Mașină, făcută zob la Ungheni. Tânărul avea 22 de ani și se deplasa cu 150 km/h

Municipiul Ungheni a fost cutremurat ieri ca urmare a unui tragic accident rutier în care a decedat un tânăr de 22 de ani.

separator
Potrivit mai multor informații trimise la adresa News.Ungheni.org de către unii martori oculari, tânărul, la volanului unui BMW, se deplasa cu viteză excesivă pe strada Romană, din direcția stadionului municipal.

,,Pentru a reuși la cele 6 secunde până a se aprindă culoarea roșie a semaforului de la intersecția străzii Romană cu Decebal, băiatul a accelerat până la cca 150 km/h. Reușind să treacă de intersecție cu Decebal, a frânat brusc pentru a nu se ciocni cu o altă mașină care staționa la semaforul de la intersecție cu strada Vasile Alecsandri.

În timpul frânării, a virat brusc în dreapta și … a pierdut controlul volanul. Din motiv că avea viteză mare și pierderea controlului autoturismului, s-a ciocnit violent cu un pilon de electricitate. Urmare a ciocnirii, autoturismul s-a deformat, înconjurând practic pilonul de electricitate. Din păcate, tânărul nu a supravețuit tragicului accident”.

Totodată, internauții mai comunciă că ar fi vorba despre Iulian B., care la 5 iulie curent și-a sărbătorit cei 22 de ani.

Ca urmare a tragicului accident rutier, produs în jurul orelor 20:45, a fost necesară intervenit efectivul gărzii Unității salvatori și pompieri Ungheni care au efectuat lucrări de descarcerare a cadavrului conducătorului auto din automobil.

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Gest uimitor de mărinimie! Peste o tonă de produse pentru masa de sărbătoare, adunate la biserica din Ratuș. Acestea vor ajunge la persoane nevoiașe

Gest uimitor de mărinimie! O cantitate record de produse pentru masa de sărbătoare a fost adunată în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde tinerii voluntari s-au mobilizat, sub oblăduirea preotului Ion Marian. Aceștia au strâns circa 1.300 de kg. de produse alimentare, dar și de igienă care vor ajunge la persoanele nevoiașe din Ratuș, Drăsliceni și Logănești.

Îngerașii noștri în acțiune! Captură record! Am strâns sute de zâmbete de la oameni, sute de pachete pline cu bunătate și peste 1300 de kg de bunătăți! Mulțumiri din suflet tuturor oamenilor cu inimă plină de iubire din comuna noastră și din satul Magdacești, care au pășit în ziua Campaniei de Paști, pragul Magazinului Linella din Magdacești!

În această Campanie de sensibilizare oamenilor, au fost mobilizați 20 de voluntari în patru ture câte cinci voluntari! Magazinul Magdăcești ne-a fost gazda noastră! Pentru această organizare a noastră, Directorul unui prestigios Liceu din capitală, s-a alăturat cu încă 50 de pachete cu produse alimentare și de igiena pentru bătrânii noștri!

Produsele au fost sortate și vor fi împărțite de voluntarii noștri în trei sate din comuna noastră! Ratuș, Drasliceni, Loganesti!

Meritul forte pentru această activitate rodnică, revine Misiunii Sociale Diconia căreia îi mulțumim, și Centrului Tinerilor Voluntari ai noștri sunt cei mai harnici! Dumnezeu să ne dăruiască Sărbători luminoase tuturor! Hristos să Învieze în fiecare suflet!”, a scris părintele Ioan Marian într-o postare.

Nu este pentru oară când preotul din Ratuș face gesturi emoționante pentru enoriașii din parohia sa, iar ajutorul penrsoanele nevoiașe sau bătrâni a devenit o tradiție în pragul sărbătorilor.

Localnicii îl susțin și îl sprijină în toate acțiunile pe care le inițiază.

Locuință mistuită de flăcări după ce stăpâna a pornit mașina de spălat și a plecat la cimitir

Nenorocire în ajun de Paște. Casa unei femei din Grigoriopol a fost distrusă parțial de flăcări.

Totul s-a întâmplat pe data de 2 mai, în jurul orei 17:00, atunci când gospodina casei a pus hainele la spălat și a plecat la cimitir, transmite Știri.md cu referire la presa din stânga Nistrului.

În acest moment s-a produs un scurtcircuit și a izbucnit focul. În rezultat, a fost distrusă bucătăria casei.

Pompierii au luptat cu focul timp de 45 de minute pe o suprafață de opt metri pătrați. Incendiul a afectat mobilierul bucătăriei și grinzile din tavan. Ușile și ferestrele erau închise.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Două cazuri de viol pe o populară plajă din Mallorca
Articolul anterior
Medalie de argint, de bronz și trei mențiuni de onoare pentru elevii moldoveni, la Olimpiada Internațională de Matematică
Articolul următor