Medicii din Chișinău susțin că îi afectează enorm indiferența oamenilor și nerespectarea măsurilor de protecție anti-Covid

Medicii de la Serviciul de Urgență, primii care acordă ajutorul medical bolnavilor de Covid, au ajuns la limita epuizării, însă continuă să lupte pentru viața fiecărui pacient.

separator

Medicul Natalia Catanoi, din cadrul Echipei de Reanimare a Centrului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, spune, într-un interviu pentru Radio Chișinău, că în această perioadă de pandemie, cel mai mult îi afectează pe medici indiferența oamenilor față de pericolul infectării cu noul Coronavirus și nerespectarea măsurile de protecție individuală.

– Ce s-a schimbat în activitatea Dumneavoastră de când s-a început pandemia de COVID-19? Cum era până la pandemie și cum este acum?

– Acum s-a mărit numărul de solicitări și pacienții sunt în stare destul de gravă. Dacă până la pandemie acordai ajutor medical unui pacient inconștient, în comă, și-l ventilai destul de ușor, acum din cauză că plămânii sunt foarte afectați și chiar dacă pacienții sunt conectați la aparate de ventilație artificială, este destul de dificil sa-i ventilezi.

Trebuie preparate speciale pentru sedare și analgezie. Aceasta ia timp. Este epuizant, deoarece lucrăm în costume de protecție care sunt destul de sufocante. Este foarte cald în ele, cu mască, cu ochelari care transpiră, vizieră deasupra. Este destul de dificil de lucrat.

– De ce pacienții se află în stare mai gravă acum? Se adresează mai târziu la medic sau nu acordă atenție primelor simptome?

– În primul rând, oamenii nu au grijă de ei. Dacă noi, medicii, știm că este o stare destul de grăvă și această boală poate să se agraveze într-un timp foarte scurt și să ajungă pacientul în stare foarte gravă, oamenii nu conștientizează aceasta.

Și în primul rând nu se protejează. Ei cred că este o viroză simplă și ajung la noi a două, a treia zi, deja, când este târziu. Ajung cu pneumonie și situația este mult mai gravă și medicația este cu totul alta.

– Săptămâna trecută am avut un record de noi cazuri de infecție cu COVID-19. Munca Dumneavoastră a fost mai solicitantă în această perioadă?

– Toți colegii au lucrat până la epuizare. După datele pe care le avem așteptăm și în următoarele zile că o să fie un număr mai mare. Dacă vă uitați afară, sunt grupuri mari de oameni care nu respectă regulile de protecție.

Stau câte cinci, șase sau chiar mai mulți și, respectiv, unul de la altul se infectează. Așteptăm un număr mai mare de infecții și echipajele de urgență sunt destul de epuizate.

Și este păcat, pentru că oamenii solicită ambulanța nu numai la infecții cu COVID-19, dar orice pacient este acum suspect COVID.

Mergem la locul solicitării în echipamentul de protecție și unii oameni sunt destul de agresivi, ne spun că nu sunt bolnavi cu COVID-19, de ce ați venit așa îmbrăcați? Încerci să le explici, iar când le spui că ei să nu se infecteze de la noi, numai atunci se liniștesc.

– Ce credeți despre oamenii care nu respectă regulile de protecție individuală?

– Uneori mă gândesc că oamenii, poate că într-adevăr nu cred că există această infecție și că această infecție este destul de gravă. Poate ar fi bine, ca pe lângă faptul că se amendează, să le solicităm să ne ajute.

Poate sunt oameni care vor să fie voluntari la Serviciul de Urgență și dacă nu cred că există așa boală, să vină pe o zi cu noi, împreună, îmbrăcați în echipamente de protecție și să ne ajute.

– În aceste trei luni de când ne luptăm cu pandemia de COVID-19, au fost cazuri care v-au marcat cumva?

– Toți pacienții care sunt infectați cu COVID-19 când îi vezi că se sufocă, că nu are aer, și îi dai oxigen, și în dai medicație, și vezi că starea absolut deloc nu se schimbă, chiar te afectează și psihologic. Te doare inima și sufletul când vezi că este tânăr și că nu poți să-l ajuți.

– Care este cea mai mare frică a Dumneavoastră în această perioadă?

– Cea mai mare teamă este ca să nu ne infectăm familia sau părinții. Eu, personal, de când s-a început pandemia nu am fost să-mi văd mama. Și este destul de dureros.

Eu știu că ea are diabet zaharat și dacă se va infecta va fi destul de grav. Este, într-adevăr, o teamă mai ales că și soțul meu, la fel, lucrează cu pacienții cu COVID și ne este dificil pentru ambii.

sursa: www.radiochisinau.md

Lacrimi și durere la Bălți: Fetița de 8 ani, ucisă de un șofer beat, a fost condusă pe ultimul drum

Fetița de 8 ani, ucisă în accidentul cumplit de la Bălți, este condusă astăzi pe ultimul drum. Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei victimei, scrie newtv.md

„Astăzi, Bălțiul o petrece pe ultimul său drum pe Polina, o fetiță de 8 ani, a cărei viață a fost curmată din cauza iresponsabilității criminale a unui șofer beat. Ca tată, ca om, ca primar, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt acum rudele fetei. În numele întregului oraș, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă sprijini în aceste zile dificile. Această tragedie trebuie să fie un apel pentru noi toți: să oprim iresponsabilitatea. Justiția trebuie să fie cât mai severă în astfel de cazuri, iar fiecare dintre noi nu trebuie să fie indiferent. Nu putem accepta ca șoferii beți să continue să pună în pericol viețile copiilor noștri”, a menționat edilul de Bălți.

Accidentul s-a produs pe 6 ianuarie, în ajun de Crăciun, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din Bălți. Șoferul unui Porsche, în vârstă de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului, astfel a lovit un taxi care circula regulamentar. În urma impactului, Porscheul a fost proiectat într-un Mitsubishi. Poliția a stabilit că șoferul Porsche-ului era beat la volan. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.

În urma accidentului, fetița de 8 ani, pasageră în taxi, a murit. Mama copilei, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme.

Carburanții devin tot mai scumpi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru mâine, 10 ianuarie, scrie safenews.md.

Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 23,84 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 20,64 lei.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu 33 de ani la benzină și cu 22 de bani la motorină.

Un bărbat a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă un incendiu izbucnit în propria locuință

Un bărbat a primit arsuri în urma unui incendiu în satul Baurci din raionul Căușeni. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 8 ianuarie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:21. Potrivit informațiilor, arderea s-a produs într-o casă de locuit. Pentru stingerea incendiului au ajuns două echipe de pompieri. La fața locului, angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins tavanul locuinței și antreul. Incendiul a fost lichidat către ora 17:14. În urma incendiului, au ars parțial bunurile materiale, tavanul și 60% din acoperișul antreului, iar proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a primit arsuri la ambele mâini, încercând să stingă flăcările cu forțe proprii până la intervenția salvatorilor.

Potrivit cercetărilor efectuate de specialiști la fața locului, cauza cea mai probabilă a izbucnirii incendiului ar fi un scurtcircuit la frigider. Cauza exactă și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 22 de situații de risc.

În Moldova, cel puțin 24 de farmaciști s-au infectat cu Covid-19
Articolul anterior
Președintele Vladimir Putin și-a instalat un tunel de dezinfecție pentru toți cei care intră în casa sa
Articolul următor