Integrarea Republicii Moldova în UE are mai multe avantaje. Acest parcurs ne va oferi securitate, dar și șanse de dezvoltare în mai multe domenii.
Precizările au fost făcute de șefa statușui, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, transmite Tv8.md.
„În primul rând, este confirmarea acestui obiectiv, pe care-l avem noi și că nu este doar obiectivul nostru, dar că este un obiectiv realizabil din punctul de vedere al UE. Uniunea Europeană nu este doar un proiect de prosperitate, dar este și un proiect de pace, este un proiect de siguranță pentru noi. Mai ales în aceste momente dificile, realizezi cât de important este să faci parte dintr-o familie mare, unită, puternică, solidară, asta este UE”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a mai precizat despre unirea cu România că „este un lucru pe care-l pot decide cetățenii, noi suntem o țară democratică și asemenea decizii le iau doar cetățenii într-un mod democratic”.