Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere oficială cu Frank-Walter Steinmeier, Președintele Republicii Federale Germania, la invitația ultimului în această țară. Potrivit Maiei Sandu, discuția a fost una productivă. Aceasta a avut loc la Palatul Bellevue din Berlin.
,,Această vizită este o bună oportunitate de reconfirmare a importanței pe care Republica Moldova o atașează relației cu Germania, și de relansare a acestei relații, în interes comun”, a declarat Maia Sandu.
,,Simbolismul acestei vizite este cu atât mai mare cu cât ea are loc în timpul pandemiei Covid-19, timp în care, în Germania, sunt în vigoare restricții dure de contact și călătorie. În pofida acestora, suntem aici – și apreciem enorm acest gest de prietenie, interes și solidaritate pentru țara noastră.
Republica Moldova și Republica Federală Germania au o agendă robustă în plan bilateral, în context regional și european. Îmi doresc consolidarea și valorificarea maximă a relației noastre, foarte speciale pentru țara mea.
Mulțumesc pentru faptul că ne sunteți alături, inclusiv în pandemie. Germania pe parcursul întregului an trecut, dar și în anul acesta, ne-a oferit echipamente de protecție, utilaje medicale, și ne-a ajutat să accesăm vaccinuri în timp util. Cea mai recentă donație, oferită prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, a sosit în Republica Moldova două zile în urmă. Datorită acestui sprijin generos, medicii moldoveni și lucrătorii din prima linie sunt protejați, și pot salva vieți.
Am discutat cu domnul președinte despre situația politică și de securitate din regiunea noastră. Suntem îngrijorați de tensiunile înregistrate în ultima perioadă. Stabilitatea în vecinătatea estică europeană este o precondiție esențială pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Totodată ea este importantă și pentru Uniunea Europeană, care își dorește pace la frontieră și un dialog constructiv cu țările Parteneriatului Estic și cu Rusia.
Am discutat și despre evoluțiile politice din țara noastră. Eu am mers în alegerile prezidențiale cu un mesaj de combatere a corupției și de reformare a justiției – mesaj sprijinit de aproape un milion de alegători, cel mai mare număr de voturi acordat unui președinte de la independență. Acest vot arată că oamenii cer curățarea sistemului politic și public de corupție, oamenii vor justiție și bună guvernare.
În iulie 2021, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Sper că, și la aceste alegeri, cetățenii vor sprijini forțe politice care vor și pot face reforma justiției și care vor crea oportunități economice acasă pentru ca oamenii să nu fie forțați să plece din țară. Am încrederea că autoritățile germane vor crea condiții pentru ca cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Germania să poată vota în siguranță, pe 11 iulie, în pofida pandemiei.
În calitate de președinte, îmi doresc să consolidăm relațiile economice dintre Germania și Republica Moldova. Germania este unul dintre partenerii comerciali principali ai țării noastre în Europa. Investițiile germane creează mii de locuri de muncă în industrie și agricultură. Suntem pregătiți pentru noi investiții germane. Moldova dispune de personal calificat și ar putea găzdui linii de producție pentru dispozitive și produse medicale destinate pieței europene – o soluție bună pentru producători, care ar reduce astfel costurile de producție și transport.
Germania a fost dintotdeauna un partener de încredere pentru Republica Moldova. Asistența germană, oferită prin intermediul Ministerului Federal al Cooperării Economice și Dezvoltării și prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei sprijină programe de infrastructură, eficiență energetică și dezvoltare locală și regională în comunitățile din Moldova, sprijină reforme importante în economie și sectorul sănătății. În 20 de ani, asistența germană pentru Moldova a depășit 290 de milioane de euro.
Un subiect important pentru cetățenii noștri este recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere. Negocierile pentru semnarea unui Acord pe permise urmează să înceapă în viitorul imediat. Apreciem disponibilitatea autorităților germane de a renunța la obligativitatea examenului teoretic la conversiunea permisului moldovenesc pe un permis german.
Totodată apreciem deschiderea autorităților germane de a semna un Acord privind angajarea cetățenilor Republicii Moldova la munci sezoniere în agricultură în Germania.
Contăm totodată pe sprijinul Germaniei în context regional și european. În pofida lipsei de progrese în ultimul an, cauzată de interese politice înguste interne, Republica Moldova este pregătită să avanseze în realizarea angajamentelor sale față de Uniunea Europeană – inclusiv pentru accesarea ajutorului macrofinanciar, necesar în special în contextul crizei economice cu care ne confruntăm -,și o va face după constituirea unui nou Parlament și învestirea unui Guvern reformator cu competențe depline.
În același timp, Republica Moldova își dorește să avanseze și în Agenda de Asociere și integrare cu Uniunea Europeană. Suntem interesați să aprofundăm colaborarea în cadrul Parteneriatului Estic și pe alte platforme agreate de Bruxelles și Chișinău.
Totodată, pregătim acum, împreună cu echipa prezidențială, un plan de recuperare economică a Republicii Moldova după pandemie, pentru care vom solicita sprijinul financiar al instituțiilor europene. Sper că Germania va fi alături de Republica Moldova și de această dată și va sprijini eforturile noastre de ieșire din criză. Împreună suntem mai puternici.
Domnule Președinte Steinmeier, oamenii din Republica Moldova vor ca țara lor să meargă pe un nou drum, un drum al dezvoltării și al justiției sociale. Ei au dat acest semnal clar în anul 2020 – și eu cred că îl vor reconfirma la alegerile din iulie. Eu am încredere în puterea oamenilor. Iar instituțiile țării noastre – Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar – trebuie să implementeze schimbările așteptate de cetățeni. Ele trebuie să realizeze o curățare veritabilă a sistemului politic și o luptă autentică anticorupție.
Republica Moldova se schimbă. Moldovenii au văzut cum se trăiește în Europa. Ei doresc să trăiască așa acasă. Avem oameni talentați și capabili – de aceea sunt sigură că ne va reuși. Ne dorim să avem un stat funcțional, să devenim o țară pașnică și prosperă. O oază de stabilitate în regiunea noastră. Un partener de încredere pentru Germania și pentru Uniunea Europeană.
Pentru a realiza această viziune, alegerile și perioada imediat următoare sunt cruciale. După alegeri, vom porni un efort serios de reformare în Republica Moldova, iar pentru realizarea acestuia avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri, de susținerea Germaniei. Deschiderea pe care ne-o arătați astăzi ne încurajează, ne dă încredere să mergem mai departe.
Eu privesc cu optimism în viitor. Cu solidaritate și eforturi comune, vom depăși toate dificultățile din calea dezvoltării noastre – așa cum o facem combătând pandemia. Iar atunci când ea va ceda, domnule Președinte, vă așteptăm cu drag la Chișinău”, a conchis Maia Sandu.
Video: