Potrivit presei, nepotul Regelui Mihai s-a căsătorit civil în luna august, atunci când și-a cerut iubita de soție. Nicholas de Roumanie Medforth Mills și românca Alina Maria Binder, de 29 de ani, sunt oficial soț și soție. Acest lucru, potrivit protocolului regal, le-a permis celor doi să participe împreună la funeraliile Regelui Mihai. Nepotul ultimului monaj român a publicat un prim mesaj după funeraliile Majestăţii Sale.
Fostul principe Nicholas a fost în prim-plan atât la Aubonne, când s-a declanşat scandalul în sânul Familiei Regale, cât şi la funeraliile din România, când a fost înconjurat de simpatia populară, în ciuda răcelii cu care a fost tratat inclusiv în ziua înmormântării bunicului său când prezenţa i-a fost interzisă atât în Trenul Regal, cât şi la parastas.
Cu toate acestea, Nicholas Medforth-Mills, care îşi spune Nicholas de Roumanie, a reuşit să devină şi mai popular, având-o alături şi pe partenera sa de viaţă, Alina, comunică okmagazine.ro.
Ieri, acesta a transmis un prim mesaj după funeraliile regale, fiind singurul care i-a transmis mulţumirile sale organizatorului ceremoniilor dedicate Regelui, generalul Gelaledin Nezir.
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile deosebite și mesajele transmise în aceste zile de doliu și de despărțire de cel care a fost bunicul meu, Regele Mihai I. Este o pierdere imensă pentru noi toți dar mai presus de aceasta, este o onoare că l-am avut printre noi. Bunicul meu, Regele nostru, a fost pentru noi toți un model și un simbol de loialitate, generozitate şi modestie. Va avea mereu un loc de cinste în sufletul neamului românesc. Doresc să îi mulțumesc de asemenea domnului General Nezir și tuturor celor implicați în onorarea memoriei Regelui Mihai I, Regele nostru, pentru devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în organizarea funeraliilor. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Principele Nicolae a afirmat prin intermediul avocatului său că este decis să-și recupereze titlul regal după ce în anul 2015 a fost înlăturat de la succesiune de către casa reagală din motive neclare.