Regatul Unit a înregistrat, pentru prima oară, peste 100.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în 24 de ore, în condițiile în care varianta Omicron devine dominantă și se răspândește cu viteză în această țară, relatează Euronews.
Foto: Profimedia
Pe lângă faptul că este vorba de un nou record de infectări, numărul de cazuri a crescut cu aproape 60% în săptămâna trecută față de săptămâna de dinainte, transmite digi24.ro.
Expertul medical șef pentru Anglia a avertizat că Omicron va crește puternic numărul de infectări din cauza contagiozității sale.
Totuși, deși numărul de cazuri crește accelerat de aproape două săptămâni, prim-ministrul britanic a refuzat să impună noi restricții, însă spune că urmărește situația „în fiecare oră”.
Între timp, însă, guvernul autonom al Țării Galilor a anunțat închiderea cluburilor de noapte începând din 26 decembrie și limitarea grupurilor în spații publice la cel mult șase persoane.
În toate spațiile publice, distanțarea socială de cel puțin doi metri va deveni obligatorie.
La evenimente la interior nu vor putea participa decât 30 de persoane, iar pentru cele la exterior, limita este de 50 de persoane.