În urmă cu 20 de ani, pe 31 august 1997, moartea prematură a Prințesei Diana a înduderat întreaga planetă. O săptămână de doliu public, de la anunțul decesului, a culminat cu înmormântarea oficială la Westminster Abbey, la doar șase zile după accidentul tragic de mașină care a luat viața ,,Prințesei Inimilor”.
Douăzeci de ani mai târziu, înmormântarea Prințesei Diana rămâne una dintre cele mai vizionate evenimente de televiziune din istorie. Se estimează că la nivel mondial, 2,5 miliarde de persoane au vizionat funeraliile iubitei printese, iar un milion de oameni au străbătut străzile Londrei pentru a-i aduce un ultim omagiu.
După ce a decedat la Spitalul Pitie-Salpetriere din Paris, corpul Dianei a fost dus la baza Royal Air Force. Prințul Charles, alături de surorile Dianei, Lady Jane Fellowes și Lady Sarah McCorquodale, i-au însoțit trupul înapoi, din Franța, pe 1 septembrie 1997.
Sicriul, drapat într-un drapel Royal Standard, a primit o scurtă procesiune de către vameșii de la Royal Air Force. Mai târziu, a fost plasat într-o jafă, înainte de a fi condus la un mortuar nedezvăluit. În seara de dinaintea funeraliilor, corpul neînsuflețit al Prințesei a fost dus la Palatul Kensington. Prințul Charles, prințul William și prințul Harry au însoțit cortegiul funerar, la fel ca și reprezentanții numeroaselor organizații de caritate cu care a lucrat Diana.
Serviciul memorial al prințesei Diana a fost o înmormântare ceremonială regală, nu o înmormântare de stat. Sicriul a fost îmbrăcat cu steagul Royal Standard și a fost decorat cu crini albi.
Imaginea cu prințul Harry, de 12 ani, la funerariile mamei sale a rămas în istorie. Doar recent, Harry, de 32 de ani, și-a reamintit oroarea experienței, spunând că nici un copil nu ar trebui să treacă prin ceea ce a trăit el la momentul resprectiv.
La funerariile Prințesei Diana au participat membrii familiei regale și familiei Spencer, politicieni, celebrități, prieteni și colegi de la numeroase organizații de caritate: premierul britanic Blair, Hillary Clinton, Nicole Kidman, Tom Cruise, Tom Hanks, Elton John, soțul său David Furnish, George Michael, Steven Spielberg, Sting și Trudi Styler, Diana Ross, omul de afaceri Richard Branson, Donatella Versace, Karl Lagerfeld, Anna Wintour și mulți alții.
Primul imn a fost ales de către prințul William, care l-a ales pentru că era preferat de mama sa, potrivit BBC la acea vreme. Prietenul ei, Elton John, a interpretat apoi o versiune reluată a hitului său din 1973 Candle in the Wind, o melodie scrisă inițial despre Marilyn Monroe, dar care a fost asociată cu prințesa încă de atunci.
Înmormântarea a fost o afacere privată, numai cu familia Spencer, prințul Charles, William și Harry.
Diana a fost pusă să se odihnească pe o insulă, în mijlocul unui lac, din locurile unde se juca când era copil.
Ea a fost îmbrăcată într-o rochie neagră cu mâneci lungi, de Catherine Walker, unul dintre designerii ei preferați. Rozariul pe care Maica Teresa i l-a dat cu doar două luni înainte de moartea ei, a fost prins în mâna prințesei.
Locația finală are un mic templu, împreună cu o statuie comemorativă la intrare. La începutul verii, Ducele și Ducesa de la Cambridge, copiii lor Prince George și Prințesa Charlotte și prințul Harry au participat la un serviciu memorial privat, cu familia Spencer, pentru a comemora cea de-a 20-a aniversare a morții Dianei.
Astăzi, o statuie în onoarea Prințesei Diana, va fi dezvăluită public la Palatul Kensington. „Au trecut douăzeci de ani de la moartea mamei noastre și a sosit timpul să recunoaștem impactul său pozitiv în Marea Britanie și în întreaga lume cu o statuie permanentă”, au declarat, la începutul acestui an, Prințul William și Prințul Harry. „Mama noastră a atins atât de multe vieți, sperăm că statuia îi va ajuta pe toți cei care vizitează Palatul Kensington să reflecteze asupra vieții și moștenirii ei”.
/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */
ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });