuarie 2022, zodiile de pământ s-au aflat în centrul atenției, inclusiv Capricornul. „Soarele și Venus se unesc, iar asta înseamnă că Prințesa se va simți apreciată și iubită, aflându-se într-un loc foarte bun”, mai spunea cititoarea în zodii, potrivit hellomagazine.com și protv.ro.

Debbie, care a fost confidenta și astrologul Prințesei Diana, a remarcat totuși o schimbare interesantă la jumătatea anului 2022. „Începând de la mijlocul verii, Kate va dori să-și creeze un stil de viață personal care oferă un nou ritm familiei ei. Până la sfârșitul lui octombrie, ea își va stabili baze solide ”, a spus ea, ceea ce s-a și întâmplat. Spre exemplu, 2022 a fost anul în care Kate a îmbrățișat cu adevărat moda vintage pentru prima dată, iar în septembrie 2022, statutul lui Kate Middleton s-a schimbat, când ea a devenit oficial prințesa de Wales. 

Astrologul Prințesei Diana, prima reacție după ce Prințesa Catherine a anunțat că face chimioterapie

Pe 22 martie, după anunțul Prințesei de Wales legat de boala sa, astrologul Prințesei Diana, Debbie Frank, a publicat o previziune pe pagina sa de socializare. „Eclipsele sunt semnul pentru evenimente majore, poate chiar șocante, așa cum Prințesa de Wales a anunțat că urmează chimioterapia, exact când avem o eclipsă de Lună plină în zodia Balanței. Aceasta coincide cu o întorsătură dramatică. Prințul William cade și el sub impactul eclipsei. Vestea bună este că diagrama lui Kate este imprimată cu o rezistență și cu o forță extrem de puternice și aș crede că, până la eclipsa de soare din 2 octombrie, atât Kate, cât și William vor putea lăsa totul în urmă”. Cu alte cuvinte, astrologul are o previziune pozitivă pentru viitorul lui Kate și William. 

Cu aproximativ trei ani în urmă, astrologul prinţesei Diana a spus că fetiţa cuplului Harry şi Meghan va „pune o amprentă asupra lumii”. Lilibet va deveni o persoană iubită de ceilalţi, vorbăreaţă şi curioasă, cu o personalitate care va atrage ca un magnet oamenii.

Astrologul i-a citit horoscopul Prințesei Diana cu o lună înainte de a muri și a prezis un eveniment major (nr. i-a spus despre o eclipsă de lună) în weekendul în care s-a întâmplat accidentul din Paris. Diana a interpretat atunci acea previziune ​​ca pe ceva pozitiv pentru ea. Debbie a spus: „Diana a fost fericită, pentru că a decis că este începutul unei noi vieți”.(…)„Era foarte fericită cu Dodi, petrecea mai mult timp cu băieții și era tot mai ocupată cu acțiunile caritabile. Ne-am gândit că alinierea ar putea fi pozitivă”.

Republica Moldova înregistrează cea mai mare creștere a dezvoltării industriei IT din spațiul Est-European

Republica Moldova înregistrează cea mai mare creștere a dezvoltării industriei IT comparativ cu alte țări din spațiul Est-European. Declarația a fost făcută de directoarea proiectului Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Doina Nistor. Aceasta a subliniat că doar în anul 2022, țara noastră a înregistrat o creștere în domeniul IT de peste 30%, mult mai mult ca statele din vecinătate.

„În Moldova, industria IT se dezvoltă foarte repede, cu o viteză extraordinară, pentru că în 2022 am avut o creștere în domeniul IT de peste 30%. Asta este cea mai mare creștere din Europa de Est, din țările din regiune. E o veste bună, înseamnă că avem talent tehnologic aici acasă”, a notat Doina Nistor, potrivit Radio Moldova.

Doina Nistor a mai spus că domeniul IT este vital pentru dezvoltarea altor ramuri ale economiei cum ar fi agricultura, pentru a deveni una mai performantă. Precizăm că circa 5 la sută din forța de muncă a țării este angajată în industria IT.

Cum va fi vremea de Paște? Ce temperaturi ne așteaptă

Săptămâna viitoare va aduce maxime de până la +22.. +24 grade celsius.

Pentru 5 mai, când va fi marcat Paștele ortodox, sunt anunțate maxime de până la +24 de grade.

În zilele de miercuri și joi, dar și de Paște, sunt așteptate ploi.

Ungaria înainte de Crăciun: În magazine se vând doar câte un kg de cartofi și un litru de lapte pentru fiecare om
Articolul anterior
Putin încearcă să îl convingă pe Lukașenko să intervină militar în Ucraina
Articolul următor