Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia de învestire a ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, și ministrei Mediului, Rodica Iordanov

PreședintaMaia Sandu a participat la ceremonia de învestire a ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, și ministrei Mediului, Rodica Iordanov. ,,Vreau să le mulțumesc colegilor care au plecat pentru efort și sacrificiu. Știu că toată lumea a muncit onest. Știu că a fost greu. Nu e ușor să-ți asumi instituții aproape nefuncționale, după ani de subminare a statului și după decenii de politici proaste de angajare, promovare și motivare a personalului”, a declarat Maia Sandu.

,,În acest an, Guvernul a trebuit să facă față multor provocări fără precedent. Guvernul a reușit să mobilizeze resurse, inclusiv cu sprijin extern, pentru a ajuta oamenii cu venituri mici în această perioadă dificilă. Criza provocată de războiul din Ucraina a lovit în bunăstarea fiecărui cetățean. A creat greutăți, a pus în pericol stabilitatea economică și socială, securitatea și chiar viitorul țării noastre.

Impactul acestei crize este atât de sever încât înlăturarea în totalitate a efectelor sale depășește resursele noastre. În același timp, modul în care guvernul a reușit să mobilizeze finanțare, să ofere programe de sprijin pentru cetățeni, să ajute refugiații ucraineni și să asigure stabilitatea în țară este o realizare nu mică.

Dar aceste provocări vor continua, altele noi deja apar, iar cele fundamentale încă trebuie soluționate. Noi nu suntem aici doar pentru a stinge incendii. Suntem aici pentru a pune țara pe făgașul cel drept. Trebuie să reușim să obținem progres substanțial în transformarea țării într-o democrație viabilă, bazată pe stat de drept și cu instituții funcționale – care să lucreze în interesul tuturor cetățenilor. Trebuie să reușim să punem bazele unei economii sănătoase. Nu putem să ne ocupăm doar de crize, lăsând lucrurile strategice pe mai târziu. În această luptă suntem contra cronometru.

În continuare avem decizii îndoielnice ale unor instituții publice. Corupția și interesele de grup nu sunt nici pe departe înfrânte în Republica Moldova. Vedem exemple de hărțuire a businessului, inclusiv de către procurori, dar și de alte instituții publice. În lupta împotriva corupției sistemice, vedem în continuare investigații care par a fi selective.

Avem nevoie de acțiuni mai ferme în soluționarea acestor probleme, în investigarea grupărilor criminale care au capturat statul în trecut, în sechestrarea bunurilor acestora. Aceste grupări NU pot fi lăsate să submineze în continuare stabilitatea și securitatea țării.

De asemenea, politicile de redresare economică trebuie să meargă dincolo de acordarea ajutoarelor. Nu avem cum să scoatem țara din sărăcie dacă nu vom crea condiții favorabile pentru dezvoltarea economică. Nu o să avem cu ce plăti pensii, indemnizații, compensații, ajutoare sociale și altele asemenea, dacă nu vom crește economia.

Businessul trebuie să respecte legea ca toți ceilalți, să plătească impozite și să nu practice munca la negru. Dar businessul este cel care creează locuri de muncă, achită taxe din care finanțăm plățile sociale, educația, sectorul de sănătate, investițiile în infrastructură și multe altele. Businessul trebuie respectat și susținut, nu hărțuit sau ignorat.

Guvernul a făcut eforturi pentru a crește volumul și transparența fondurilor de susținere a întreprinderilor mici. Dar sunt necesare mult mai multe acțiuni pentru a îmbunătăți mediul de afaceri, sunt necesare acțiuni mai ambițioase și mai curajoase de de-reglementare. Eu cred că noul ministru al economiei înțelege bine aceste lucruri și va demonstra o atitudine mai fermă în abordarea acestor probleme. 

Ca să creăm locuri de muncă, avem mare nevoie de investiții străine. Și există interes pentru țara noastră, chiar dacă războiul din Ucraina face situația mai dificilă. Dar lucrurile nu se vor întâmpla de la sine. E nevoie de eforturi serioase de promovare a țării și a oportunităților economice.

La fel, dezvoltarea economică nu se poate face fără reforma educației. Reforma învățământului profesional tehnic se întâmplă prea încet. Reforma învățământului superior trebuie să producă rezultate reale, să nu fie doar o simplă fuziune pe hârtie a câtorva instituții.

Criza energetică presupune și ea atenție permanentă din partea guvernului și efort continuu de a asigura țara cu resurse energetice. Este un efort mare și guvernul trebuie să-și organizeze activitatea pentru a reuși să țină lucrurile la control. La fel, guvernul trebuie să dezvolte capacitatea să genereze soluțiile necesare pe termen mediu și lung. Avem nevoie aici de mai multă atenție și de o abordare sustenabilă. Avem un potențial enorm neexplorat în domeniul energiei regenerabile și progresele aici nu pot fi amânate.

Instituțiile statului trebuie să fie mai eficiente și mai strategice în abordări, iar pentru asta e nevoie de capacități mai mari. E nevoie de o mai bună motivare a angajaților pentru a atrage și a menține profesioniști în instituțiile statului. Reforma administrației publice trebuie făcută, dar ea este o soluție pe termen lung. Acum e nevoie de soluții neordinare care ar consolida capacitatea instituțiilor statului rapid. Trebuie să se permită și APL să-și consolideze capacitățile dacă are resurse pentru asta. Iar angajații instituțiilor centrale trebuie să conlucreze eficient cu aleșii locali.

Și cel mai important – planul de acțiuni pentru îndeplinirea angajamentelor asumate față de UE. Nu putem admite nicio justificare, niciun motiv de întârziere a acestui proces. Îndeplinirea tuturor condițiilor trebuie să se întâmple în termen și într-un mod care ar asigura o evaluare excelentă în primăvara anului viitor, pentru a deschide calea către inițierea negocierilor de aderare la UE. Aceasta este o prioritate absolută pentru țară și exact așa trebuie să fie tratată de guvern.

Domnilor miniștri bine ați venit în echipă.

Dle ministru Alaiba, sunt sigură că împărtășiți îngrijorările cu privire la situația din domeniul economic. Știu că înțelegeți cât de important este rolul businessului a mediului de afaceri atât pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației cât și pentru consolidarea democrației. Aștept acțiuni curajoase și prompte.

Doamna ministru Iordanov, vă cunosc ca pe un luptător înflăcărat pentru rezolvarea problemelor de mediu. Pentru a combate schimbările climatice și pentru asigurarea unui mediu sănătos, avem nevoie de progres real în implementarea programului național de împădurire și în implementarea strategiei de management al deșeurilor. Sper să vedem acest progres în viitorul imediat. Vă urez succes”, a declarat Maia Sandu.

Doar două zile rămase pentru înregistrarea în programul de compensații la energie

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar câteva zile pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”, scrie agrotv.md.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține compensațiile doar începând cu luna decembrie. Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi ajutoarele sub formă de plată monetară, fie pe cardul social, prin poștă sau direct în cont bancar.

În acest an, guvernul a simplificat procesul prin acordarea compensațiilor sub formă de bani, iar suma alocată fiecărei gospodării va fi calculată în funcție de venitul, numărul de membri și statutul acestora. Astfel, persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii sau persoanele cu dizabilități, vor beneficia de un ajutor suplimentar. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța unui sistem personalizat care să sprijine eficient gospodăriile cele mai afectate de costurile energetice.

De asemenea, autoritățile au implementat măsuri de verificare mai stricte, prin utilizarea unor baze de date integrate cu instituțiile statului, pentru a calcula exact nevoile fiecărei familii. Cei care nu au acces la internet pot depune cererea cu ajutorul asistenților sociali sau al echipelor mobile din zonele cu mulți solicitanți. În cazul în care nu reușiți să vă înregistrați până pe 28 noiembrie, nu veți putea beneficia de compensații retroactiv.

Scrisori false de la „Moldovagaz” pe emailurile consumatorilor

În ultimele zile, la adresele de e-mail ale mai multor consumatori ai SA „Moldovagaz” au parvenit scrisori electronice, pretins din numele întreprinderii, conținând informații false despre sume facturate, precum și un link de plată activ. Efectuând clic pe acest link, consumatorul este redirecționat la o adresă falsă în internet, unde i se cere să introducă datele sale bancare, scrie oficial.md.

Administrația SA „Moldovagaz” îndeamnă consumatorii să nu întreprindă sub nicio formă astfel acțiuni, din considerentul că acestea pot duce la furtul de bani din contul consumatorului de către escroci. Facturile efective de plată sunt expediate de companie ca imagine grafică atașată, și nu conțin linkuri active.

Astfel, consumatorii sunt rugați să verifice adresa emitentă, în cazul de fața aceste mesaje au parvenit de la adresa sxcxczew@elkalsioalzxczs.quantum-werbetechnik.de. Totodată, mesajele de la SA ”Moldovagaz” vin doar de pe adrese cu numele de domen @moldovagaz.md, sau @mgaz.md

Serviciul de securitate corporativă al SA „Moldovagaz” va contacta organele de drept cu o adresare corespunzătoare.

Icoană de argint din secolul XVIII și alte mărfuri în valoare de sute de mii de lei, aduse prin contrabandă din Italia

Funcționarii postului vamal Sculeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au identificat ieri, 25 noiembrie 2024, un lot semnificativ de mărfuri nedeclarate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La control, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, care transporta pasageri și bagaje neînsoțite din Italia.

La întrebările funcționarilor vamali, atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că transportă doar bunuri personale. Cu toate acestea, în cadrul unui control fizic detaliat al vehiculului și al bagajelor, au fost depistate bunuri nedeclarate, inclusiv: o icoană, presupus a fi din argint și datând din secolul XVIII, produse alimentare (cafea, salam, cașcaval) în cantități comerciale și electrocasnice.

Valoarea lotului de mărfuri este estimată preliminar la câteva sute de mii de lei. Specialiștii urmează să stabilească cu exactitate valoarea și autenticitatea bunurilor ridicate.

Șoferul riscă sancțiuni pentru nedeclararea mărfurilor, iar bunurile ridicate sunt pasibile de confiscare, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind declararea bunurilor la frontieră, în spiritul integrității și siguranței vamale.

Bărbat mort într-un avion, în timpul zborului. Tragedia a fost descoperită de ceilalți pasageri
Articolul anterior
Xenia Sobchak a postat un mesaj de ziua fiului său
Articolul următor