Marcela Paladi, la braț cu Vlad Filat. Ce îi leagă pe cei doi

Marcela Paladi, tânăra care în luna februarie a rămas fără ambele picioare din cauza unui șofer iresponsabil, se lansează în politică. Ea vrea să devină consilier municipal, pe listele PLDM, deoarece înainte de accident tot a fost parte a acestui partid. Tânăra spune că nu vine pe listele electorale pentru a face politică, ci pentru a schimba lucruri în Capitală și a îmbunătăți viața oamenilor.

Marcela a a publicat o fotografie în care apare la braț cu Vlad Filat, președintele formațiunii.

„În aceste zile, după lungi cugetări, am luat o decizie despre care consider că este corect să vă anunţ personal. După cum bine ştiţi, în urma cumplitei tragedii prin care am trecut în luna februarie a anului trecut, viaţa mea s-a schimbat în totalitate. De fapt, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, practic a trebuit să-mi iau viaţa de la zero. În ultimele șapte luni, am privit viaţa cu alţi ochi decât până acum, am înţeles că lucruri cărora până mai ieri nu le atrăgeam mare atenţie, de fapt reprezintă probleme serioase. Lipsa unei rampe de acces într-un edificiu sau altul, pavajul pus necalitativ, o bordură nelalocul ei, pietre pe trotuare etc. – toate acestea pentru oameni ca mine sunt probleme.

Trebuie să recunoaştem că Chişinăul nu este un oraş prietenos sau confortabil pentru persoanele cu necesităţi speciale. Sigur, unele tentative de a rezolva aceste probleme s-au făcut, dar ele reprezintă doar o mică picătură într-un imens ocean. E nevoie de o strategie aparte, de un plan de acţiuni concrete, de multă muncă, de efort susţinut pentru ca persoanele cu necesităţi speciale să se poată simţi cât mai confortabil posibil în Chişinău, să nu se simtă excluse din viaţa activă. Dar, e una când constaţi existenţa problemelor şi cu totul alta e când te implici. Cred că v-aţi convins deja că eu sunt omul acţiunii şi, când văd o problemă, în loc să mă plâng, prefer să o soluţionez. De aceea, vă anunţ despre decizia mea de a candida la funcţia de consilier în Consiliul Municipal Chişinău în alegerile din data de 5 noiembrie 2023”, scris Marcela.

Tânăra spune că nu vrea să vină în CMC „pentru a face politică, ci pentru a se implica activ în transformarea Chişinăului într-un oraş prietenos, confortabil pentru persoanele cu necesităţi speciale”.

„Cu aceasta mă voi ocupa zi de zi. Cunosc nu din auzite care sunt problemele în acest sens, am o viziune clară cum pot fi ele soluţionate şi… nu cred că este cineva cu o motivaţie şi cu o dorinţă de a le soluţiona mai mare decât a mea.

Am ales să merg în alegeri pe lista de candidaţi a Partidului Liberal Democrat din Moldova, dând curs invitației Dlui Președinte, Vlad Filat. Și acest lucru nu este întâmplător. PLDM este unicul partid din care am făcut parte vreodată. M-am alăturat PLDM-ului cu ani în urmă, fiind membră activă a tineretului liberal-democrat. Cunosc bine această echipă.

Dar merg în CMC nu pentru a reprezenta partidul sau interesele de partid, ci pentru a soluţiona problemele oamenilor. Sunt sigură că voi beneficia de suportul plenar al colegilor liberal-democraţi, dar și altor consilieri în implementarea tuturor acelor idei cu care merg în Consiliul Municipal Chişinău.

Să fie într-un ceas bun!”, a anunțat Marcela.

De astăzi a intrat în vigoare starea de urgență în Republica Moldova

Începând de astăzi, 16 decembrie 2024, a intrat în vigoare starea de urgență în Republica Moldova. Săptămâna trecută, deputații PAS au aprobat instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie, la solicitarea prim-ministrului Dorin Recean, scrie telegraph.md.

Decizia a fost luată în contextul riscurilor iminente din sectorul energetic, generate de posibila sistare a livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană de către Gazprom.

Guvernul intenționează să utilizeze măsuri extraordinare pentru a gestiona situația, inclusiv coridoare verzi pentru ajutoare umanitare, simplificarea procedurilor de import al combustibililor alternativi și asigurarea regimului de urgență pentru evacuarea cetățenilor străini, dacă va fi necesar. Totodată, se vor deroga anumite legi pentru a permite răspunsuri rapide și eficiente în fața crizei.

Malul drept al Nistrului este asigurat cu gaze naturale pentru perioada de iarnă, însă regiunea transnistreană, care depinde exclusiv de livrările Gazprom, riscă să rămână fără gaz și energie electrică. În lipsa funcționării Centralei de la Cuciurgan, Republica Moldova va fi nevoită să importe energie electrică din România, deși capacitatea actuală de interconectare este insuficientă pentru a acoperi cererea în orele de vârf.

Autoritățile avertizează că situația energetică este tensionată și în țările vecine, din cauza bombardamentelor asupra infrastructurii din Ucraina, ceea ce pune presiune pe rețeaua regională. În aceste condiții, costurile pentru energia electrică sunt așteptate să crească, iar vulnerabilitatea sistemului energetic național rămâne ridicată până la finalizarea noilor interconexiuni planificate.

Guvernul promite măsuri pentru protejarea tuturor cetățenilor, indiferent de malul Nistrului pe care locuiesc, și accelerează proiectele de infrastructură energetică pentru a reduce dependența de sursele externe. Linia de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești urmează să fie finalizată până la sfârșitul anului viitor, ceea ce va reprezenta un pas important spre independența energetică a Republicii Moldova.

Opoziția a fost împotriva acestei măsuri.

Descinderi matinale Primăria Chișinău! Mai mulți angajați sunt supuși perchezițiilor

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat luni că mai mulți angajați ai Primăriei sunt supuși perchezițiilor. El a acuzat formațiunea de la guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de presiuni asupra echipei sale. PAS a respins acuzațiile, calificându-le drept „aberații politice”, scrie Europa Liberă.

Solicitat de Europa Liberă, Centrul Național Anticorupție (CNA) a precizat că forțele de ordine investighează câteva cazuri de corupție și că efectuează peste 60 de percheziții în întreaga țară.Potrivit Angelei Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA, forțele de ordine verifică acțiunile funcționarilor responsabili pentru achizițiile publice și ale unor oameni de afaceri. Ea a promis că va oferi mai târziu detalii despre percheziții.Primarul Ion Ceban, liderul formațiunii de opoziție Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a declarat în ajun, pe 15 decembrie, că se așteaptă la ceea ce a numit acțiuni de „intimidare” a membrilor echipei sale din partea structurilor puterii. Potrivit lui, această informație i-a parvenit, concomitent, de la mai multe persoane. Ceban a spus că perchezițiile ar putea viza departamentele de transport și locuințe ale Primăriei Chișinău.A doua zi, pe 16 decembrie, primarul a anunțat că colegii săi sunt percheziționați, dar sunt asistați de avocați.Ion Ceban a numit perchezițiile drept un „spectacol” organizat de PAS pentru a „discredita Primăria” și membrii partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), pe care îl conduce.Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru Europa Liberă că ea consideră declarațiile lui Ceban drept „aberații politice”.

Accident grav la Orhei: O adolescentă de 16 ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de un microbuz

Un accident grav s-a produs în seara zilei de ieri, 15 decembrie, pe un drum național de la Orhei. O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni de un microbuz, scrie subiectulzilei.md.

Potrivit ofițerului de presă al IP Orhei, Băetrău Elena, ieri, 15 decembrie, în jurul orei 16:30, unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliție Orhei a fost informată printr-un apel telefonic despre un accident rutier petrecut pe Traseul Național R-6, în apropierea satului Mitoc, raionul Orhei. Accidentul s-a soldat cu o persoană traumatizată.

Conform informațiilor preliminare, accidentul a avut loc în jurul orei 16:25, când un șofer în vârstă de 62 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, se îndrepta spre Chișinău-Orhei-Bălți. 

La o trecere de pietoni, șoferul, a lovit o adolescentă de 16 ani care traversa regulamentar drumul din stânga spre dreapta, lovind-o cu oglinda retrovizoare stângă în zona capului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale.

În cadrul investigațiilor efectuate, șoferul a fost supus testului Drager pentru a determina prezența alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind de 0.00 mg/l.

Polițiștii continuă să investigheze circumstanțele accidentului.

La Ivancea, s-au redeschis ușile conacului Balioz, monument de arhitectură de importanță națională, construit în a doua jumătate a secolului al 19-lea
Articolul anterior
În Moldova vor fi instalate 370 de cuiburi speciale pentru păsări pe stâlpii electrici
Articolul următor