Dmitri Medvedev, unul din principalii propagandiști ai lui Putin, critică pe Telegram dorința Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Medvedev avertizează că Rusia ,,nu va sta cu mâinile în sân” deoarece în Transnistria trăiesc circa 220 de mii de cetățeni ai Rusiei, transmite hotnews.ro.
„Moldova se află într-o coadă lungă, care durează de zeci de ani, pentru a adera la UE. Bună scăpare! Dar cineva vrea mai repede.
De aceea, devine mult mai actuală cealaltă cale de obținere a statutului de membru al Uniunii Europene: crearea noii Românii Mari (România Mare)”, spune fostul președinte rus care acuză politicienii români că fac de multă vreme „dansuri politice în jurul Moldovei”.
„Prima ședință comună din istorie a parlamentelor moldovean și român s-a încheiat cu deputații dansând și ținându-se de mână. Arăta foarte amuzant. Dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, avertizează oficialul rus.
Medvedev consideră că oficialii de la București, instigați de „integratorii” de la Bruxelles, „nu pot fi deranjați de ideea recreării proiectului României Mari îngropat de Armata Roșie în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.
„În ultima vreme, aceștia își intensifică în mod deschis eforturile multiforme de absorbție „legală” a Republicii Moldova. Iar din partea Bucureștiului, nici măcar nu se pune problema unificării „popoarelor frățești” într-o entitate statală.
Autoritățile române percep cu aroganță spațiul dintre Nistru și Prut ca fiind provincia lor „temporar separată”.
Nu este de mirare că mai mult de jumătate din societatea moldovenească respinge categoric anschluss-ul impus din exterior.
Majoritatea absolută a locuitorilor din Transnistria nu doresc să vadă drapelul românesc, care este ferm asociat cu durerea și suferința din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.”, spune Medvedev.