Mama fetiţei de 5 ani cu hepatită de cauză necunoscută este evaluată joi, 28 aprilie, la Spitalul Fundeni din București, România, de către echipa profesorului Vlad Braşoveanu, pentru un eventual transplant de ficat, scrie ziare.com.
„Cel mai probabil este o boală Wilson, nu se asimilează cuprul la nivelul ficatului, se depune în sistemul nervos central, dacă apare un donator cadaveric operaţia va fi de urgenţă”, afirmă medicul, precizând că ultimul transplant de ficat de la donator adult viu la copil a fost făcut în Moldova acum câţiva ani.
Prof. Dr. Vlad Braşoveanu a relatat într-un interviu acordat News.ro că mama fetiţei de 5 ani internată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală iniţial cu diagnosticul de hepatită de cauză necunoscută este evaluată acum de medici la unitatea sanitară pentru eventualitatea unui transplant de ficat pentru fetiţa ei.
Medicul explică faptul că cel mai probabil copilul are boala Wilson, o afecţiune în care este vorba despre un deficit enzimal la nivelul ficatului, fapt care duce la asimilarea cuprului la nivelul sistemului nervos central, afecţiune gravă care poate provoca invaliditate sau chiar deces.
„Mama este tânără, are 26 de ani, probabil că cea mai bună compatibilitate este cu mama, sigur în eventualitatea în care nu apare un donator cadaveric tânăr de la care s-ar putea împărţi ficatul şi să folosim lobul stâng pentru fetiţă, dacă apare un 0 sau un A2, un donator cadaveric tânăr, sub 40 de ani, atunci ne punem problema unui split in vivo sau ex vivo, vom vedea, dacă nu, atunci singura soluţie este transplantul de la donator viu, de la mamă, se va face o tomografie computerizată ca să vedem variantele anatomice, aspectul ficatului şi, în principiu, având în vedere că este un copil de 5 ani, i-ar ajunge lobul stâng.
Se fac şi alte analize mai amănunțite, grupul sangvin, probe de coagulare, alte analize specifice care se fac în transplantul hepatic, de la donator viu sau de la donator cadaveric şi de asemenea este foarte important evaluarea fetiţei, se pare că este o boală Wilson şi atunci trebuie să facem toate consulturile, neurologic, de anestezie şi terapie intensivă, şi să stabilim concret ziua intervenţiei chirurgicale, în mod normal transplantul hepatic de la donator viu este o operaţie programată şi trebuie să alegem ziua în funcţie de investigaţiile care s-au făcut şi care mai sunt de făcut, dacă apare un donator cadaveric, este posibil oricând, deci o împărţire a ficatului cu folosirea lobului stâng pentru fetiţă atunci operaţia va fi de urgenţă.