Medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe corpul neînsuflețit al fetiței de 4 ani, dispărută aseară în satul Bahmut

Medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe corpul neînsuflețit al fetei de 4 ani care a dispărut aseară în satul Bahmut. Expertiza medico-legală urmează să arate care a fost cauza exactă a decesului, scrie tvrmoldova.md.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a declarat pentru IPN că oamenii legii examinează mai multe ipoteze, inclusiv înecul în canalul în care a fost depistată copila sau hipotermia.

Corpul copilului a fost îndreptat la expertiză.

Fata de 4 ani din satul Bahmut, raionul Călărași, ar fi ieșit din ogradă în jurul orei 13.00, iar oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 18.00.

În căutări s-au implicat polițiști cu câini de serviciu și drone, dar și voluntari.

Căutările au continuat și pe parcursul întregii nopți. În această dimineață fata a fost găsită fără suflare într-un canal de scurgere din localitatea Cornești, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de casă.

Steagul Ucrainei, arborat pe clădirea Delegației UE la Chișinău

Delegația Uniunii Europene la Chișinău a arborat steagul Ucrainei pe clădirea sediului UE la Chișinău.

Steagul Ucrainei, arborat pe clădirea Delegației UE la ChișinăuFoto: European Union in the Republic of Moldova/Facebook

Potrivit Delegației, gestul vine să sprijine rezistența și curajul Ucrainei.

„Astăzi, ca și în oricare altă zi, suntem solidari cu Ucraina, marcând doi ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Reflectând la această zi, ne amintim cum, în ziua în care a început războiul în 2022, poporul Moldovei a dat dovadă de un extraordinar simț de solidaritate. Moldovenii și-au deschis inimile și ușile în fața celor care fugeau de războiul din Ucraina, demonstrând un adevărat spirit de compasiune și umanitate. Astăzi, steagul ucrainean este un simbol al curajului. Ucraina va învinge, iar Europa îi va fi alături la fiecare pas din această luptă”, se arată în mesajul Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.

Amintim că astăzi, 24 februarie, se împlinesc doi ani de război în Ucraina.

Prețul gazelor naturale în Europa se prăbușește

Indicele olandez TTF de referință pentru prețurile europene ale gazelor naturale a înregistrat o scădere semnificativă în februarie 2024, coborând sub 25 EUR/megawatt-ora (MWh), atingând niveluri care nu au mai fost observate în timpul verii și marcând o scădere abruptă de peste 50% față de aceeași perioada a anului trecut, relatează Euronews.

Această tendința descendența este influențată de o combinație de factori climatici și economici, inclusiv temperaturi mai ridicate decât media în întreagă emisfera nordică și o scădere notabilă a cererii de gaze naturale, atât la nivel industrial, cât și casnic.

O iarnă blanda, în special în Franța și Germania, care se confruntă cu a patra cea mai caldă iarnă din ultimii 34 de ani, a contribuit la scăderea cererii de încălzire.

În prezent, nivelurile de stocare a gazelor naturale în Europa se află la noi maxime sezoniere în ultimii cinci ani, rezervele de gaze ale UE fiind de 65,9%, cele ale Germaniei de 71,56%, ale Italiei de 60,3% și ale Franței de 51,3%, potrivit datelor din inventarul agregat al depozitelor de gaze (AGSI) al Gas Infrastructure Europe (GIE).

O încetinire globală a activităților de producție începând cu anul 2022 a avut un impact semnificativ asupra cererii industriale de gaze, în special în Europa.

Doi moldoveni, răniți într-un accident rutier în Ungaria

Doi moldoveni au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc vineri, 23 februarie, pe o şosea din Ungaria.

Ungaria: Doi moldoveni, răniţi într-un accident rutier. Precizările MAEImagine simbol

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Filip Cojocaru, accidentul rutier s-a produs pe drumul principal din direcția Ártánd spre Berettyóújfalu, în districtul administrativ Hajdú-Bihar, transmite Publika.press.

Ambasada Republicii Moldova la Budapesta s-a autosesizat și a solicitat informații de la autoritățile maghiare referitor la circumstanțele producerii accidentului. 

Autoritățile locale au informat misiunea noastră diplomatică că printre cetățenii Republicii Moldova nu sunt decedați.

Conform autorităților, cei doi moldoveni au suferit răni ușoare şi li s-a oferit toată asistența necesară.

Agenția Servicii Publice va elibera acte de identitate și în ziua alegerilor locale generale
Articolul anterior
Un tânăr moldovean s-a prezentat pentru a face o plângere la o secție de poliție din Italia având asupra sa acte de identitate false
Articolul următor