E luptător și tenace. Prin umorul și verticalitatea sa încearcă mereu să le aducă și altora zâmbetul pe chipuri și motivația de a lupta pentru adevăr. Totuși, puțini știu, că în spatele unui om care pare a fi atât de puternic se ascunde o durere pentru care ești nevoit să te resemnezi, iar dacă ai avea puteri magice, ai șterge suferința de pe întreg pământul.
Andrei Bolocan a vorbit în premieră despre tatălui său, care s-a îmbolnăvit în urmă cu mulți ani, despre durerea pe care încă o mai simte, de la vârsta de 16 ani, și sentimentul de recunoștință pentru părinții săi.
,,DESPRE TATA Tatăl meu are două zile de naștere. – Una e în septembrie, așa cum scrie în documentele oficiale. Alta e pe 4 Februarie, așa cum ținem minte doar eu cu mama în mare parte. – La 16 ani, cu hormoni dansând din cap până-n picioare, cu poezii despre primul sărut și dinți care se loveau sub felinarele din parcul central, cu Pentium 2 și Winamp verde toxic – eu îl vedeam pe tatăl meu aproape mort, de nerecunoscut, adus acasă de nenea Tolea vecinul din scara a doua. (…) „Tată, te rog nu pleca. Doamne, te rog ajută-l pe tatăl meu sa trăiască” – Scânceam eu AGNOSTICUL deasupra lui Vasilii Andreici. – De atunci (asta ca să scurtez momentul și să vă fac să mă întrebați „hei, Andrei, când o să publici toată istoria într-o carte autobiografică? noi o vom citi cu drag în liniștea serii, în zbor sau în tren”) de atunci taică-meu e în grija aproape absolută a mamei. – Nu am încetat încă să mă întreb de ce i s-a întâmplat asta lui tata? Care este lecția pe care ar trebui să o învăț? De unde ar trebui să o apuc? Alimentație mai sănătoasă? Mai puțin stres? Mai multă iubire răspândită celor din jur? Ce ar trebui să fac eu ca să nu pățesc ca el? (…) Această postare așadar nu este despre accident vascular cerebral sau despre 15 ani de altfel de tată în viață mea. Nici măcar nu este despre lacrimile și mucii pe care-i șterg acum cât scriu asta. – Această postare e despre cum vreau să-i mulțumesc mamei pe orice cale pentru puterea ei de a duce această cruce. Și vouă pentru că ați citit până aici. Și pentru că țineți pumnii pentru cartea mea :) – Fsio. Merg s-o sun taman pe mama. #LucruriCareNuSeSpun”.
