Mai mulți oameni de afaceri și funcționari din Ungheni sunt cercetați penal într-o schemă de corupție

Mai mulți funcționari de la Direcția Teritorială Siguranţa Alimentelor din Ungheni a ANSA, precum și oameni de afaceri, fac obiectul anchetei ofițerilor DGT Nord a CNA și procurorilor Oficiului Nord al Procuraturii anticorupție, în mai multe dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, activă și luare de mită, scrie diez.md.

Aceștia sunt cercetați penal pentru eliberarea frauduloasă a zeci de certificate fitosanitare și sanitar-veterinare agenților economici.

În cadrul documentării s-a constatat, că din decembrie 2021 și până în prezent, șeful interimar al Direcției Teritoriale Siguranța Alimentelor Ungheni, în complicitate cu doi subalterni responsabili de domeniul Sănătatea Plantelor, ar fi pus pe rol o schemă de estorcare de bunuri și bani de la agenți economici în schimbul certificatelor fitosanitare, ce permit exportarea produselor fără un control al mărfii.

Sumele de bani ce ar fi fost primite sistematic de la exportatori variau între 3 000 – 5 000 lei, iar eliberarea actelor avea loc fără efectuarea verificărilor ce atestă inspecția mărfii, inclusiv în afara orelor de muncă și în zile de odihnă, când programul informațional nu permite acest lucru.

Într-o perioadă similară de timp, în cadrul aceleiași scheme de corupție, alți doi șefi de la Direcţie, responsabili de gestionarea domeniului Sănătate Animală, ar fi eliberat, pentru mită, certificate sanitar-veterinare agenților economici care duceau la abator animale neînregistrate în sistemul unic de evidență.

Pentru a le da proveniență, funcționarii ar fi utilizat datele animalelor identificate și înregistrate după alte persoane fizice, în „Sistemul de Identificare și Trasabilitate a Animalelor” la care aveau acces. Adeverințele veterinare, emise cu ilegalități, permiteau agenților economici și persoanelor fizice să vândă carnea în piețele specializate sau să o livreze în instituții publice, inclusiv grădinițe.

Astăzi, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție Oficiului Nord au descins cu zeci de percheziții la birourile, domiciliile și automobilele a patru funcționari publici de la ANSA Ungheni și la doi agenți economici. În cadrul perchezițiilor, au fost depistate sume de bani în lei şi valută străină (circa 50 000 de lei și 2 500 de euro), proveniența mijloacelor financiare urmând a fi stabilită în cadrul anchetei, dar și blancuri de certificate necompletate, pe care erau aplicate ștampilele persoanelor juridice. Cele șase persoane perchezitionate sunt cercetate penal pentru corupere pasivă, corupere activă și luare de mită.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Icoana Maicii Domnului – unică în lume. O poți vedea în România

Una dintre cele mai stranii și controversate icoane închinate Fecioarei Maria este icoana Maicii Domnului care are harul de a prevesti cutremure și dezastre. Credincioșii o venerează, dar se tem de puterea ei. Icoana a fost pictată în România și este unică în lume, scrie libertatea.ro

Călugării și meșterii noștri iconari au pictat de-a lungul vremurilor câteva icoane închinate Maicii Domnului care ies din canoane și sunt unice în lume. Dintre ele, poate că cea mai stranie și pătrunzătoare, este icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei, din județul Botoșani.

Este o icoană cu totul deosebită, care iese din tiparele obișnuite ale picturii bisericești. Maica Domnului are, în această icoană, o poziție anume, care transmite un mesaj direct credincioșilor. Până și culorile folosite sunt cu totul surprinzătoare, fundalul icoanei fiind galben-maroniu și nu albastru, cum se obișnuia.

Icoana, de dimensiuni impresionante, este păstrată lângă altar, în biserica veche cu hramul Buna Vestire.

De ce este atât de specială icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei

Cine ajunge în biserica acestei sihăstrii din Botoșani va fi surprins de icoana Maicii Domnului. Maica Preacurată nu este înfățișată cu pruncul în brațe, așa cum erau canoanele, ci ținându-l pe copilul Iisus de mână.

Este o icoană unică în lume! Nicăieri nu a mai fost reprezentată Maica Domnului cu Iisus copil, probabil la vârsta de 3 – 4 ani, ținându-l de mână. Poziția celor două personaje este și ea una cu totul deosebită și transmite un mesaj anume.

Maica Domnului pare să meargă într-o direcție bine definită, ca și cum ar deschide calea, ocrotindu-și copilul și îndrumându-l de mic pe un anumit drum. Amândoi privesc înainte și totodată către credinciosul care admiră icoana.

Maica Domnului cu pruncul de mână este cu adevărat o comoară a icoanelor românești și un mesaj puternic despre misiunea pe care a avut-o Fecioara Maria încă de la nașterea ei, aceea de a fi mesagerul Domnului și de a-l ocroti pe pruncul Iisus până la vârsta la care El și-a îndeplinit misiunea.

Cine a pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână

Icoana este pictată probabil între anii 1861-1876, de călugărul Vladimir Machidon, vieţuitor la Sihăstria Voronei. Icoana este foarte veche și vine dintr-un timp în care canoanele picturii religioase erau bine păstrate. Dar săvârșitorul icoanei a vrut să transmită un mesaj nou și să pună în valoare mai multe calități ale Fecioarei.

El nu a lăsat scris semnificațiile icoanei sau motivele pentru care a ales această reprezentare, dar călugării de azi spun că pictorul ar fi vrut să reprezinte modul în care Maica Domnului străbate lumea nedespărțită de Hristos.

De asemenea, icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei este considerată un model pentru mamele creștine, de a-și îndruma pruncii pe calea vieții.

Călugărul Machidon a rămas un personaj aparte în istoria acestei mănăstiri care a fost înființată de călugări ruși refugiați pe meleagurile noastre. Se spune că părintele Machidon ar fi avut deja 100 de ani când a început pictura icoanei și a întregii biserici. El ar fi terminat lucrarea la vârsta de 115 ani.

Poate că datele despre vârsta lui au fost alterate de timp, cert este că icoana Maicii Domnului a rămas un odor neprețuit pentru călugării de aici și pentru toți credincioșii din împrejurimi. Oamenii o iubesc și o cinstesc, dar se tem de ea pentru că știu ca are darul de a prevesti mari nenorociri.

Ce putere are Icoana Maicii Domnului de la Vorona

Poveștile de prin partea locului mai spun că părintele Machidon ar fi pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână în urma unei revelații mistice. Cu siguranță, el a avut o viziune trimisă poate chiar de Maica Preacurată și a încercat să transmită mesajul ei divin.

Iar oamenii care vin aici să se închine cred în puterea acestei icoane inspirate de harul Duhului Sfânt. Ei spun că icoana a picurat lacrimi de mir cu câteva zile înainte de a se simți cutremurele puternice din luna mai 1990, care au zguduit zona Vrancea. Acelea au fost ultimele cutremure puternice din România, iar credincioșii urmăresc cu teamă privirea icoanei, să nu anunțe iar dezastre și nenorociri.

Scurgere de informații la Kiev, privind acordul cu SUA. Zelenski cere teste cu aparatul poligraf

Volodimir Zelenski a cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei să investigheze scurgerea de informații privind un document sensibil care detaliază cea mai recentă propunere a Statelor Unite. Este vorba despre informații confidențiale legate de utilizarea resurselor minerale ucrainene, scrie adevarul.ro

Ancheta include și testarea cu detectorul de minciuni a personalului din mai multe ministere implicate, potrivit Financial Times.

Investigația a fost declanșată după ce, pe 26 martie, deputatul opoziției Yaroslav Zheleznyak a publicat fragmente din document, susținând că a obținut o copie a acestuia. Financial Times a confirmat autenticitatea proiectului și a prezentat detalii suplimentare a doua zi.

Zelenski s-a declarat surprins de incident. „Mi se pare ciudat că documentul a fost divulgat. Mă întreb cine transmite aceste informații”, a afirmat liderul ucrainean pe 28 martie, în cadrul unui briefing pentru Financial Times.

Situație tensionată cu președintele american

Documentul vizat de scurgerea de informații conține o versiune revizuită a unui acord-cadru anterior, propus de administrația Trump în luna februarie. În ciuda extinderii ofertei inițiale, noua propunere nu oferă încă Ucrainei garanții oficiale de securitate.

Discuțiile dintre cele două părți s-au tensionat în ultima perioadă. Donald Trump a declarat recent că Zelenski „încearcă să se retragă” din acord și a avertizat că liderul ucrainean „se va confrunta cu mari probleme” dacă refuză semnarea acestuia în viitorul apropiat.

Proteste împotriva lui Trump în SUA. Manifestații au loc și în mai multe orașe europene

Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump, potrivit News.ro.

Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.

Manifestaţii în oraşe europene împotriva președintelui SUA: „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

Sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşe europene împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a consilierului său Elon Musk, în urma unei săptămâni dureroase pentru pieţele financiare, după ce Trump a anunţat tarife globale drastice, relatează Reuters, citată de News.ro.

În oraşul german Frankfurt, protestul „Jos mâinile!” a fost organizat de Democrats Abroad, organizaţia oficială a Partidului Democrat pentru cetăţenii americani care trăiesc în străinătate.

La Berlin, manifestanţii care au protestat în faţa unui showroom Tesla au purtat pancarte prin care le cereau compatrioţilor americani care trăiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.

Adunaţi în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democraţii de peste mări au cerut demisia preşedintelui SUA, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restauraţi democraţia”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” şi „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

La Berlin, sloganurile adresate lui Musk erau următoarele: „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o iniţiativă a celei de-a doua administraţii Trump de a reduce risipa, frauda şi abuzul în cheltuielile federale.

În capitala Franţei, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la Republique pentru a protesta faţă de Trump. Unii au ţinut discursuri pentru a-l denunţa pe preşedintele american, protestatarii agitând bannere precum „Rezist Tyrant”, „Rule of Law” „Feminists for Freedom not fascism” şi „Save Democracy”. Unul dintre ei a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.

Manifestaţii împotriva lui Trump şi Musk au avut loc şi în alte oraşe europene, printre care Londra şi Lisabona.

În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ţinând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” şi „WTAF America?”. Mulţimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” şi „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.

Ministerul Apărării din România, despre o posibilă chemare la arme a moldovenilor cu cetățenie română
Articolul anterior
”Bucătarul lui Putin” recrutează persoane deținute pentru gruparea Wagner. „De acum înainte, nu mai sunteți prizonieri, ci luptătorii mei”
Articolul următor
Close menu