Mai mulți taximetriști au fost amendați pentru nerespectarea legislației fiscale în domeniul transportului

Serviciul Fiscal de Stat a stabilit, de la începutul anului 2024 până în prezent, 68 de cazuri de nerespectare a prevederilor legislației în vigoare de către contribuabilii din domeniul transportului rutier în regim de taxi, ca rezultat al acțiunilor desfășurate împreună cu echipele mobile de control în trafic ale Agenției Naționale de Transport Auto, în adiacentul Aeroportului Internațional Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma acțiunilor întreprinse față de operatori de transport în regim de taxi, cele mai frecvente încălcări stabilite sunt:

  • neeliberarea bonului de casă sau eliberarea bonului de casă de o valoare ce nu corespunde sumei achitate real la decontarea mijloacelor bănești în numerar;
  • practicarea activității de transport ilicit de persoane în regim de taxi.

Astfel, au fost aplicate amenzi fiscale în sumă de circa 45,0 mii lei. Suplimentar, au fost întocmite 17 procese verbale contravenționale, fiind aplicate amenzi în sumă totală de 18 mii lei.

De asemenea, au fost constatate 10 cazuri de activitate ilicită în domeniul transportului de persoane în regim de taxi, fiind întocmite procese verbale și aplicate amenzi în sumă totală de 23 mii lei .

Reamintim că, Serviciul Fiscal de Stat desfășoară continuu măsuri de promovare a utilizării echipamentelor de casă și control în cazul decontării mijloacelor bănești în numerar și eliberarea bonului de casă în domeniul transportului rutier în regim de taxi, cât și de combatere a fenomenului de transport ilicit de persoane în regim de taxi, prin efectuarea controalelor fiscale prin metoda verificării operative.

Serviciul Fiscal de Stat manifestă toată deschiderea pentru a oferi asistența necesară tuturor contribuabililor pentru conformarea voluntară la respectarea legislației fiscale în vigoare și reamintește despre obligația eliberării bonurilor fiscale la decontările în numerar, înregistrării activității de întreprinzător, declararea și achitarea obligațiilor fiscale față de buget în termen și în volum deplin.

Doar împreună putem să construim o societate prosperă și onestă!

Accident tragic la Drochia: Un tânăr de 23 de ani a murit pe loc, iar trei persoane au fost rănite

Aseară, la Drochia, pe traseul R7 s-au ciocnit două autoturisme. La fața locului au intervenit toate serviciile, drumul fiind practic blocat, scrie autoblog.md.

Grupul operativ al IP Drochia a stabilit că vinovat s-ar face conducătorul unui Hyundai Matrix care s-a răsturnat. Bărbatul de la volan, în vârstă de 43 de ani, se deplasa din direcția satului Zgurița spre orașul Drochia și la un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară.

Pe contrasens s-a ciocnit cu un Audi 100, condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani. În cabina sedanului se mai aflau doi tineri de 23 și 24 de ani.

În urma impactului, cel mai tânăr pasager și-a pierdut viața. Ambii șoferi, cât și tânărul de 24 de ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme, ne-a comunicat Lilia Harea, ofițer de presă la IP Drochia.

sursa foto: www.autoblog.md

Filip Kirkorov rămâne interzis în Moldova! Starul rus nu va putea face show-uri la noi în țară pe banii oligarhilor

Curtea de Apel Chișinău a respins cererea înaintată de Filip Kirkorov, care contesta interdicția de intrare în Republica Moldova impusă în iulie 2022. Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, îi admisese în mai 2024 acțiunea și dispusese anularea acestei interdicții. Totuși, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a contestat decizia, iar Curtea de Apel a emis o hotărâre prin care menține interdicția aplicată inițial, scrie cancan.md.

Postul public de radio a transmis că, în mai 2024, Judecătoria Chișinău a dispus anularea interdicției, considerând decizia Poliției de Frontieră nejustificată. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a atacat însă hotărârea, iar astăzi, 5 noiembrie, Curtea de Apel a decis să mențină măsura inițială.

Interdicția din 2022 a fost aplicată în contextul unui concert pe care Kirkorov urma să-l susțină în Republica Moldova la invitația lui Ilan Șor, dar evenimentul a fost anulat. De asemenea, sprijinul public al artistului pentru agresiunea Rusiei în Ucraina a stârnit controverse și ar fi contribuit la aplicarea interdicției. Acesta a mers să cânte pentru militarii ruși care luptă în Ucraina și a lansat melodii în care promovează narative anti-UE, fiind implicat într-un scandal cu referire al drepturile de autor asupra cântecului „Inima mea e Moldova”, prin care oligarhul fugar a promovat narațiuni proruse.

Filip Kirkorov se confruntă cu interdicții de intrare și în Letonia, Lituania, Estonia și Ucraina.

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu pentru câștigul la alegerile prezidențiale

Președintele american, Joe Biden, i-a transmis un mesaj de felicitare Maiei Sandu, după ce lidera de la Chișinău a câștigat un nou mandat. Biden numește realegerea ei „istorică” și spune că „Rusia a eșuat”, scrie digi24.ro.

„Duminică, cetățenii R. Moldova s-au dus la urne și au votat pentru viziunea președintelui Sandu privind o Moldovă sigură, prosperă și democratică. Realegerea președintelui Sandu vine la doar două săptămâni după ce cetățenii moldoveni au votat „pentru” la referendumul constituțional în susținerea statutului de membru al UE.”, se arată în comunicatul transmis de Casa Albă.

Președintele american a mai adăugat: „Luni la rând, Rusia a încercat să submineze instituțiile democratice ale R. Moldova și procesele electorale. Dar Rusia a eșuat. Cetățenii moldoveni și-au exercitat dreptul lor democratic de a-și alege propriul viitor și au ales un drum aliniat cu Europa și democrațiile de peste tot”. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, arată rezultatele preliminare după numărarea tuturor voturilor de la cele 2.219 secții din țară și străinătate, la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică, 3 noiembrie. În total, au votat aproape 1,7 milioane de cetățeni moldoveni, Maia Sandu obținând peste 55% din voturi, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova.

Peste 100.000 de persoane au fugit din Liban în Siria, după bombardamentele israeliene
Articolul anterior
Moldova a adoptat o declarație prin care își asumă pași concreți pentru integrarea Garanției Europene pentru Copii în politicile naționale
Articolul următor