Este important să mergem la referendum și să ne spunem cuvântul. În ultimii doi ani, au fost făcut pași importanți pe calea integrării europene, iar în următoarea perioadă acțiunile vor continua. Declarația a fost făcută de șefa statului Maia Sandu în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, informează MOLDPRES.
Președinta a remarcat că absolut toate statele Uniunii Europene au declarat că susțin aderarea Republicii Moldova la UE.
„Avem nevoie de claritate pe intern, pentru că pe extern avem această claritate. Absolut toate statele Uniunii Europene au declarat că susțin aderarea Republicii Moldova la UE prin deciziile pe care le-au luat atunci când au susținut acordarea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE, apoi au susținut inițierea negocierilor. În următorii 2-3 ani avem de lucru pentru că trebuie să ne mișcăm repede. E nevoie de claritate, vrem ca poporul Republicii Moldova să spună clar, tranșant că aceasta este alegerea majorității cetățenilor și să nu mai avem aceste discuții când unii politicieni încearcă să prezinte lucrurile altfel”, a spus Maia Sandu.
Oficialul s-a arătat încrezătoare că la referendum putem avea un răspuns puternic și convingător atât pentru cei de acasă, cât și pentru cei din Uniunea Europeană.
„Să scriem în Constituție. Suntem europeni deja, trebuie doar să ne scriem în acte. La acest referendum avem nevoie de un răspuns spus cu glas tare. Asta înseamnă să avem o participare cât mai mare. E o decizie importantă care trebuie luată de cât mai mulți cetățeni și eu am încredere că acest lucru se va întâmpla. Nu este suficient să vrem să devenim stat membru al UE. Este important să mergem la referendum și să ne spunem cuvântul. Să se numere cuvântul tuturor și atunci vom avea acest răspuns la fel de clar din partea Republicii Moldova cum este din partea statelor membre ale UE”, a afirmat Maia Sandu.
Președinta a vorbit și despre perspectiva de aderare la Uniunea Europeană. „Cetățenii urmează să facă alegerea. Cetățenii pot să aleagă grâul de neghină. Am încredere în înțelepciunea oamenilor și sunt sigură că oamenii o să aleagă liniștea, pacea, dezvoltarea, bunăstarea și perspectiva de integrare europeană. Sunt sigură că oamenii vor face alegerea în favoarea lor și a copiilor. Comunic cu cetățenii. Le vorbesc despre ce putem face în continuare pentru ca în Republica Moldova oamenii onești să se simtă protejați, să aibă oportunități de dezvoltare aici acasă. Discutăm ce am făcut bine și ce putem face mai bine pe toate domeniile, începând cu creșterea standardelor de viață, politica externă și politica de securitate. Ce facem ca să îmbunătățim infrastructura, să creștem sursele pentru a investi în localitățile din Republica Moldova. Acestea sunt subiectele care mă interesează pe mine și pe cetățeni”, a specificat Maia Sandu.
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.