Marea Britanie a ajuns la aproape 43.000 de decese cauzate de Covid-19 şi este ţara cea mai afectată de coronavirus din Europa, ceea ce ridică mai multe întrebări cu privire la gestionarea crizei de către premierul Boris Johnson, potrivit Reuters.
În Anglia şi Ţara Galilor numărul deceselor se ridică la cel puţin 42.990, a arătat un raport al Reuters, şi include datele anterioare din Scoţia şi Irlanda de Nord, precum şi decese recente din spitalele din Anglia.
Cifrele publicate marţi de Oficiul Naţional pentru Statistică au arătat o imagine sumbră în azilele de bătrâni, mai mult de o treime dintre acestea fiind lovite de noul coronavirus.
Decesele înregistrate în azilele de bătrâni din Marea Britanie au atins 10.000 începând cu 8 mai, deşi creşterea a încetinit în ultimele două săptămâni.
„Decesele în toate mediile, inclusiv în casele de bătrâni scad … Dar trebuie să facem tot ce putem pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili din casele noastre de bătrâni”, a spus un purtător de cuvânt al premierului Johnson.
Datele prezentate confirmă faptul că Marea Britanie se află printre cele mai afectate ţări de pandemie, care a ucis peste 317.000 de oameni în întreaga lume.
sursa: www.mediafax.ro