Măsuri de precauție la vamă: călătorii sunt verificați la coronavirus

La vamă sunt întreprinse măsuri de precauție atât pentru angajați, cât și pentru cetățenii care traverseaza punctele de frontieră. Toți angajații structurilor sunt instruiți privind depistarea manifestărilor clinice ale bolii și raportarea cazurilor către Punctul Focal.

separator
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a convocat o ședință lărgită a Comisiei pentru Situații excepționale și urgențe de sănătate publică.

În cadrul ședinței au fost discutate măsurile de prevenire și control a infecției cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCov), reieșind din situația epidemiologică și răspândirea infecției la nivel global.

Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a informat despre noile recomandări pentru implementare de către statele membre în contextul Regulamentului Sanitar Internațional (RSI). În același context, conducerea ANSP a anunțat despre elaborarea materialelor informative care vor fi distribuite populației, care revin sau pleacă din țară, privind recomandările OMS în timpul călătoriilor.

La fel, a fost elaborat și aprobat un Ordin cu actualizarea definiției de caz pentru supraveghere, diagnosticul de laborator, măsurile de prevenire și control a infecției în instituțiile medico-sanitare, măsurile de pregătire și răspuns la suspecție/confirmare a cazului de boală.

Instituțiile medico-sanitare sunt pregătite și dispun de medicamentele necesare pentru a asigura cu tratament împotriva gripei și infecțiilor respiratorii acute. La necesitate, vor fi reprofilate suplimentar unele secții.

sursa: www.unimedia.info

600.000 de hrivne ascunse în trei genți ale unui șofer de autocar care venea din Federația Rusă. Toată suma i-a fost confiscată

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru control un autocar de model ”Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, transportând pasageri.

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate, și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului vamal al mijlocului de transport și bagajelor, fiind aplicată și tehnica neintruzivă, au fost depistate 3 genți de culoare neagră, în care erau ascunse printre haine mijloace financiare, acestea aparținând unuia dintre șoferi. În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 hrivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.

Cazul copilei de 5 ani abuzată sexual de bunicul său: Procurorii vin cu precizări

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

Învinuitului i se incriminează violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie ( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă învinuitul va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Ploi în toată țara! Când se încălzește vremea

Vremea se încălzește ușor de astăzi. Ziua, temperaturile vor ajunge la +23  grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +9°C. Astăzi, 24 aprilie, cerul va fi noros și se așteaptă ploi în toată țara.

În nordul țării, maximele vor ajunge până la +19 grade, iar noaptea vor coboarî până la +6 grade.

În zona de Centru vor fi până la +20 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +7 grade.

În Sudul țării va fi cel mai cald +23 grade ziua și +9 grade în timpul nopții.

În Capitală termometrele vor indica +21 grade, iar noaptea +8 grade.

Cei mai buni profesori de la UTM, aleși de către studenți, au primit în dar laptopuri
Articolul anterior
Avertizare! Un operator de telefonie mobilă îndeamnă cetățenii să nu răspundă la apeluri din Ciad, Slovena și alte țări
Articolul următor