Echipa Republicii Moldova a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică, desfășurată la Yogyakarta, Indonezia, în perioada 7-15 august 2022.
Medaliat cu bronz este Victor Purice, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din municipiul Chișinău, iar mențiune de onoare a obținut Victor Vorona, elev în cadrul aceluiași liceu.
La Olimpiada Internațională de Informatică au participat 349 de elevi din 88 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi și 2 profesori:
– Veaceslav Guzun, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău
– Victor Vorona, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău
– Victor Purice, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău
– Marian Soltan, elev în clasa a X-a, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, mun. Chișinău
– Sergiu Corlat, magistru în științe exacte, prorector pentru digitalizare, Universitatea de Stat din Moldova
– Igor Bercu, șef Direcția platforme digitale, Agenția de Guvernare Electronică.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Informatică pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare îi felicită pe elevii olimpici, profesorii și părinții acestora, dorindu-le succese în continuare.