Mesajul Mitropolitului Vladimir în ajunul Paștelui: Pacea şi bucuria, izvorâte din minunea Învierii, să cuprindă întreaga umanitate

În ajunul Învierii Domnului, Mitropolitul Moldovei Vladimir, a adresat un mesaj creştinilor ortodocşi. În Pastorala de Paşte, ierarhul a menționat că Învierea Mântuitorului aduce lumii întregi pacea şi bucuria și i-a îndemnat pe credincioși să înmulțească Pacea lui Hristos.

Mitropolitul Vladimir: Dumnezeu să binecuvânteze familia moldavă! -  Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"

„Preasfințiți ierarhi, Preacucernici preoți şi diaconi, Cuvioși monahi şi monahii, Iubiţi credincioși, vestitori ai Învierii,

Hristos a Înviat!

Slăvita sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne amintește an de an, că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat și S-a făcut om, ca să-l elibereze pe om din robia morții și să-l reîntoarcă la Ziditorul și Părintele Său, restabilindu-l în starea de fiu și moștenitor al Împărăției Sale.

Calea de revenire o indică Hristos prin Sine Însuși: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Altă cale nu există. Ca să ne împărtășim de Viața pe care Hristos, Biruitorul morții, o dăruiește „din belșug” (Ioan 10, 10), trebuie să trăim în Adevărul Lui, nu al lumii. Dacă trăim după adevărul lumii nu putem fi decât fii ai lumii. Fii ai lui Dumnezeu devenim prin trăirea în Lumina Adevărului Învierii Fiului lui Dumnezeu, iar lumea va fi vădită de păcat și va fi judecată (Ioan 16, 8).

Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât din Sânurile Tatălui și de pe „Tronul Slavei Împărăției Sale” (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur) și a adus Împărăția Sa în lume. Nu este din lume, ci a adus-o El în lume, ca lumea să se mântuiască prin El (Ioan 3, 17).

Nu a venit cu război contra lumii și nici nu a cucerit vreun oraș pentru a așeza acolo capitala Împărăției lui Dumnezeu, ci a venit smerit, chemând la pocăință și toți câți „iubesc Lumina” și „lucrează adevărul, vin la Lumină” (Ioan 3, 21), iar El așează Tronul Împărăției Sale chiar înăuntrul lor, în inima lor.

Tot cel ce vrea să fie cetățean al Împărăției trebuie să se “altoiască pe El, prin asemănarea cu El” (Romani 6, 5). Nimic nu ne aseamănă mai mult cu Hristos, decât dacă avem dragoste între noi, așa cum ne-a lăsat El poruncă. Nimeni în lumea aceasta n-a vorbit atât de frumos despre Iubire precum El și totuși lumea L-a urât mai mult decât pe oricine. El însă a primit a fi răstignit pentru lume și a oprit chiar războiul pornit în apărarea Lui. În grădina Ghetsimani, când Simon-Petru și-a scos sabia, și a lovit pe cel ce venise să-L aresteze, s-a început poate unicul război ce s-ar fi putut numi sfânt, odată ce era pentru apărarea Celui Sfânt, dar El, Iisus „Dumnezeu Tare, Biruitor, Domn al Păcii” (Isaia 9, 5) l-a oprit, căci voiește ca-n inima adevăraților Săi ucenici să aibă loc doar pacea Lui cea sfântă.

“Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27).

Iubiții mei, să înmulțim Pacea lui Hristos în inimile noastre și “atunci vom fi părtași şi ai Învierii Lui” (Romani 6, 5).

Învierea Mântuitorului aduce lumii întregi pacea şi bucuria. Hristos Cel Înviat nu a găsit un cuvânt mai potrivit pentru a-l adresa Femeilor Mironosiţe în dimineaţa Învierii, decât: “Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9), iar Apostolilor le-a rostit cuvânt plin de nădejde: “Pace vouă!” (Luca 24, 36).

Pacea şi bucuria, izvorâte din minunea Învierii să cuprindă întreaga umanitate.

În această zi de Sărbătoare a sărbătorilor “să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; să zicem “fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere”, astfel încât, cum ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gura de Aur în ziua aceasta, “să intrăm toţi în bucuria Domnului nostru”.

Drept-măritori credincioşi,

Învierea din morţi a Celui răstignit să ne ajute de a rămâne tari şi uniţi întru dreapta credinţă, aşa cum ne învaţă marele Pavel Apostolul: “Să aud despre voi că staţi statornici într-un Duh, împreună luptându-vă într-un suflet, pentru credinţa Evangheliei” (Filipeni 1, 27).

Vestindu-vă bucuria de netăgăduit a Învierii lui Hristos, vreau să vă ştiu pe toţi fiii şi fiicele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, atât cei din ţară, cât şi cei plecaţi departe de Patrie şi Neam uniţi spiritualiceşte, “ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare” (Filipeni 2, 2).

Hristos a Înviat!

Adevărat a Înviat!”.

O fetiță de 4 ani a murit după ce a mâncat macrou congelat, iar bunica a făcut infarct când a auzit și a murit și ea

O fetiță de 4 ani dintr-o localitate din județul Călărași, România, a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat cumpărat de la magazinul din sat. Bunica, care era internată în spital după ce i s-a făcut și ei rău după masă, a făcut infarct și a murit și ea când a primit vestea despre decesul nepoatei, spune Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Tragedia s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 8:30. Familia a sunat la 112 întrucât fetița de 4 ani era în stare de inconștiență. A fost dusă la spitalul județean, a fost intubată, însă, în cele din urmă, a murit. Trei ore mai târziu, familia a sunat din nou la 112, pentru că și bunicilor li s-a făcut rău. Bunica în vârstă de 55 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul din Oltenița. Din păcate, și bunica a murit. Rudele spun că starea lor de sănătate s-a deteriorat după ce au mâncat pește macrou congelat cumpărat de la magazinul din sat. DSP face acum o anchetă epidemiologică pentru a afla ce s-a întâmplat. O altă anchetă a fost începută de Direcția Sanitar-Veterinară. De asemenea, Poliția a fost sesizată în acest caz și este așteptat rezultatul necropsiei fetiței. Sebastian Hotca, șeful ANPC, a spus că și instituția pe care o conduce va face verificări: „Noi am adresat niște avertismente către consumatori în perioada Floriilor, în care se consumă pește, cu privire la calitatea produselor… În acest caz vom face verificări pentru a stabilit dacă operatorul economic a desfășurat o activitate autorizată, dacă are condiții de depozitare și comercializare a peștelui în conformitate cu prevederile legale”.

Ministerul Sănătății a precizat: „În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de toxiinfecție alimentară, fiind posibil incriminat peștele consumat în cursul zilei de duminică. La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii și 6 adulți, produsele consumate au fost numeroase (pește, ceafă porc, mici, cârnați porc, coaste porc, gogoși). Grețuri și vărsături au avut doar fețița de 4 ani și bunica acesteia. Tabloul clinic al fetiței poate fi asociat eventual cu o intoxicație alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecțiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilație atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veștii că fetița a decedat și nu a putut fi resuscitată. Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces”.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră și bunica sa, de 59 de ani, au fost preluate de la domiciliu cu o ambulanță și transportate la două unități spitalicești diferite, unde, ulterior, au decedat. Având în vedere gravitatea faptelor sesizate, a fost constituită o echipă operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, fiind întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, cu privire la împrejurările în care a survenit decesul. De asemenea, la cercetarea la fața locului au participat reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare Călărași și ai Direcției de Sănătate Publică Călărași. În prezent, sunt efectuate cercetări cu privire la stabilirea situației de fapt”, a transmis Poliția.

Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina

Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk, într-un mod asemănător cu Avdiivka, este probabil o chestiune de timp, spune adjunctul serviciilor militare de informații, generalul Vadim Skibitski, într-un interviu pentru The Economist, potrivit The Kyiv Post citat de digi24.ro.

Acesta vorbește și despre un plan al rușilor în trei pași pentru a destabiliza Ucraina. „Nu astăzi sau mâine, desigur, dar totul depinde de rezervele și proviziile noastre”, a adăugat generalul, în legătură cu asediul localității Ceasiv Iar, pe care rușii încearcă să o cucerească. Forțele ruse și-au mutat atenția către Ceasiv Iar, un oraș-cheie care poate deschide calea către noi progrese în regiune, după ce au capturat Avdiivka în februarie.

Ucraina se confruntă, de asemenea, cu o situație dificilă în apropierea satului Ocheretyne, un sat aflat la aproximativ 15 kilometri nord-vest de Avdiivka, unde trupele Moscovei au reușit să creeze o breșă. Skibitski crede că principalul obiectiv al Rusiei este să captureze restul regiunilor Donețk și Lugansk. Privind mai departe, Kremlinul se pregătește probabil pentru o ofensivă în jurul nord-estului regiunilor Sumî și Harkov. Asta s-ar putea întâmpla la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, a sugerat Skibitski.  Grupul de forțe ruse din jurul graniței Oblastului Harkov are în prezent 35.000 de oameni, dar urmează să se extindă la 50.000-70.000 de soldați, potrivit generalului. Deși acest lucru nu este suficient pentru a captura un oraș important, ar putea fi suficient pentru sarcini mai mici. „O operațiune rapidă pentru a intra și a ieși: poate. Dar o operațiune de a lua Harkov, sau chiar orașul Sumî, este altceva”, spune Skibitski.

Mai va fi o lună cheie, deoarece Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina, a spus generalul. Prima parte se referă la presiunea militară. Chiar dacă SUA au aprobat în cele din urmă un proiect de lege de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, probabil că va dura câteva săptămâni înainte ca aceasta să aibă un impact asupra câmpului de luptă, oferind Rusiei timp să continue ofensiva. A doua fază este o campanie de dezinformare care vizează subminarea conducerii ucrainene și impulsul de mobilizare. Mulți observatori au criticat eforturile întârziate ale Kievului, care au dus la un deficit de trupe, dar țara a adoptat în cele din urmă un proiect de lege pentru mobilizare în aprilie.

Skibitski a recunoscut că situația personalului militar s-a îmbunătățit oarecum din decembrie 2023, dar a spus că această criză de soldați este departe de a se termina. Al treilea pas, Rusia va încerca să izoleze Ucraina la nivel internațional. Încrederea în SUA a fost zdruncinată de întârzierea de aproape șapte luni în adoptarea proiectului de lege, iar o posibilă victorie a lui Donald Trump la viitoarele alegeri prezidențiale din noiembrie face perspectivele de viitor și mai incerte. Potrivit lui Skibitski, principalul factor necunoscut este Europa și dacă va fi capabilă să-și intensifice producția de apărare pentru a ajuta Ucraina și a împiedica alte agresiuni rusești. Privind posibilul sfârșit al războiului, ofițerul de informații consideră că doar victoriile pe câmpul de luptă nu ar fi suficiente. Chiar dacă Ucraina reușește să împingă forțele ruse la granițele sale, războaie ca acesta trebuie să se încheie în cele din urmă prin tratate, a spus el. Ambele părți concurează acum pentru „cea mai favorabilă poziție”, dar orice discuții reale pot începe cel mai devreme abia în a doua jumătate a anului 2025, a estimat generalul. Skibitski crede că până atunci și Rusia se va confrunta cu provocări semnificative, deoarece producția de arme va atinge un platou până la începutul anului 2026 din cauza lipsei de materiale și personal.

Scopul Rusiei în 2024 este să ocupe complet regiunile Donețk, Lugansk și, dacă este posibil, Zaporojie, a declarat și comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei Oleksandr Pavliuk pentru revista Times. Probabil că Rusia încearcă să ocupe cât mai mult teritoriu posibil înainte ca impactul ajutorului american să se simtă pe câmpul de luptă. Ceasiv Iar rămâne una dintre țintele cheie ale Rusiei, deoarece ar putea facilita progrese suplimentare către orașele din apropiere Kostiantynivka, Kramatorsk și Sloviansk.

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Creatoarea de modă Mary Quant a murit la 93 de ani. Celebră pentru promovarea fustei-mini, a redefinit moda anilor ’60
Articolul anterior
Un jurnalist rus riscă până la zece ani de închisoare, din cauza unor postări pe Telegram
Articolul următor