Marco Mengoni, câștigător la Festivalul Sanremo 2023. Artistul va reprezenta Italia la Eurovision

Marco Mengoni este câştigătorul celei de-a 73-a ediţii a Festivalului de la Sanremo, cu melodia „Due Vite” (Două Vieți). Cu această melodie, artistul va reprezenta Italia la Eurovision.

Mengoni a dedicat premiul tuturor artistelor prezente în acest an la Sanremo

„Vreau să dedic victoria tuturor femeilor care au participat la festival”, au fost primele cuvinte ale lui Marco Mengoni după câştigarea trofeului.

„Am ajuns în finală cinci băieţi şi cred că este corect să o dedicăm artistelor care ne-au oferit cântece minunate pe această scenă”, a spus el cu premiul în mână şi în lacrimi.

Pentru Mengoni este a doua victorie la Sanremo, după cea din 2013 cu piesa „L’essenziale”

Marco Mengoni s-a născut pe 25 decembrie 1988 în Viterbo (Lazio).

Este un cântăreț italian de muzică pop-rock/soul care a obținut notorietate în anul 2009, odată cu câștigarea emisiunii-concurs X Factor. Ulterior lansează mai multe materiale discografice care au vânzări cumulate de peste 270.000 de exemplare în Italia, iar în 2010 Mengoni devine primul interpret italian din istorie care este numit „Cel mai bun cântăreț european” în cadrul premiilor MTV EMA.

În februarie 2010, Mengoni a participat la cea de-a șaizecea ediție a Festivalului Muzical de la Sanremo cu piesa „Credimi ancora”, clasându-se pe locul al treilea din cincisprezece participanți. Ea a fost inclusă pe cel de-al doilea EP al său, Re matto, care a debutat în Italia pe primul loc. Primul său album de studio, Solo 2.0, a fost lansat în septembrie 2010 și a fost certificat cu discul de aur de către Federația Industriei Muzicale Italiene.

La începutul anului 2013 Mengoni participă la prestigiosul Festival de la Sanremo, pe care-l câștigă interpretând piesa „L’essenziale”.

De asemenea, artistul a reprezentat Italia în cadrul Concursului Muzical Eurovision 2013, care s-a desfășurat în Malmö, Suedia, melodia sa clasându-se în finală pe locul al șaptelea, cu 126 de puncte. Piesa „L’essenziale” a devenit și piesa principală de pe albumul #prontoacorrere, fiind al patrulea single al lui Marco Mengoni care s-a clasat pe primul loc în topurile italiene.

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Circa 70 locuri de parcare publice vor fi amenajate în PMAN, în Noaptea Învierii

În Noaptea Învierii vor fi amenajate 70 de locuri de parcare publice în Piața Marii Adunǎri Naționale, direcția strǎzii Mitropolit Gavriil Bǎnulescu-Bodoni.

70 de locuri de parcare vor fi disponibile, în PMAN, în seara de PașteFoto: Direcția Generală Mobilitate Urbană

Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană, acțiunile au drept scop facilitarea accesului în zona Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” a chișinǎuienilor și oaspeților Capitalei care vor participa la slujba din Noaptea Învierii.

Mai mult, sunt disponibile și locurile de parcare stradale, deja amenajate, pe strǎzile adiacente. 

gallery images

Un moldovean de 45 de ani a murit în Italia și un altul a fost grav rănit, în urma unui accident rutier pe autostradă
Articolul anterior
O îngrijitoare a scăpat de judecată în Italia după ce bătrânul a murit. Era acuzată că l-a înșelat de bani
Articolul următor