Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla zilele acestea la München. Șeful statului va participa la lucrările Conferinței pentru Securitate de la München, care va reuni șefi de state și de guverne, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din domeniul securității.
Evenimentul este preconizat pentru zilele de 18 – 20 februarie.
Serviciul de presă al Președinției anunță că Maia Sandu va lua cuvântul în cadrul panelelor „Alinierea eforturilor: combaterea cleptocrației și a corupției” și „Migrația și securitatea internațională“.
La fel, Maia Sandu va avea mai multe întrevederi bilaterale.
Din delegația oficială a Republicii Moldova, alături de președinte, mai face parte secretarul general al instituției prezidențiale, Cristina Gherasimov.