Elevul din clasa a IX-a, care a fost bătut de un alt elev, în ograda gimnaziului Malcoci, a fost externat din spital, unde i-a fost efectuată o intervenție chirurgicală la nas. Mama copilului spune că acesta se află la evidența medicului ORL și încă nu știe când și dacă fiul său își va continua studiile în același gimnaziu. Femeia a mai declarat, pentru ialovenionline.md, că directoarea școlii– mama băiatului care i-a agresat copilul, și-a cerut scuze telefonic, iar când a aflat că este ceva mai grav a propus să suporte toate cheltuielile pentru tratament, scrie shok.md.
Nina Podoleanu, mama copilului agresat, spune că nu știe când copilul său va reveni la ore și declară că îi este frică să își lase fiul să frecventeze gimnaziul din Malcoci.
„Nu știu ce să fac. E clasa a IX-a și nu știu. Depinde de ce o sa ne spună medicul, dar el a spus din start că fractura pe care o are, rana de la nas, se va prinde complet peste două luni. Ca fiecare mamă, mi-i foarte în grijă, dacă cineva iar îl atinge, chiar nu știu ce să fac”.
Directoarea gimnaziului – mama băiatului care i-a agresat pe copilul, i-a propus să suporte toate cheltuielile ce țin de intervenția chirurgicală la nas pe care a suportat-o băiatul, mai spune mama.
„În acea zi eu am sunat-o de vreo trei ori și ea nu mi-a răspuns. Tocmai seara ea a sunat și și-a cerut scuze telefonic. Dar aici nu este caz de telefon, e ceva mai serios. Nasul rupt și electrochoker asta nu e un caz simplu. Noi i-am spus să vină cu băiatul ei să ne lămurim, dar ea parcă nici nu a auzit.
A doua zi, când a aflat că suntem la spital și că e caz mai grav, că e necesară intervenție chirurgicală, deja s-a pus pe gânduri. Deja voia să vină la spital, să își ia toate cheltuielile asupra ei. Eu nu am acceptat, pentru că propunerea asta de bani însemna ca eu să închid ochii la tot ce s-a întâmplat. Dar eu din start am spus că nu am nevoie de bani. Pur și simplu dumnealor, directoarea și cadrele didactice, nu s-au uitat la mine ca la un om și nici la copilul meu. Nu m-au sunat imediat să îmi spună ce s-a întâmplat. Nu au apelat la nimeni, pur și simplu i-au pus un bandaj la nas și l-au mai ținut o lecție. El singur a cerut să i se schimbe bandajul, căci era plin de sânge. Apoi l-au trimis acasă. Ei au vrut să ascundă, să spună că asta s-a petrecut nu la școală, dar pe drum, sau nu știu ce au vrut”, a relatat Nina Podoleanu.
Ca și comparație, mama copilului spune că anul trecut, băiatului său i s-a făcut rău la școală și atunci imediat a fost dus la punctul medical, pentru a-i fi acordată îngrijirea necesară.
„Atunci imediat am fost anunțată, dar acum, că a fost agresat, nu are importanță că e fiul directoarei sau nu, trebuia să fiu anunțată imediat. Dar așa ei au vrut să ascundă. Mai mult, profesorii au anunțat elevii să își închidă gura, să nu povestească ce și cum a fost”, spune Nina Podoleanu.
Jurnaliștii de la ialovenionline.md au mers la Gimnaziul din Malcoci, la câteva zile după incident, însă ușile erau închise pentru presă. „Când a sunat la pauză, ușa a fost descuiată. Am intrat în instituție, însă când am vrut sa batem la ușa directoarei, cineva a încuiat ușa pe interior. Niciun profesor nu a dorit sa vorbească cu noi. “Directoarea nu este”, ne-a spus o angajată, deși o altă profesoara ne-a spus că “este pe undeva prin școală”. “Nu știu nimic, nu eram la ore când a avut loc totul”, ne-a spus o altă profesoară. De asemenea, personalul auxiliar a încercat să ne dea afară, argumentând ca nu avem dreptul să ne aflăm în instituție”, a relatat reportera.
Contactat de IaloveniOnline, șeful Direcției Generale Educație din cadrul Consiliului Raional Ialoveni, Ion Scutaru, spune că pe acest caz au fost luate măsurile ce depind în acest moment de Direcția Educație, iar pentru luarea undei decizii finale, este nevoie de o decizie a polițiștilor.
„Noi am avut ședința extinsă de examinare a cazului, dar așteptăm organele competente să ne trimită decizia lor, ca și noi sa luăm o decizie. Așteptăm de la ei răspunsul. Oricum, noi pași în vederea nerepetării unui astfel de caz deja am făcut. Am adus la cunoștința tuturor celor implicați în procesul educațional tehnica securității, vom avea și o ședință cu managerii , ă ne asigurăm că toți au înțeles ce trebuie să facă, pentru ca astfel de cazuri să fie evitate”.
Ion Scutaru spune că, dacă va fi demonstrată neglijența directoarei gimnaziului, atunci, aceasta poate fi sancționată conform Codului Muncii, care prevede inclusiv demiterea din funcție. În același timp, Scutaru spune că astfel de incidente nu au mai avut loc la Gimnaziul Malcoci: „Ne bucurăm de prestația pe care o au cadrele didactice și elevii. Gimnaziul din Malcoci a fost mereu ca model, pentru că este cea mai mare instituție de tip gimnaziu din raion, cu 219 elevi. Până acum nu au fost astfel de cazuri în acest gimnaziu”.
La septembrie, în jurul orei 13:00, un băiat de 15 ani a fost bătut și atacat cu un electroșoc de un coleg de 14 ani, în curtea gimnaziului, din localitatea Malcoci, raionul Ialoveni. Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cazul este înregistrat la Poliție.