Marea Britanie se așteaptă la un val uriaș de Covid în luna ianuarie

Marea Britanie ar trebui să se pregătească pentru creşterea ratei de infectare în ianuarie, spun oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au făcut şi o simulare şi se aşteaptă la circa 25-75.000 de decese până la finele lui aprilie 2022, în funcţie de rata de vaccinare.

Cercetătorii britanici anunţă un posibil val major de COVID în luna ianuarie 2022

Momentan, în Anglia, numărul celor infectaţi se dublează la fiecare circa două zile jumătate, asta deşi rata de vaccinare este destul de ridicată.

Unul dintre cercetătători, dr. Nick Davies, consideră că Omicron s-a răspândit rapid şi e posibil să ajungă varianta dominantă de SARS-CoV-2 până la finele anului

„Pe baza celor observate, putem să ne aşteptăm la un val major de Omicron în Marea Britanie”, mai spune medicul.

Scenariul realizat de oamenii de ştiinţă britanici – în cazul în care Omicron se dovedeşte a fi puţin infecţioasă, iar booster-ele sunt eficiente – arată în felul următor, cifrele COVID fiind valabile pentru perioada 1 decembrie 2021 – 31 aprilie 2022: 20,9 milioane de infecţii, 175.000 persoane internate, 24.700 decese.

Celălalt scenariu, mai sumbru ar presupune peste 34 milioane de infectări, circa 500.000 persoane internate şi circa 75.000 decese, notează Mediafax.

Cel mai rău scenariu ar presupune, probabil, introducerea de noi restricţii pentru ca spitalele să nu ajungă iar supra-aglomerate, arată specialiştii. Totuşi, cercetătorii cer autorităţilor să cântărească bine nevoia de a impune restricţii dure, întrucât au un impact asupra sănătăţii mintale şi fizice ale oamenilor.

Ce rămâne sub semnul întrebării este cât de bine îi protejează pe oameni vaccinul anti-COVID şi booster-ele, deşi ultimele studii arată o protecţie ridicată mai ales a dozei booster.

sursa

Ion Paladi revine la Londra și Dublin, alături de ”Lăutarii” și invitații săi speciali, cu două concerte extraordinare! Pe 28 și 29 Martie

Două concerte extraordinare ale îndrăgitului interpret de muzică populară, Ion Paladi, alături de faimoasa orchestră ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, dar și invitați speciali – o seară de neuitat pentru iubitorii folclorului, vor fi susținute La Londra, dar și Dublin, în această lună!

Îndrăgitul artist de muzică populară, Ion Paladi, va susține două concerte extraordinare care vor aduna laolaltă iubitorii muzicii tradiționale românești de pe ambele maluri ale Prutului. Aceste evenimente promit să fie o adevărată sărbătoare a folclorului autentic, cu piese celebre și momente emoționante, într-un cadru deosebit, sub genericul ”Hai, Români, cântați cu noi!”.

Concertele vor avea loc în:

  • Dublin, Irlanda, pe data de 28 martie – Locația: Church of Scientology and Community Centre;
  • Londra, UK, în data de 29 martie – Locația: Troxy.

Ion Paladi, cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru modul în care aduce la viață melodiile tradiționale va interpreta cele mai îndrăgite melodii din repertoriul său, alături de Orchestra Națională ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, dar și invitați de excepție, printre care: Corneliu Botgros, Niculina Stoican, Mioara Velicu, Crustina Spătar, Ionuț Fulea, Nicușor Iordan, Mirela Vaida, Ilie Caraș și Emilia Dorobanțu.

Publicul va avea ocazia să audă melodii care au făcut istorie în muzica populară românească, pline de sensibilitate și autenticitate, iar atmosfera va fi completată de costume tradiționale și momente deosebite de interacțiune cu spectatorii.

Biletele sunt deja disponibile pe platformele de vânzare enjoyevents.uk! Nu ratați ocazia de a trăi o seară de neuitat alături de Ion Paladi, numeroși artiști și de o atmosferă autentică!

Vă așteptăm cu drag la aceste concerte de excepție!

Artistul și-a propus, în acest an, să susțină mai multe concerte alături de Orchestra ”Lăutarii” și Maestrul Nicolae Botgtos, în mai multe orașe, despre care veți afla pe carcurs.

Ciclul tradițional al acestor spectacole, care a început 9 februarie 2020, a fost întrerurpt din cauza pandemiei. Dar vă invităm să revedeți mmomente absolut inedite surprinse în concertul de la Londra.

Ion Paladi a început să cânte de la vârsta de 11 ani, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Care a fost impactul sistemului de plăți instant MIA asupra consumatorilor

La un an de la lansarea sistemului de plăți instant MIA, proiect strategic care marchează o etapă importantă în modernizarea infrastructurii de plăți din Republica Moldova, Banca Națională a Moldovei, face un total al acestuia, scrie mold-street.com.

Implementat pentru a asigura transferuri rapide, sigure și accesibile, MIA a devenit în doar 12 luni o soluție indispensabilă în viața de zi cu zi a consumatorilor, susține BNM.

  • Utilizatori unici: Peste 532.000 de persoane au adoptat MIA în activitățile lor financiare zilnice.
  • Număr de plăți: Peste 5 milioane de tranzacții.
  • Valoarea totală a plăților: Peste 4,8 miliarde de lei moldovenești.

Sistemul MIA permite transferuri instant între toate conturile de plăți, indiferent de instituția financiară, utilizând doar numărul de telefon al beneficiarului, fără a expune date bancare.

Transferurile sunt gratuite până la 10.000 de lei lunar, iar pentru sumele ce depășesc acest plafon, comisioanele nu depășesc 5 lei per tranzacție, indiferent de instituția financiară. 

Potrivit BNM, în primul an de la lansare, MIA a evoluat continuu, adăugând funcționalități menite să simplifice și să accelereze plățile digitale. Aceste inovații contribuie la o experiență de utilizare intuitivă și la o integrare mai largă a sistemului în activitățile financiare zilnice atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri: 

  • Transferuri prin număr de telefon: Utilizatorii pot efectua transferuri instantanee folosind doar numărul de telefon al beneficiarului, eliminând necesitatea introducerii manuale a detaliilor bancare.
  • Solicitări de plată și răspunsuri: Facilitează gestionarea plăților între persoane, permițând utilizatorilor să trimită și să primească bani printr-un simplu mesaj, o funcționalitate utilă pentru împărțirea cheltuielilor sau administrarea datoriilor.
  • Transferuri între persoane prin generarea și scanarea codurilor QR: Simplifică tranzacțiile prin utilizarea codurilor QR, reducând riscul erorilor și protejând datele personale ale utilizatorilor.
  • Transferuri Me2Me: Oferă posibilitatea de a transfera rapid și gratuit fonduri între conturile proprii deschise la diferite instituții financiare, sporind flexibilitatea utilizatorilor în gestionarea resurselor financiare. 
  • Plăți cu cod QR pentru bunuri și servicii: Această funcționalitate a accelerat adoptarea MIA în mediul de afaceri, permițând clienților să efectueze plăți rapide și sigure în cafenele, restaurante, cabinete medicale, agenții turistice etc. oferind o alternativă modernă și eficientă la metodele tradiționale de plată. 

BNM își propune să continue dezvoltarea și extinderea funcționalităților MIA, având două priorități esențiale: 

  • Facilitarea plăților pentru consumatori: Plăți și mai comode și la îndemâna consumatorilor, integrând funcționalități noi și îmbunătățind experiența utilizatorilor.
  • Extinderea acceptării plăților MIA în mediul de afaceri: Extinderea ariei de acceptare a plăților MIA în diverse sectoare de afaceri.

„Nu ne oprim aici și venim cu servicii financiare de calitate și sigure în continuare pentru cetățenii Republicii Moldova. Recent, Republica Moldova a fost acceptată în sistemul de plăți unice în euro – SEPA. În câteva luni, băncile din Republica Moldova vor putea să ofere tranzacții sigure, rapide și la costuri foarte mici către Uniunea Europeană și din UE către Republica Moldova”, afirmă guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Copila din Bălți, dispărută timp de 3 săptămâni, a revenit acasă

Minora de 15 ani din Bălți, căutată cu disperare de rude timp de trei săptămâni, a revenit acasă, informează unica.md cu referire la un anunț al Poliției.

„Tânăra s-a întors acasă vie și nevătămată”, anunță Poliția.

Copila a ieșit de acasă pe data de 22 februarie și dispăruse fără urmă.

Italia: doi tineri români, în vârstă de 22 și 28 de ani, găsiți morți în casă. Care ar fi fost motivul
Articolul anterior
Zodiile care au cele mai puține șanse să se căsătorească
Articolul următor
Close menu