Astăzi, când comemorăm un an de la începerea războiului Rusiei contra Ucrainei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko.
Foto: presedinte.md
Șefa statului a transmis condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut oamenii dragi în acest război nejustificat.
„Ucrainenii au toată admirația noastră pentru curajul cu care își apără patria, ne apără pe noi și apară întregul continent european în fața agresiunii Rusiei”, a spus șefa statului.
Președinta Maia Sandu l-a asigurat pe ambasadorul Șevcenko că noi continuăm să fim alături de poporul ucrainean în această luptă pentru democrație și libertate.
În dialogul lor, interlocutorii au menționat că astăzi suntem nevoiți să luptăm și cu propaganda și dezinformarea și că nu trebuie să ne lăsăm mințiți și manipulați de cei care justifică acest război. De asemenea, se vor face eforturi comune ca adevărul să fie cunoscut.
Totodată, s-a discutat și despre provocările de securitate, și despre cum ar putea evolua lucrurile în următoarele luni.
Diseară, începând cu ora 19:00, iluminatul clădirii Președinției va fi deconectat, laolaltă cu clădirile Parlamentului și Guvernului, alăturându-se astfel campaniei europene #LightUpUkraine, în semn de solidaritate cu Ucraina.
Bombă ecologică lângă Trușeni din cauza unei gropi de gunoi neautorizate
Deşeurile fumegă iar aerul este irespirabil. Primarul comunei sustine că terenul aparţine municipiului Chişinău. Deşi au fost sesizate autoritățile de nenumărate ori, ilegalităţile continuă. Direcţia General Locativ Comunală Chisinau neagă acuzaţiile şi dă asigurări că gropa de gunoi a fost închisă,scrie tvrmoldova.
imagine simbol
NADIA MIHUŢĂ jurnalist TVR MODLOVA: Groapa de gunoi se află pe un deal de la marginea comunei Trușeni, la doar câteva sute de metri de casele oamenilor. Fumul dens, care provine de la deseurile care au fost arse, nu doar ca se poate vedea, dar se si simte foarte puternic. Din câte am observat, gunoiul nu este sortat, iar vântul a împrăștiat deșeurile din plastic pe o suprafață mare.
Localnicii incearcă zilnic să oprească maşinile care vor să descarce gunoi. Fumul gros și mirosul de la deseurile arse invadează casele și pune sănătatea oamenilor în pericol.
TATIANA PELIN localnic 614_9273 00:33 Gunoiştea aceasta este deja de mai bine de doi ani, dar în ultimul timp ea a luat foc şi miroul toxic şi devastator ne deranjează pe toţi. 00:46
IRINA STERPU localnic: Zilnic, până a sesiza toţi locuitorii din preajmă puteau să fie şi 200 de maşini pe zi. Din tot ce am văzut şi mi s-a zis, de când am început să oprim aici maşinile de o săptămână jumătate, am văzut saltele, plastic, căldări, coroane, materiale de construcţii, deşeuri de la spitale. Este un mix de lucruri pe care nici nu ţi le poţi să ţi le imaginezi.
DUMITRU CHIRIAC localnic: Acesta este cel mai grav incendiu pentru că el este toxic. Cât timp nouă ne trebuie în ţara aceasta mică, ca să luăm niştre probe la apă dacă vii aici la faţa locului şi te înăduşi. Care probe nouă ne mai trebuie.
VITALIE GÎRLA localnic: Am sesiza Poliţia, Inectoratul pentru Protecţia Mediului, am solicitat prezenţa lor aici şi împreună cu ei am început să monitorizăm cine şi ce intră aici.
Terenul unde este depozitat gunoiul este o fostă carieră. Conform legii acolo urma să fie adus pământ pentu a fi acoperită groapa.
VIORICA BEREGOI primar al comunei Truşeni: Din păcate Primăria Chişinău a decis că această groapă de gunoi care s-a format la hotar cu hotarul juridic al Primăriei Truşeni, să fie dat în gestiune Direcţiei Locativ Comunale. Să ne spuneţi vă rog dacă şi întreprinderile muncipale duc gunoiul? Da şi întreprinderile municipale duc acolo, dar cel mai grav este că duc agenţii economici privaţi care merg la Primăria Chişinău, i-au tichetul, după care merg acolo şi descarcă acest gunoi de diferite tipuri.
LILIAN MUNTEANU şef Direcţia Protecţia Mediului Chişinău, IPM: Inspectoratul pentru Protecţia Mediului a solicitat aportul Inspectoratului de Poliţie în vederea stopării deşeurilor în locaţia respectivă. Cazul dat este luat la un control special pentru soluţionare. Astepectele sesizate au fost denunţate şi către Procuratura municipiului Chişinău.
Conducerea Direcţiei Genarală Locativ-comunală și Amenajare a municipiului Chişinău sustine că groapa de gunoi este închisă.
COMUNICATUL DGLCA: ” Vă informăm că acea gunoiștea a fost închisă și nici o întreprindere municipală nu transportă deșeuri în acea locație. Acolo acum se duce doar argilă și sol pentru conservare. Rugăm cetățenii și în special antreprenorii să dea dovadă de responsabilitate și să transporte deșeurile la gunoiștile autorizate.”
Primarul din Truşeni spune că fumul provocat de deşeurile care mocnesc nu poate fi oprit, deoarece tonele de plastic care fumegă se află în straturi şi vor arde încă mult timp. Pentru a rezolva problema, tot gunoiul trebuie escavat, sortat, iar groapa acoperită cu pământ.
Sistemului „e-Bilet” în transportul rutier din R Moldova: Lansarea a fost amânată
Lansarea sistemului „e-Bilet” în transportul rutier din Republica Moldova, programată inițial pentru sfârșitul lunii ianuarie 2025, a fost amânată până la finalul lunii decembrie a acestui an. Ion Bocancea, directorul adjunct al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), a explicat în cadrul unei emisiunide la Radio Moldova că decizia a fost luată pentru a permite testarea adecvată a sistemului înainte de implementarea oficială, scrie tvrmoldova.md.
„Sistemul e în fază de avizare a hotărârii de guvern pentru exploatarea lui. Banii sunt preconizați din bugetul statului. Sistemul este planificat în etape pe trei ani de zile. Scopul este fiscalizarea tuturor biletelor și contribuției la stat”, a explicat Ion Bocancea.
Sistemul „e-Bilet” va permite cumpărarea biletelor online, o schimbare față de practica actuală, în care biletele sunt achiziționate fizic la ghișeele din gările auto. Implementarea sistemului va aduce beneficii atât pentru pasageri, cât și pentru operatorii de transport, prin creșterea eficienței și confortul plăților, precum și prin optimizarea gestionării rutelor de transport.
„Pe partea de transportatori, Agenția Națională Transport Auto oferă o platformă online, aplicație mobilă, care are cabinetul personal cu acces la toată informația operatorului transport, în timp real își poate vedea unde se află autobuzele, câte de bilete sunt vândute în timp de o zi, de o lună.
Bonul fiscal e echivalentul la bilet care se elibera în autobuz format de hârtie, îndată când este procurat”.În acest context, Bocancea a precizat că ANTA intenționează să utilizeze datele generate de sistem pentru a dezvolta noi programe de transport și a îmbunătăți rețeaua existentă în zonele unde se atestă dificultăți sau lipsuri în accesul la transport public.
În același timp, directorul adjunct al Agenției Naționale Transport Auto a dat asigurări că implementarea sistemului „e-Bilet” nu va influența prețul biletelor de călătorie.
Șase cazuri de corupere a polițiștilor de patrulare, în doar 24 de ore
Șase șoferi au încercat ieri, 22 ianuarie, să-i corupă pe agenții de patrulare ai INSP, după ce au fost trași pe dreapta pentru încălcarea Regulamentului Circulației Rutiere, scrie pulsmedia.md.
Două cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău. În sectorul Ciocana, la intersecția străzii Meșterul Manole cu strada Ștefan Vodă, șoferul unui Volkswagen, un individ de 41 de ani a propus echipajului MAI 9973 500 de lei ca să nu-l documenteze. Un alt caz a avut loc în jurul orei 19:44, pe strada Chișinăului, din orașul Cricova, mun.Chișinău, după ce un individ în vârstă de 21 de ani, la volanul unui BMW, a încercat să-i mituiască cu 200 de lei pe membrii echipajului MAI 9987, după ce l-au tras pe dreapta pentru încălcarea RCR.
Și în raionul Orhei au fost înregistrate două cazuri în care șoferii cu păcate au încercat să scape de oamenii legii oferindu-le mită. Astfel, în jurul orei 11:15, pe traseul R6, șoferul unui automobil de marca Kia Sorento, în vârstă de 507 de ani, a oferit agenților de patrulare ai echipajului MAI 8854 bani în sumă de 500 de lei pentru ca să nu-i întocmească un proces-verbal.
Tot în municipiul Orhei, pe traseul R6, în jurul orie 13:29, șoferul unui Volkswagen, a încercat să scape de agenții de patrulare ai echipajului MAI 8808 oferindu-le mită.
Alte două cazuri de tentativă de corupere a agenților de patrulare au fost înregistrate în municipiul Bălți și orașul Cimișlia. La Bălți, în jurul orei 12:15, pe strada Ștefan cel Mare un șofer în vârstă de 24 de ani, la volanul unui automobil de marca Audi, a încercat să ofere 500 de lei mită agenților de patrulare ai echipajului MAI 9929, ca să nu-l sancționeze pentru încălcare RCR.Cel de-al șasele caz a fost înregistrat în jurul orei 13:15, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Cimișlia, unde șoferul unui camion de marca DAF, un bărbat de 50 de ani, a propus bani în sumă de 800 de lei echipajului INSP MAI 8860 ca să nu fie documentat contravențional.
În toate cele șase cazuri, șoferii au fost denunțați de către agenții de patrulare organelor abilitate.